anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 30.10.2020

Mihai Stoichiţă, după ce a fost auzit înjurându-l pe Adrian Mutu: Îmi cer scuze public pentru reacţia mea

GALERIE
Mihai Stoichiţă
  • Mihai Stoichiţă
- +

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, şi-a cerut scuze, după ce marţi seară, la finalul meciului România U21-Malta U21, scor 4-1, a fost auzit cum îl înjura pe Adrian Mutu.

"Doresc să îmi cer scuze public pentru reacţia mea dinaintea conferinţei de presă, îmi cer scuze pentru limbajul folosit. Era doar o glumă cu selecţionerul U21, Adrian Mutu, surprinsă într-un moment în care nu ştiam că microfoanele sunt pornite. Acest lucru nu reprezintă însă o justificare. Adrian Mutu se bucură de întreg respectul meu pentru întreaga muncă pe care o depune la conducerea selecţionatei de tineret a României. El o ştie, am vorbit cu el după acest moment. Regret reacţia pe care am avut-o”, a declarat Stoichiţă, conform frf.ro.

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, i-a luat locul selecţionerului Adrian Mutu pe banca de rezerve, la meciul de tineret România - Malta, scor 4-1. Aceasta a fost decizia FRF, după ce la naţionala de tineret s-au înregistrat două cazuri de infectare cu noul coronavirus, fundaşul Alexandru Paşcanu şi un membru al staff-ului. Mutu nu este pozitiv cu Sars-Cov-2.

România a învins, marţi, la Giurgiu, cu scorul de 4-1 (4-0), reprezentativa Maltei, în penultimul meci al tricolorilor "mici" în Grupa a VIII-a a preliminariilor Campionatului European din 2021. Tudor Băluţă a fost eliminat, în minutul 34, când a primit al doilea cartonaş galben. România va termina grupa pe locul 2, iar Danemarca, locul I, a obţinut deja calificarea la turneul final.

Clasamentul grupei este următorul: 1. Danemarca, 25 de puncte (9 meciuri), 2. România, 19 puncte, (9), 3. Ucraina, 10 puncte (8), 4. Finlanda, 10 puncte (9), 5. Irlanda de Nord, 9 puncte (9), 6. Malta, un punct (8).

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Anunţul şoc a lui Bolojan şi postarea la ceas de seară a primarului Chirica

Dan CONSTANTIN

Anunţul şoc a lui Bolojan şi postarea la ceas de seară a primarului Chirica

Era mai potrivit să ne explice de ce sunt angajate atât de multe rude în cadrul Primăriei Iaşi sau de ce are nevoie de tot aparatul de propagandă, demn de Kim Ir-sen sau Kim Jong-un, ca să îşi întreţină imaginea.

Filmuletul zilei

opinii

O lume „curată”

Alexandru CĂLINESCU

O lume „curată”

Nu e, cred, lipsit de interes să ne imaginăm cum ar putea arăta lumea de mâine şi, în ce mă priveşte, să avansez câteva propuneri - sper - constructive.

Termic, hibrid, electric (1)

Neculai SEGHEDIN

Termic, hibrid, electric (1)

Tehnologia nu iartă, iar progresele tehnico-ştiinţifice fac astfel încât să se aplice teoria distrugerii creatoare a lui Joseph Alois Schumpeter, conform căreia sistemele tehnice utilizate anterior cad în uitare. 

Dominantă şi armonice

Nicolae CREŢU

Dominantă şi armonice

În artele de sinteză complexă, un imperativ care li se impune autenticilor creatori ţine de ponderea diferenţiată a componentelor - „dimensiuni”, convergent şi complementar active în conlucrarea lor, edificatoare a unui întreg, dominat mai din adânc de unitatea lui interioară, la care nu ar accede fără armonizarea lor. 

pulspulspuls

Cum a ajuns băiatul lu’ tata la sapă de lemn politic: varianta serviciilor

Cum a ajuns băiatul lu’ tata la sapă de lemn politic: varianta serviciilor

Pentru că încă mai persistă unele neclarităţi în ce priveşte eliminarea,cu mare scandal sau cu batista pe ţambal, a unora sau altora de pe listele de candidaturi de la Iaşi, sau, dimpotrivă, plasarea unor nume surpriză pe acolo, am zis că, dacă tot aceste liste s-au depus şi de-acuma nu mai ai ce le face nici să stai în limbă, haideţi să vă mai spunem două-trei vorbe despre şmenurile din spatele alcătuirii tabelelor. 

Caricatura zilei

Indieni vânători de nemascați

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.