Mihăilă marchează, Parma iese din Cupa Italiei
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 26.02.2021

Mihăilă marchează, Parma iese din Cupa Italiei

GALERIE
mihaila-parma
  • mihaila-parma
- +

Formaţia ex-craioveanului a fost eliminată de Lazio.Barcelona a tremurat, dar a scăpat de ruşinea Realului

*Formaţia Lazio Roma, cu Ştefan Radu rezervă, s-a calificat, joi seară, în sferturile de finală ale Cupei Italiei, trecând în optimi de Parma, pe teren propriu, scor 2-1. Golul oaspeţilor a fost marcat de Valentin Mihăilă. Lazio, la care fundaşul Ştefan Radu a rămas pe banca de rezerve, a deschis scorul prin Marco Parolo (2'3), cu o lovitură de cap. Parma a egalat în min. 83, prin Mihăilă, care a dejucat ieşirea la ofsaid a gazdelor şi a marcat cu toată opoziţia portarului Thomas Strakosha. Anterior, jucătorul transferat în toamnă de la Universitatea Craiova avusese o bară. Lazio a marcat golul victoriei cu şansă, după ce mingea trimisă de Vedat Muriqi în bară l-a lovit pe portarul Simone Colombi şi a intrat în plasă ('90). Lazio mai avusese două bare, prin Muriqi şi Andreas Pereira. Pe banca de rezerve a parmegianilor s-a aflat şi tânărul fundaş român Reinaldo Radu.Mihăilă a fost titular în premieră la Parma, pentru care a mai jucat trei meciuri, toate în Serie A. În sferturile de finală, Lazio o va înfrunta pe Atalanta, miercuri, când va avea loc şi partida dintre Juventus şi SPAL Ferrara. Marţi se va juca duelul Inter Milano - AC Milan, iar joi va avea confruntarea SSC Napoli - Spezia Calcio.

* Formaţia FC Barcelona s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Spaniei, după ce a învins, joi seară, în deplasare, scor 2-0 după prelungiri, echipa de liga a treia Cornella. 'Buturuga mică” de la periferia Barcelonei reuşise să o elimine în faza anterioară pe Atletico Madrid, iar acum a rezistat până în prelungiri în faţa echipei blaugrana, Au marcat Dembele (’92) şi Braithwaite (‘120+1). În prima repriză, FC Barcelona a ratat un penati prin Pjanic, în minutul 39. În repriza a doua Barcelona a mai ratat o lovitură de la 11 metri, prin Dembele, în minutul 80.De la Cornella a fost eliminat Estelles, în minutul 118.

Pentru FC Barcelona a fost prima dată când a disputat trei meciuri consecutiv cu prelungiri (după 13 ianuarie – 4-3 cu Real Sociedad, după lovituri de departajare, în semifinalele Supercupei Spaniei, şi 17 ianuarie – 2-3 cu Athletic Bilbao după prelungiri, în finala Supercupei Spaniei). Anterior, catalanii au mai avut câte două meciuri consecutive cu prelungiri în aprilie 1916 şi în mai 1928.

Şi Athletic Bilbao a avut o misiune dificilă în celălalt meci de joi, câştigând cu 2-1 în faţa formaţiei de liga a treia UD Ibiza, printr-un gol semnat de Unai Nunez în minutele adiţionale ('90+1). Ibiza a deschis scorul prin Mateo ('12), dar bascii au egalat după pauză prin Raul Garcia (52).

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Politicienii ieşeni faţă în faţă cu adevăraţii băieţi deştepţi

Dan CONSTANTIN

Politicienii ieşeni faţă în faţă cu adevăraţii băieţi deştepţi

Este un domeniu care cere mai ales creativitate, înţelegerea modului de business şi o conexiune bună la internet.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Mituri şi inerţii

Alexandru CĂLINESCU

Mituri şi inerţii

În ura faţă de „trădătorul” Pacepa acţionează două mituri: mitul Securităţii „patriotice”, care ne-a apărat de duşmani (mai ales de sovietici) şi mitul lui Ceauşescu mare patriot, omul care a făcut o sumedenie de lucruri bune şi care a schimbat faţa României. Aceste două mituri sunt de o deconcertantă tenacitate şi e uşor să ne convingem dând o simplă „raită” pe Facebook.

Cel mai modest dintre pământeni (III)

Neculai SEGHEDIN

Cel mai modest dintre pământeni (III)

La 32 de ani Armstrong îşi trăieşte tragedia vieţii: pierderea fiicei sale, Karen, în vârstă de doi ani, în urma unei tumori la creier. El nu va mai vorbi cu nimeni despre acest fapt, nici măcar cu soţia sa, Janet. Momentul este redat în filmul „First man/ Primul om”, realizat în 2018, la şase ani după moartea astronautului.

„Deşoşocizarea” AUR

Nicolae CREŢU

„Deşoşocizarea” AUR

La cum merg treburile în politichia românească, perspectivele de „spectacol” public al tupeului şi imposturii, din păcate, sunt din ce în ce mai… înfloritoare.

pulspulspuls

Cum de a apărut scandalul cu şpaga onorabilului Mugurel care bea Ciuc

Cum de a apărut scandalul cu şpaga onorabilului Mugurel care bea Ciuc

Multă lumea ne-a sunat să ne întrebe ce se întâmplă cu ultima acţiune a procurorilor de anticorupţie, cea care îl vizează pe Mugurel care bea Ciuc, viteazul penelist care a păstorit cândva şi pe plaiurile noastre. 

Caricatura zilei

Bloc lângă vilă

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.