Mii de ieșeni au ținut să scape de o povară fiscală în chiar primele zile ale anului: impozitele și taxele locale. Va tăia sau nu Guvernul din subvențiile trimise în teritoriu?
Aproape 15.000 de persoane și-au achitat deja taxele și impozitele locale în primele zile ale anului, un număr ceva mai mare online, iar cele mai multe chiar în prima zi de încasare la ghișee, anunță Primăria Iași.
În cele două zile ale săptămânii trecute în care s-au făcut încasări la ghișeele Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale și centrele de cartier, 5.578 de persoane au mers să facă aceste plăți. Dintre acestea, 3.172 au plătit în numerar, iar 2.406, cu cardul la POS.
De miercuri, 7 ianuarie, adică de când a redevenit funcțională platforma Ghiseul.ro, și până duminică, 11 ianuarie, au fost făcute 6.586 de plăți. În același interval, pe eTax (programul Primăriei Municipiului Iași) au fost făcute alte 1.275 de plăți. În total, 7.861 de plăți online.
Cu tot cu celelalte modalități (ordine de plată, de exemplu), numărul total a fost de 14.741 de plăți, respectiv aproape 8,7 milioane de lei.
Chiar dacă a fost mai puțin aglomerat decât anul trecut, când impozitele au crescut în municipiu cu 10,4 la sută, e de remarcat afluența celor care au ținut să bifeze această obligație în ciuda dublării lor. Amintim că impozitul pe locuință/ clădire rezidențială a crescut pentru persoanele fizice cu peste 100 la sută, majorarea fiind mai consistentă în cazul posesorilor de spații în imobile vechi. Pe autovehicule, creșterea taxei este mai mică, exceptând mașinile hibrid și cele electrice care au „sărit” de la zero sau aproape zero la cel puțin 40 de lei.
Guvernul a precizat că impozitele trebuiau majorate, dar a subliniat că banii vor rămâne la bugetul local. „Existau disproporții majore în impozite de la o localitate la alta. Valoarea impozitelor nu ținea cont de valoarea de piață a clădirii în cazul persoanelor fizice. Gradul de încasare era redus și impozitele nu erau actualizate cu rata inflației. Peste 1/3 din impozite nu erau încasate”, a explicat Executivul.
Rămâne de văzut în schimb dacă Bucureștiul va tăia din subvențiile trimise în teritoriu. Legea bugetului este cea care va lămuri „dilema”.
Publicitate și alte recomandări video