Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Miliardarul chinez Jack Ma, care nu mai fusese văzut de mult timp în China, a apărut în public

GALERIE
Jack_Ma
  • Jack_Ma
- +

Miliardarul chinez Jack Ma, fondatorul gigantului de retail online Alibaba, a avut luni o apariţie publică rară în China, după ce aproape dispăruse din vizorul publicului în ultimii doi ani şi jumătate, o atitudine ce a fost pusă pe seama faptului că în urma unor critici formulate de omul de afaceri, grupul său a intrat în vizorul autorităţilor, relatează AFP şi Reuters.

Anterior foarte prezent în mass-media, Jack Ma, în vârstă de 58 de ani, nu a mai fost văzut aproape deloc în public de când grupul său a fost amendat, în urma unor critici formulate în 2020 de antreprenor la adresa autorităţilor de reglementare chineze.

Autorităţile au oprit o listare la bursa din Hong Kong a Ant Group, filiala de plăţi a grupului său, în timp ce compania-mamă Alibaba a fost ulterior amendată cu 2,3 miliarde de euro pentru abuz de poziţie dominantă.

După mai multe luni petrecute în străinătate, Jack Ma, fost profesor de limba engleză, a vizitat luni o şcoală din apropiere de Shanghai fondată de partenerii Alibaba, potrivit unei postări a şcolii pe reţelele sociale. Jack Ma s-a întâlnit cu personalul şcolii şi a vizitat sălile de clasă, apoi a vorbit despre inteligenţa artificială, se arată în textul postării, care estre însoţită de fotografii, în timp ce presa locală a relatat pe larg despre acest subiect.

"Tehnologiile de tip ChatGPT reprezintă deja o provocare pentru educaţie, dar ChatGPT este doar începutul erei inteligenţei artificiale", a spus Jack Ma. "Ar trebui să folosim inteligenţa artificială pentru a rezolva probleme, nu să ne lăsăm controlaţi de IA", a spus Jack Ma, subliniind că, spre deosebire de maşini, oamenii au o "inimă".

Jack Ma, care a demisionat în 2019 pentru a se dedica în întregime activităţilor filantropice, a renunţat la controlul Ant Group în ianuarie. El este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din China. Parcursul personal atipic şi spiritul carismatic au făcut din succesul său un exemplu pentru o întreagă generaţie de antreprenori din China.

De la retragerea sa mediatică din 2020, fiecare informaţie despre miliardar şi despre locul unde se află este foarte comentată în China pe reţelele sociale.

PREMIERUL LI QIANG LE-A CERUT APROPIAŢILOR LUI MA SĂ-L CONVINGĂ SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN ŢARĂ

Potrivit Reuters, fondatorul Alibaba a stat mai bine de un an peste hotare, reflectând starea de spirit pesimistă a întreprinderilor private din China, ceea ce, potrivit unor surse, l-ar fi determinat în cele din urmă pe noul premier de la Beijing să se implice. Întoarcerea celui mai cunoscut antreprenor chinez ar putea contribui la calmarea îngrijorărilor din sectorul privat, după doi ani de represiuni dureroase în materie de reglementare, scrie Reuters.

Reapariţia lui Ma în public ar putea fi un indiciu al unui ton mai blând al guvernului faţă de sectorul privat, în timp ce liderii încearcă să susţină o economie afectată de trei ani de restricţii impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19. Ma s-ar fi întors în China săptămâna trecută, au declarat două surse care au cunoştinţă de acest lucru.

Noul premier al Chinei, Li Qiang, un aliat apropiat al preşedintelui Xi Jinping, a recunoscut că revenirea lui Ma în China continentală ar putea contribui la creşterea încrederii în economie în rândul antreprenorilor şi încă de la sfârşitul anului trecut ar fi început să-i ceară lui Ma să se întoarcă, au declarat pentru Reuters cinci surse care au cunoştinţă despre acest subiect.

Premierul le-ar fi cerut unor persoane apropiate lui Ma, cum ar fi asociaţii săi de afaceri, să-l convingă pe fondatorul Alibaba să revină în ţară, în timp ce acesta locuia în Japonia, au declarat două dintre surse.

Ma ar fi plecat din China la sfârşitul anului 2021 şi de atunci a fost văzut în fotografii în Japonia, Spania, Australia şi Thailanda. Acţiunile Alibaba au urcat luni cu peste 4% după ce s-a aflat că Ma a revenit în ţară, ulterior pierzând o parte din aceste câştiguri pe bursă.

Premierul Li Qiang s-a aflat în prima linie a eforturilor guvernului de a susţine sectorul privat, afirmând luna aceasta că mediul din China pentru antreprenori se va îmbunătăţi şi că Beijingul va trata toate firmele în mod egal. Cu toate acestea, companiile sunt ezitante, plângându-se în privat de lipsa unor noi politici de susţinere şi de un cadru de reglementare represiv.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri