Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Minciună, adevăr, ficţiune

GALERIE
alexandru calinescu
  • alexandru calinescu
- +

Fake-news? Termenul desemnează un ghiveci în care intră zvonurile, legendele urbane, teoriile conspiraţioniste, minciunile politice, farsele de prost gust etc. Nici aici, nimic nou sub soare. Singura diferenţă - internetul ca mijloc de difuzare rapidă a informaţiilor, care pot fi adesea false, dar tot internetul e un mijloc extraordinar de verificare a lor (nu degeaba China comunistă controlează internetul).

În 1964, jurnalista vest-germană Elsa Furtwängler primea, în chip aproape miraculos, o viză de intrare în Albania comunistă. Condusă de Enver Hodja, unul dintre cei mai siniştri dictatori marxişti, ţara era, după ce se consumase ruptura de Moscova, complet izolată. Reportajul Elsei Furtwängler pune în evidenţă aspecte pe care şi noi, românii, le-am cunoscut, deşi nu chiar la aceleaşi dimensiuni halucinante: în cel mai de lux hotel din Tirana nimic nu funcţionează, nici lifturile, nici apa caldă, ferestrele nu se închid, în intersecţii agenţii dirijează o circulaţie care nu există (rar trece câte un autobuz sau o bicicletă), magazinele sunt goale, nu sunt produse alimentare, nu sunt pantofi, nu sunt ciorapi, nu sunt frigidere etc., etc., oricum puterea de cumpărare a omului de rând este la un nivel deplorabil, poliţia secretă este omniprezentă, fireşte că jurnalista e urmărită permanent de cel puţin doi „sigurimi” (securiştii albanezi) ş.a.m.d. Discursul oficial prezintă însă marile succese ale socialismului, vorbeşte de o industrie puternică, de o agricultură performantă, graţie colectivizării (în realitate pământul cultivabil reprezenta un procent de doar 11%). Şi Albania a fost (în mai mică măsură, e adevărat), alături de URSS, de China, de Cuba, unul dintre statele care au întruchipat, în imaginarul multor occidentali, mirajul socialismului biruitor. Un reportaj precum cel al Elsei Furtwängler trebuia, în mod normal, să năruiască iluziile unor creduli. Interesant e că, mult după aceea, în 1977, doi (pe atunci) tineri scriitori francezi, Patrick Rambaud şi Michel-Antoine Burnier, publicau o extraordinară parodie după Simone de Beauvoir, tema fiind o călătorie întreprinsă de Simone şi de Sartre în Republica Populară Avania (trimiterea la Albania e transparentă); textul celor doi e de un haz nebun, vizând - evident - orbirea multor intelectuali occidentali şi refuzul lor de a accepta adevărul despre socialismul real. Parodia a găsit din fericire, povesteşte Burnier, şi un public receptiv, cât se poate de competent: tradusă în poloneză, ea a circulat (clandestin) în Polonia la începutul anilor ’80, râsul fiind aici o răzbunare simbolică, după ce puterea comunistă interzisese sindicatul Solidaritatea şi îi întemniţase pe liderii lui. Şi încă un amănunt: tiranul sângeros Enver Hodja făcuse studii în Franţa, se aflase în intimitatea unei figuri marcante a comunismului francez interbelic, Paul Vaillant-Couturier, a cărui soţie, Marie-Claude Vaillant-Couturier, şi ea militantă de frunte, avea să facă, în 1951, această siderantă declaraţie: „Consider că sistemul penitenciar sovietic este indiscutabil cel mai uman şi mai de dorit din întreaga lume”.

O afirmaţie precum aceea a doamnei Vaillant-Couturier (al cărei nume a fost dat la o sumedenie de străzi şi pieţe din Franţa) se explică nu doar prin fanatismul ideologic, ci şi prin înclinaţia noastră, ce poate lua la unii dimensiuni patologice, de a modela realitatea aşa cum ne convine. Este tema unei cărţi despre care voi spune câteva cuvinte puţin mai încolo. Autorul e un eseist paradoxal şi inteligent, Pierre Bayard. Am comentat, la vremea lor, două dintre cărţile sale: Cum să vorbim despre cărţile pe care nu le-am citit? (2007) şi Cum să vorbim despre locurile pe care nu le-am vizitat? (2012). Mă aflu acum în situaţia, deloc confortabilă, de a prezenta proaspăt apăruta lui carte pe care - încă - nu am citit-o, intitulată Cum să vorbim despre lucruri care nu s-au întâmplat? (Minuit, 2020; voi reveni, promit, asupra cărţii de îndată ce voi intra în posesia ei). În fapt, mă voi referi la interviul pe care autorul l-a acordat săptămâna aceasta săptămânalului Le Point. Fiinţa umană, spune Bayard, are nevoie să se povestească pe sine, dar şi să povestească lumea. Ne luăm libertăţi faţă de realitate din nevoia irepresibilă de a găsi sensuri. Eseistul are obiecţii în ce priveşte pertinenţa conceptelor de post-adevăr şi fake-news. Dacă acceptăm că trăim în post-adevăr ar însemna că epocile anterioare ar fi epoci ale adevărului, ceea ce e complet fals (e suficient să ne gândim la propaganda care a însoţit cele două totalitarisme ale secolului XX, nazismul şi comunismul). Fake-news? Termenul desemnează un ghiveci în care intră zvonurile, legendele urbane, teoriile conspiraţioniste, minciunile politice, farsele de prost gust etc. Nici aici, nimic nou sub soare. Singura diferenţă - internetul ca mijloc de difuzare rapidă a informaţiilor, care pot fi adesea false, dar tot internetul e un mijloc extraordinar de verificare a lor (nu degeaba China comunistă controlează internetul).

Conspiraţionismul? Mai degrabă, crede Bayard, o structură psihică decât un fapt istoric. În faţa unei realităţi greu de „citit” sau greu de acceptat prin violenţa ei, conspiraţionismul face oamenilor un cadou uriaş: le oferă o explicaţie simplă. Ce poate fi mai la îndemnă şi mai eficient dacă nu să dai vina pe Soros, să atribui planuri diabolice lui Bill Gates, să susţii că actuala pandemie a fost provocată deliberat, cu scopul de a elimina jumătate din omenire şi de a oferi puterea absolută unei elite care va conduce lumea? Conspiraţionismul ne serveşte, „pe tavă”, ţapii ispăşitori mizând, totodată, pe înclinaţia noastră naturală către mister. Bayard aminteşte cazul cărţii Despre China (1971) a Mariei Antoanetta Macciocchi, carte în cel mai înalt grad ilustrativă pentru delirul maoist care făcea ravagii în Franţa acelor ani. Şi Macciocchi, şi alţii ca ea credeau într-o ficţiune, mod de a arăta că nu şi-au pierdut total iluziile după descoperirea comunismului real din URSS. Socotind că aceşti intelectuali îşi dădeau totuşi seama că participă la punerea în scenă a unei ficţiuni, Bayard numeşte acest regim al gândiri credinţă intermediară, care face să coexiste o convingere şi contrariul ei. Formula e seducătoare, dar mă întreb dacă are într-adevăr acoperire şi dacă nu cumva „duplicitate” e termenul mai nimerit. În sfârşit, eseistul subliniază că, exceptând primele luni din viaţa noastră, întâlnirea cu realitatea reprezintă de regulă o suită de încercări neplăcute. Cum să nu preferi, în aceste condiţii, să substitui realităţii o altă „realitate” ce îţi pare mai convenabilă? Dar libertatea de a inventa este apanajul literaturii, al artei în general. Altfel, a fabula - în politică, în istorie, în viaţa cotidiană - înseamnă minciună şi manipulare.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri