Minciunile ambasadorului rus Lipaev

Pe 5 februarie 2026, Vladimir Lipaev, ambasadorul Federației Ruse la București, dădea un interviu agenției TASS, în care expunea punctul de vedere real al Kremlinului despre România. Probabil o fi fost un cadou al oficinei ruse pentru că, a doua zi, pe 6 februarie, făcea 67 de ani și atunci a și fost publicat pe pagina de FB a reprezentanței diplomatice (că la ei totul e cu simboluri). Altfel, „interviul” este un exemplu de propagandă rusă agresivă, fără legătură cu realitatea, fără argumente, fără cronologie, fără sens. Tipic rusesc, indiferent de regimuri.

Cine este Lipaev?

Lipaev este la post în România din primăvara lui 2024, când l-a înlocuit pe Valeri Kuzmin, a cărui soție a murit pe 9 aprilie 2024 (atac de cord) și, două zile mai târziu (11 aprilie 2024), a fost rechemat în centrală, pentru că şi-a „încheiat misiunea diplomatică şi a plecat definitiv la Moscova” (comunicatul oficial al Ambasadei Federației Ruse). Lipaev are biografia clasică a unui ofițer acoperit rus, fiind în serviciu din vremea Uniunii Sovietice, mai precis din 1981, când, la 22 de ani, a absolvit Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova al Ministerului Afacerilor Externe al URSS, cunoscut la acea vreme ca pepiniera de cadre a KGB-ului extern.

Ce a făcut vreo 26 de ani nu se știe, că nu e public, dar dacă socotim 22+26=48, adică exact vârsta la care poate trece în rezervă un ofițer operativ, inclusiv unul acoperit. Biografia publică de pe pagina Ambasadei ne spune doar că „a ocupat diverse funcții în aparatul central al Ministerului și în străinătate”. Apoi, a ieșit la lumină drept consilier la Ambasada Rusiei în Norvegia (1997-2001), a fost retras în perioada 2001-2007 la MAE rus (unde urcă până devine director-adjunct al Resurselor Umane din instituție), a ajuns Consul General al Federației Ruse la Frankfurt pe Main (nod economic european vital) pentru 4 ani și, pentru încă un deceniu, a revenit, în centrală, pe același post de al doilea om în resurse umane pe extern (2011-2021). Ulterior, a fost trimis ca ambasador în Estonia unde a fost expulzat de guvernul de la Tallinn în 2023 și, după un an, a fost trimis ambasador la București și acceptat ca atare de guvernul USL, cu ministru de Externe marea specialistă și fostă consilieră a lui Klaus Iohannis, Luminița Odobescu. De-a lungul timpului, din noua poziție, a făcut mai multe declarații sfidătoare, agresive sau mincinoase la adresa României și românilor.

Pe 31 decembrie 2024, în luna în care au fost anulate alegerile din motivul declarat al ingerințelor acoperite ale Rusiei cu holograma Călin Georgescu pe cai mari, Lipaev și-a pierdut cunoștința, fiind internat de Revelion la Spitalul Floreasca din Capitală. „Domnul ambasador s-a simţit puţin rău. Şi-a pierdut cunoştinţa. Sigur, ne-am speriat. Am chemat ambulanţa şi primele investigaţii arată că nu este nimic serios şi că totul este în regulă. Mulţumim frumos şi echipajului care a sosit foarte repede, în două minute. Mulţumim şi medicilor care sunt foarte amabili şi foarte profesionişti”, a precizat atunci Ambasada Federaţiei Ruse în România.

Cum și unde minte Lipaev? Câteva opinii

* „Rusia este orientată spre menținerea unor relații normale și constructive, bazate pe beneficiu reciproc și pe luarea în considerare a intereselor naționale, cu toate statele. Totuși, această aspirație trebuie să fie reciprocă. Din partea Bucureștiului, deocamdată, nu se observă o astfel de disponibilitate.” Deci, practic, România nu înțelege „deocamdată” să aibă „disponibilitate” că Rusia vrea „relații normale și constructive”, asta în timp ce bombardează Ucraina într-un Război Total, cu nimic diferit față de ororile din Al Doilea Război Mondial. Aici interesantă este asocierea lui „disponibilitate” cu „deocamdată”, cu speranța intervievatului că poate exista un potențial viitor modificabil.

* „Partea română urmează fără rezerve linia celor mai agresivi și mai puțin adecvați lideri ai Uniunii Europene și ai NATO, care continuă să se amăgească cu visul unei revanșe istorice și al provocării unei «înfrângeri strategice» Rusiei.” România este printre cele mai ponderate state în relația cu Ucraina, ajutorul dat Kievului fiind, militar vorbind, la coada clasamentului. Sprijinul nostru pentru Ucraina a fost în general economic și comercial, aspect normal, având în vedere că suntem vecini și, de ce nu, oameni. Revanșa nu există. 1941, singura dată când România a intrat în Rusia, a fost un răspuns la raptul nordului Bucovinei și Basarabiei cu un an înainte.

* „Nu ne impunem nimănui drept parteneri. Tonul arogant și didactic față de țara noastră, pe care politicienii români și-l permit adesea, este nepotrivit. Este naiv să se creadă că Rusia, cu teritoriul său vast și bogățiile naturale inepuizabile, este mai interesată de reluarea cooperării decât însăși România.” România a avut mai degrabă un ton împăciuitor și chiar neadecvat, dar în sensul în care a fost la coada sancțiunilor și a reacțiilor față de agresiva Moscovă, mai ales în vremea guvernelor Ciucă și Ciolacu. Bogățiile Rusiei se pare că nu au fost suficiente când a hotărât că nu-i ajung și a ales să atace neprovocat și să ocupe parțial un stat independent și suveran.

* „Din anul 2022, autoritățile române au întreprins o serie de acțiuni ostile, îndreptate spre crearea deliberată de obstacole în calea funcționării normale a misiunii diplomatice ruse [la București]. În repetate rânduri au fost expulzați diplomați ruși, a fost nevoit să își înceteze activitatea Centrul Rus de Știință și Cultură, iar școala de pe lângă Ambasadă a fost închisă. Suntem nevoiți să ne confruntăm cu o discriminare protocolară totală: accesul Ambasadei și al angajaților noștri la servicii bancare este limitat, partea română tergiversează sau blochează în mod regulat eliberarea vizelor etc.” Sunt sancțiuni comune ale UE la nivel minim. Alte state, precum balticii și polonezii, au mers mult mai departe. Ar fi loc de mult mai mult și cred că în primul rând ar trebui redus la minimum numărul de diplomați în România, pentru că nu se mai justifică aproape deloc (economic, cultural, politic ș.a.) existența unei ambasade. Cred că ar putea fi redusă la rangul de consulat, rol care ar fi suficient pentru următorii 50 de ani.

* „Occidentul, de-a lungul secolelor, s-a obișnuit atât de mult să își construiască bunăstarea pe jefuirea colonială a altor popoare, încât nici măcar nu admite posibilitatea existenței sale într-o altă paradigmă, bazată pe egalitate în drepturi și justiție. România aspiră să facă parte din această lume, poate sperând că, în eventualitatea unei împărțiri economice a Ucrainei, i-ar putea reveni și ei ceva drept «premiu».” Deci, să înțelegem. Rusia ocupă 20% din Ucraina, bombardează restul de 80%, îi trimite pe locuitori în lagăre, fură tot – de la ceasuri la fabrici – iar UE și, mai nou, România, are gânduri coloniale cu Kievul.

* „Conducerea României susține atitudinea belicoasă și anti-rusă a aliaților săi din NATO, pledează pentru creșterea contingentului militar străin pe teritoriul său și urmează un curs de militarizare a țării. Creșterea bruscă a cheltuielilor militare în următorii ani va fi realizată din fonduri împrumutate, furnizate de Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, ceea ce înseamnă că povara va cădea inevitabil asupra generațiilor viitoare de contribuabili români. Apartenența României la NATO nu protejează, în realitate, țara; aceasta reprezintă doar o iluzie liniștitoare. Urmarea cursului aventurist al acestui bloc, orientat spre confruntarea armată cu Rusia, sporește riscurile politico-militare pentru București și constituie principala amenințare la adresa securității țării.” Așadar România e „belicoasă” pentru că ajută un stat independent și suveran atacat de 4 ani, care avea un acord bilateral de trei decenii, garantat de USA și de tot sistemul de tratate de după 1945. Mai mult, plânge Moscova de grija contribuabilului român, după ce bugetul militar al Kremlinului a crescut de 3 ori în ultimii ani, de la 50 de miliarde de dolari în 2021 la 150 de miliarde de dolari în 2025. Asta pe oficial, că real eu cred că e de vreo patru ori mai mare, iar totul s-a făcut exclusiv pe scăderea nivelului de trai al rusului de rând. Clasa medie de odinioară este săracă în Rusia zilelor noastre.

* „Românii ar trebui să își dea seama că teritoriul lor este privit de comandamentul alianței doar ca o zonă-tampon pe flancul său sud-estic, în eventualitatea unui război cu Rusia, precum și ca un cap de pod pentru lansarea unui atac preventiv, dezarmant împotriva Rusiei. Soarta ulterioară a României nu îi preocupă pe strategi NATO.” Finalul este unul amenințător. Mai precis, România este un fel de carne de tun, un experiment al Alianței Nord-Atlantice. Ar fi de preferat să așteptăm liniștiți și neînarmați vecinătatea Rusiei, care, se știe, e pașnică și iubitoare. Ca să nu ne pecetluim „soarta”, ca altădată.

În loc de concluzii

Mesajul Ambasadei Federației Ruse este unul pregătit din timp, nefiind un interviu spontan sau scăpat; este adresat tuturor românilor, dar mai ales suveranismului intern pro-rus (politic și social), pentru a-i oferi muniție să atace politica și orientarea actuală a României; este cu un substrat istoric cu trimitere la „agresiunea” română din Al Doilea Război Mondial, inclusiv cu o coincidență a apariției în amintire a bătăliei de la Stalingrad, finalizată undeva în februarie 1943; este un avertisment inadecvat diplomatic pentru un stat suveran și independent, care în mod normal ar trebui să genereze consecințe; este o amenințare militară voalată, ascunsă în spatele unor exprimări aluzive, dar clare pentru inițiați, care să introducă în mentalul colectiv românesc percepția unui viitor nesigur.

Ștefăniță Radu este profesor, doctor în Istorie Contemporană (problematică pericolul rus în spațiul românesc), colonel informații (r), expert în cunoaștere și contracarare amenințări interne și externe la securitatea națională

Publicitate și alte recomandări video