Mingea, in terenul consilierilor

Cu citeva decenii in urma, legendarul manager al Liverpoolului, Bill Shankly, lansa o fraza ce a ramas in istorie: „Unii isi inchipuie ca fotbalul e o chestiune de viata si de moarte. Fals! E mai mult decit atit”. Astazi s-a ajuns intr-un punct in care s-a afirmat ca fotbalul este, alaturi de razboi, unul din cele doua jocuri universale ale planetei! Fara tagada, virusul fotbalistic pare mai de necontrolat decit cel aviar, la moda in Romania. Firesc, intr-o lume ce cuprinde, conform sondajelor, miliarde de persoane „dependente” de fotbal, de la pustii surprinsi, intr-o memorabila fotografie, batind mingea printre tancurile din fosta Iugoslavie pina la jucatorii ce au doborit un nou prag inimaginabil de salarizare (10 milioane de euro anual), orgoliile si pasiunile devin necuantificabile. Astfel de sentimente sint vizibile de ani buni si in Iasi, un oras care a picat destul de des testul capacitatii tribunelor stadionului din Copou, atit inainte de ’89, cit si dupa, chiar si atunci cind Politehnica evolua in divizia C.
De citeva zile, Iasul vorbeste mai putin despre Mondialele ce bat la usa, despre ultimele doua meciuri ale Politehnicii ori chiar despre situatia uneia dintre cele mai populare personalitati actuale ale comunitatii, Ionut Popa, subiectul de baza fiind hranirea echipei-fanion a Iasului prin cordonul ombilical legat la bugetul local. Interes, amuzament, stupoare si multe alte reactii mi-au stirnit comentariile iscate de faptul ca in ultimii cinci ani Poli a primit 2,1 milioane $ de la Primarie si ca baza sportiva din Copou, ce deserveste fotbalul si alte sporturi, va inghiti in total vreo 7 milioane $, atunci cind nocturna va fi instalata, pista de atletism montata iar terenurile de antrenament pentru echipa mare, copiii si juniorii de la Poli ori LPS vor fi gata. Lasindu-i la o parte pe finii „specialisti” ce semnau sentinte desi erau mult pe linga subiect, am urmarit cu atentie parerile, pertinente, radicale, subiective ori cum au fost ele ale iesenilor simpli.
Argumentele de baza ale curentului „contra” erau legate de faptul ca exista si oameni carora fotbalul le este indiferent si nu e corect sa plateasca pentru pasiunea altora, ca banii alocati Politehnicii ar prinde bine la repararea strazilor ori altor directii importante cotidiene, ca primarul Nichita nu urmareste decit sa obtina capital electoral de pe urma unui sport cu mare impact public. Cei „pro” contracarau cu faptul ca fondurile trimise direct la Poli sint relativ mici in comparatie cu bugetul orasului (in jur de 1%) si ca, asa cum se cheltuiesc bani pentru alte lucruri (pe linga cei care au pomenit de Filarmonica, amuzant a fost exemplul unui cititor care a spus telefonic ca el nu se urca in autobuze ori nu a calcat in viata lui in Piata Alexandru), e logic sa se dea si la fotbal, mai ales ca echipa aduce si imagine Iasului, anul trecut situindu-se pe pozitia a cincea in tara intr-un clasament al oraselor din divizia A, dominat de cele 5 echipe din Capitala.
Si discutia despre finantarea privata a stirnit controverse, replici de genul „Fotbalul trebuie sa fie privat. Unde s-a mai vazut echipa sustinuta din bani publici?” primind raspunsuri tip „In strainatate si in mai toata tara; la Cluj, pina si o echipa privata, CFR, primind 15 miliarde de lei pe an de la CL”, cercul continuind apoi cu fel de fel de replici.
Logic, se pune intrebarea cine isi impune punctul de vedere. Intr-o democratie, majoritatea. Logica ne cere sa asteptam votul consilierilor locali pe care i-am trimis la Palatul Roznovanu sa ne reprezinte interesele, lucru ce presupune si stabilirea modului in care se cheltuie banii din bugetul local.
Un singur lucru mai trebui mentionat. Oricare ar fi decizia politicienilor Iasului, aceasta trebuie sa fie rapida, pentru a nu se repeta situatia demna de umor negru de la baschet, CSM primind banii abia dupa ce, datorita datoriilor, nu a mai avut dreptul de a merge la baraj!

Publicitate și alte recomandări video