Trei nume de reținut în legătură cu posibila renaștere a fenomenului fotbalistic oltenesc: Mihai Rotaru, Mirel Rădoi și Alexandru Mitriță.
Multe chiuituri răsunară și multe damigene de zaibăr se goliră joi seară după succesul „Științei” în fața invadatorilor otomani de la Bașakșehirspor și, impicit, calificarea în premieră în faza principală a Conference League! Să lăsăm aspectul de premieră a acestei performanțe, fiindcă grupele (cu excepția Ligii Campionilor) sunt de dată relativ recentă în fotbalul european, deci, fără prea multe tangențe cu istoria. Câteva borne de traseu merită, totuși, să fie, consemnate. Ultima prezență cât de cât marcantă a Craiovei în fotbalul european s-a marcat acum exact 40 de ani: turul III în Cupa UEFA, eliminare în fața bosniacilor de la Zeljeznicar. Exact la doi ani după apogeul Craiovei Maxima, semifinala din 1983 în fața măreței Benfica. 34 de ani se scurseră după ultimul titlu craiovean în fotbalul românesc. În același an 1991, oltenii ar fi putut fi prima echipă calificată în grupe (tocmai apăruse Liga Campionilor), dacă n-ar fi fost eliminată de Apollon Limassol, ceee ce pe vremea aceea se putea asimila cu o Shkëndija de astăzi. Din 1995, prezențele oltenești pe scenele europene au fost sporadice, pigmentate cu câteva episoade rușinoase: Lokomotiva, Laci, Maribor. Le știu ei, „prazilienii”, mai bine.
Chiar dacă lăsăm la o parte argumentul contabilicesc că Universitatea de astăzi este alta din cele din trecut, trebuie să recunoaștem legitimitatea incontestabilă al entuziasmului suporterilor craioveni (și nu numai; cunosc și acum după atâta amar de ani, fani de pe vremea Maximei chiar și pe malurile Bahluiului!). Nu putem spune că a renăscut Craiova Maxima, e un drum lung, ba chiar imposibil, date fiind coordonatele fotbalului internațional din aste vremuri. Dacă trasăm un arc peste cu compasul, găsim că una dintre cele mai meritorii caracteristici ale acelei Craiove legendare este pepiniera. Mai toți artizanii acelei generații, în frunte cu Balaci, Cămătaru, Cîrțu, Geolgău ș.a. au fost formați și crescuți în laboratoare proprii. Iată că piese de bază din echipa actuală, Bancu, Baiaram, Screciu, Băluță, Cicâldău, sunt formați acolo, chiar dacă în echipă mai bifează și jucători din toate colțurile planetei.
Un mare merit al revenirii Craiovei în centrul atenției revine conducerii. Din vremurile acelea antice, vechi și de demult, Craiova era renumită printr-un vector principal. Când se părea că se mișcă ceva pe malurile Jiului, apăreau semințe de scandal, care făceau praf totul. Generate de aripi, aripioare, bisericuțe și de manageri ca Nețoiu, Dinel Staicu, Mititelu sau Mihai Rotaru. Chiar așa, Mihai Rotaru, care la început părea dornic de a-l imita pe inimitabilul Gigi Becali, a schimbat mulți antrenori ca pe șosete, inclusiv pe Mirel Rădoi, până a-și da seama că un manager nu poate fi atoateștiutor în vecii vecilor amin. Și chiar dacă acum, temperamentul lui Mirel a fost, în unele discuții, pasibil de ireverență la adresa mâinii hrănitoare, Rotaru pare a fi învățat în sfârșit arta tactului.
Mirel Rădoi este un caz și mai ciudat. Menit de nașul, patronul și atoateprotectorul său de a deveni un fel de Charalambous al zilelor noastre – în plus plătit cum se cuvine unui fin – Rădoi a ales emanciparea. Și s-a emancipat prea bine, dincolo de stilul său de joc diferit de angelo-lucismul iordănescian intrat în ADN-ul fotbalului nostru. Stil care poate fi criticat sau lăudat, n-are importanță. Cert este că Mirel Rădoi a fost lăsat în pace să-și facă treaba cum știe el mai bine. A implementat o așezare nouă, a cerut jucătorii de care a simțit el că are nevoie și a ajuns la nebunia de a se califca în Conference League, dominând regește începutul de campionat. De aceea, dincolo de meritele incontestabile ale jucătorilor, fie ei Bancu, Baiaram, Romanciuk sau Nsimba, aspectul managerial are un rol remarcabil. După meci, Rădoi a spus că, probabil, Baiaram sau chiar Bancu vor fi vânduți în curând. Probabil, dorința patronului la care antrenorul nu se poate opune. Numai că deja se lucrează la listele de înlocuitori. Ceea ce ne face să credem că marota „cuibului de viespi” din Bănie pare să intre în istorie.
Tot după meci, Mirel a apreciat prezența lui Alex Mitriță în tribunele craiovene, neuitând a preciza aportul acestuia la intrarea pe listele europene. Deși pe la începutul campionatului, același Mirel a fost auzit lăudând decizia patronului de a-l vinde pe controversatul jucător. Involuntar, Mitriță a făcut un bine și mai mare clubului, plecând spre țările calde. Până în sezonul trecut, Craiova a lăsat impresia că este o echipă dependentă de un singur jucător, care, deși maturizat seminficativ, mai păstra încă toanele unei vedete pe altarul căruia au fost sacrificate unele cariere (Andrei Ivan este cel mai cunoscut exemplu). Acum, Mitriță și-a găsit o echipă în China unde este exact ceea ce vrea el să fie; un factotum marcator, pasator și antrenor de teren. Iată de ce, prin plecarea sa, Mitriță are un rol mai mare în renașterea unei echipe decât dă de înțeles Mirel Rădoi.
Oricum, vorba unui cântec din altă galerie, zările se deschid în Cetatea Banilor. Și dacă se continuă la fel, vom mai auzi de isprăvi oltenești. Și de damigene de zaibăr destupate!
Publicitate și alte recomandări video