Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Mini-plămâni umani creați pentru cercetarea bolilor și testarea de medicamente

GALERIE
mini-plămân
  • mini-plămân
- +

Oamenii de știință au elaborat etapele necesare pentru a crea modele avansate de plămâni umani în laborator, cu scopul de a accelera descoperirea și dezvoltarea de noi medicamente și de a reduce testele pe animale.

Plămânii fabricați în laborator, cunoscuți sub numele de organoizi sau mini-organe, sunt structuri 3D crescute din celule primare umane care imită organele reale din corp. Aceștia servesc drept teren de testare pentru cercetarea biomedicală.

Oamenii de știință spun că vor putea astfel reduce numărul de animale utilizate în cercetarea medicală, accelerând descoperirea de noi medicamente sau strategii inovatoare pentru tratarea bolilor.

Cercetătorii au construit două modele diferite de plămâni, dintre care unul imită faza întâi a studiilor clinice; un plămân sănătos pentru a studia siguranța noilor medicamente.

Celălalt imită testele din faza a doua; un plămân bolnav, respectiv un model pentru boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), ceea ce le va permite cercetătorilor să studieze eficacitatea terapeutică a medicamentelor (Foto: Model de organoid pulmonar sub microscop, bolnav (stânga), sănătos, (dreapta). Credit: Phan et al).

„Luăm celule direct de la pacienți și apoi le construim în straturi, așa cum există în interiorul corpului. Mai întâi avem celulele epiteliale, apoi fibroblastele - creăm literalmente un organ miniatural care seamănă foarte mult cu plămânul uman real”, a explicat autorul principal, Wojciech Chrzanowski, profesor de Nanomedicină în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie din Sydney, Australia.

Profesorul Chrzanowski a declarat că modelele descrise în lucrare, sunt mai precise decât modelele tradiționale, fiind unice pentru capacitatea lor de a emula condițiile de mediu ale unui plămân uman.

În prezent, modele similare sunt utilizate  în cadrul cercetărilor de compania biofarmaceutică AstraZeneca și de Administrația americană pentru alimente și medicamente (FDA).

„Într-o cultură celulară tradițională, se pun celulele într-un vas Petri și se cultivă în condiții statice, ceea ce este departe de ceea ce se întâmplă în corpul uman. Ceea ce facem noi este să creăm condiții de mediu similare cu cele care există în corpul uman”, a declarat dr. Huyen Phan de la Universitatea din Sydney, care a condus cercetarea împreună cu colaboratori din Australia, Coreea de Sud și China.

Potrivit omului de știință, modelele de laborator sunt cultivate și menținute în condițiile micro-mediului din plămâni, cu aer pe o parte și interfață lichidă în partea de jos, combinate cu un sistem de microcirculație, asemănător sistemului circulator uman (circulația sângelui în organism).

„Aceste două elemente combinate ajută la emularea condițiilor unui plămân uman, ceea ce face ca modelele de laborator să fie mai precise”, a menționat cercetătorul.

Modelele de plămâni nu sunt utilizate doar în cazul descoperirii de medicamente. Ele pot fi personalizate în funcție de fiecare pacient în parte și pot fi folosite pentru a testa o serie de reacții ale tratamentelor la nivelul plămânilor.

Modelele organoide mini-pulmonare pot fi folosite și pentru a testa toxicitatea medicamentelor, a prafului de siliciu sau a poluanților atmosferici, cum cum sunt particulele generate în timpul incendiilor de vegetație din Australia, a precizat profesorul Chrzanowski.

„Deoarece putem lua celule direct de la pacienți, putem construi un model propriu pacientului pentru a testa eficacitatea medicamentelor pe acesta”, a explicat el.

Potrivit oamenilor de știință implicați în acest studiu, noile modele pulmonare ar putea avea un impact major asupra științei, permițând descoperirea modului în care funcționează diferite organe și a modului de concepere a celor mai eficiente strategii terapeutice.

Potrivit cercetătorilor, avantajul uriaș al celor două modele pulmonare este reproductibilitatea, fiabilitatea și capacitatea lor de a permite cercetări la scară largă într-un mod rentabil.

„Ele (modelele) accelerează procesul descoperirilor și scurtează ajungerea acestora la nivel clinic, și cresc substanțial încrederea noastră în moleculele pe care le creăm înainte de a le testa clinic”, a declarat profesorul Chrzanowski.

Calendarul normal pentru transpunerea clinică a unui medicament este de aproximativ 10 până la 15 ani, dar atunci când sunt folosite modele organoide, acest timp poate fi redus substanțial, a mai spus profesorul.

Dezvoltarea acestor modele de plămâni aduce Australia în fruntea cercetării mini-organelor, a declarat profesorul Chrzanowski, care a solicitat înființarea unui centru național pentru cercetarea medicală alternativă la metodele pe animale.

Australia a interzis testarea cosmeticelor pe animale în 2020, iar anul trecut, Statele Unite au adoptat o lege care a pus capăt obligativității ca noile medicamente să fie testate pe animale.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri