anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 01.10.2022

Ministerele care au primit bani și cele de la care s-a tăiat la rectificare

GALERIE
bani
  • bani
- +

Ministerul Finanţelor a publicat miercuri seară târziu proiectul de rectificare bugetară, prin care alocă sau diminuează bugetele ministerelor.

Ministerele care au primit bani în plus

- Ministerul Finanţelor – Acţiuni Generale: +3.409,35 milioane lei.

- Ministerul Sănătăţii: +2.451,2 milioane lei per sold, în principal pentru suplimentarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru asigurarea necesarului de finanţare până la sfârşitul anului aferent drepturilor de personal pentru unele categorii de medici şi personal medical din spitale, cabinete medicale şcolare, ale asistenţilor medicali comunitari şi mediatorilor sanitari, programe de sănătate finanţate din bugetul ministerului, plata unor despăgubiri civile reprezentând restituiri de clawback.

- Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: +2.195,7 milioane lei per sold în special pentru asigurarea drepturilor de natura asistenţei sociale în vederea compensării aferente consumului de energie electrică şi gaze, plăţii indemnizaţiilor acordate la întreruperea activităţii în condiţiile pandemiei, a alocaţiilor de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu handicap, a indemnizaţiei de creştere a copilului şi plăţii integrale a pensiilor şi  indemnizaţiilor şi a ajutorului de încălzire şi respectiv diminuarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului de asigurări sociale de stat cu -142,4 milioane lei, a transferurilor din bugetul de stat către bugetul asigurărilor pentru şomaj cu suma de -49,4 milioane lei concomitent cu  majorarea transferurilor din bugetul de stat către Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale cu +82,0 milioane lei.

- Ministerul Justiţiei: +823,9 milioane lei, per sold, în principal pentru plata drepturilor salariale restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi acte administrative şi a dobânzilor legale aferente titlurilor executorii.

- Ministerul Public: +346,5 milioane lei, per sold.

- Ministerul Finanţelor: +164,7 milioane lei, per sold. Se propune alocarea de fonduri suplimentare pentru plata sumelor din titlurile de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare (+232,5 milioane lei). Având în vedere execuţia cheltuielilor şi necesarul de finanţare până la finele anului s-au identificat economii la cheltuieli de personal (-1,9 milioane lei), bunuri şi servicii (- 2,4 milioane lei),  transferuri între unităţi ale administraţiei publice (-1,2 milioane lei), proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-16,9 milioane lei), active nefinanciare (- 45,4 milioane lei).

- Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor: +129,3 milioane lei, per sold. Se propune alocarea suplimentară a 151,8 milioane lei pentru plata despăgubirilor acordate proprietarilor ale căror animale au fost afectate în contextul evoluţiei pestei porcine africane şi a scrapiei.

- Ministerul Afacerilor Interne: +44,9 milioane lei, per sold. Se propune asigurarea de sume suplimentare la asistenţă socială pentru plata pensiilor militare de stat în luna decembrie 2021 (+440,0 milioane lei) şi a fondurilor necesare la active nefinanciare pentru achiziţionarea de stocuri de urgenţă medicală de strictă necesitate, constând în teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din proba de salivă, în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităţilor de învăţământ (+130,0 milioane lei). Având în vedere execuţia cheltuielilor şi necesarul de finanţare până la finele anului s-au identificat economii în principal la transferuri între unităţi ale administraţiei publice (-15,0 milioane lei), la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-509,0 milioane lei), precum şi la cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă (-1,1 milioane lei).

Ministerele de la care s-au tăiat fonduri

- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: -2.314,3 milioane lei, per sold.

- Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii: -757,3 milioane lei, per sold. Diminuările propuse au avut în vedere propunerile ordonatorului principal de credite urmare a analizei execuţiei bugetare. S-au identificat economii în principal la cheltuieli de personal (-0,4 milioane lei), bunuri şi servicii (-1,0 milioane lei), dobânzi (-2,4 milioane lei), la transferuri între unităţi ale administraţiei publice (-7,3 milioane lei), la alte transferuri (-65,1 milioane lei), la proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-948,0 milioane lei), la alte cheltuieli (-3,0 milioane lei), la cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă (-0,3 milioane lei), la active financiare reprezentând participarea la capitalul social al operatorilor economici aflaţi sub autoritatea ministerului (-25,0 milioane lei), precum şi la ratele aferente creditelor externe (-8,8 milioane lei). Se asigură sume suplimentare la subvenţii pentru operatorii economici de sub autoritatea ministerului (+300,0 milioane lei) şi pentru decontarea facilităţilor de care beneficiază diferite categorii sociale (+4 milioane lei).

- Ministerul Energiei: -172,8 milioane lei. Diminuările propuse au avut în vedere propunerile ordonatorului principal de credite urmare a analizei execuţiei bugetare. S-au identificat economii în principal la cheltuieli de personal (-3,71 milioane lei), bunuri şi servicii (-2,74 milioane lei), subvenţii (-98,23 milioane lei), alte transferuri (-63,17 milioane lei), proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-4,04 milioane lei), transferuri între unităţi ale administraţiei publice (-0,59 milioane lei), precum şi la active nefinanciare (-0,29 milioane lei).

- Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului: -156,4 milioane lei, per sold. Diminuările propuse au avut în vedere propunerile ordonatorului principal de credite urmare a analizei execuţiei bugetare şi necesarului de finanţare până la finele anului. S-au identificat economii în principal la bunuri şi servicii (-8,0 milioane lei), subvenţii (-112,9 milioane lei), alte transferuri (-40,53 milioane lei) precum şi la active nefinanciare (-1 milion lei). Se propun asigurarea de sume suplimentare pentru derularea investiţiilor în turism (+6 milioane lei).

- Secretariatul General al Guvernului: - 59,9 milioane lei, în principal, prin diminuarea cheltuielilor de personal cu 25 milioane lei, a cheltuielilor cu bunuri şi servicii cu 15 milioane  lei şi a celor de investiţii cu 15 milioane lei,  având în vedere execuţia bugetară la 9 luni, precum şi modificarea calendarului de realizare a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din iulie-noiembrie 2021 în februarie – iulie 2022.

- Curtea de Conturi: - 48,5 milioane lei. În funcţie de gradul de execuţie şi de necesarul de finanţare până la finalul anului s-au identificat economii în principal la cheltuieli de personal (-1,6 milioane lei), bunuri şi servicii (-3,0 milioane lei), proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-36,5 milioane lei), active nefinanciare (-7,0 milioane lei).

- Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei: -42,7 milioane lei. Având în vedere execuţia cheltuielilor bugetare s-au identificat economii la cheltuieli de personal (-6 milioane lei) precum şi la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-36,7 milioane lei). S-au asigurat fonduri pentru derularea proiectelor cu finanţare rambursabilă (+10,5 milioane lei) prin redistribuire de la active financiare (-10,5 milioane lei).

- Ministerul Culturii: - 45,1 milioane lei, având în vedere gradul de execuţie s-au identificat economii la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-24,9 milioane lei) şi cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă (-20,5 milioane lei).

Aflați amănunte de pe adevarul.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce câştigă extrema dreaptă

Pavel LUCESCU

De ce câştigă extrema dreaptă

Tot mai mulţi din aşa-zisa lume civilizată strigă tot mai strident că vor o schimbare. Deocamdată nici ei nu ştiu cum şi către ce. Dar, ca de atâtea ori în istorie, se vor găsi mereu politicieni care vor ştii să călărească valul şi să ne vândă cu succes o nouă rundă de iluzii.

opinii

Cu ochii larg închişi

Alexandru CĂLINESCU

Cu ochii larg închişi

Unele evenimente din ultima vreme, mai ales aşa-zisele „referendumuri” organizate de ruşi în terioriile ocupate, m-au făcut să-mi reamintesc de un text pe care l-am publicat în urmă cu nouăsprezece ani. Îl reiau aici, în ideea că el va arăta, o dată în plus, că liderul de la Kremlin este, în tot ce face, de o nesmintită şi sinistră consecvenţă.

De la oraşul creativ, la cel al creatorilor (I)

George PLEȘU

De la oraşul creativ, la cel al creatorilor (I)

Săptămâna trecută a fost lansată, fără prea mare tam-tam mediatic, dar cu reacţii bune în online, platforma orasulcreatorilor.com. În spatele ei sunt oameni din echipa care a realizat logo-ul Iaşului, care de data aceasta au invitat pentru consultări mai largi o serie de tineri implicaţi în industriile creative locale, în timp ce site-ul era încă în perioada de teste.

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

pulspulspuls

Aripa fără scrupule a partidoiului local tocmai dă atacul la un proiect de milioane de iepuroi!!

Aripa fără scrupule a partidoiului local tocmai dă atacul la un proiect de milioane de iepuroi!!

Iată, dacă mai era nevoie, stimaţi telespectatori, dovada că şi în politichie este valabilă vorba aia că aşchia nu sare departe de trunchi şi unde altundeva puteam vedea mai bine o asemenea confirmare decât în familia fostului deputat Rachetă Patriot, hahalera universitară care a făcut de râs oraşul în ţară şi nu numai cu iniţiativa legii privind pensiile speciale, dar mai ales prin nenumăratele declaraţii şovine, patriotarde şi pompoase de tip vadimist. 

Caricatura zilei

Zbor anulat

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.