In baza unui ordin emis, recent, de ministrul Educatiei Nationale, Andrei Marga, studentii din intreaga tara isi vor spune parerea, prin reprezentantii lor, cu privire la masurile care vor fi adoptate in domeniul reformei invatamintului superior. Din initiativa lui Andrei Marga se va constitui Consiliul national al studentilor, compus din cite un reprezentant al fiecarui centru academic. Modul de desemnare a studentilor prezenti in acest organism va urma regulile democratice, dupa cum se precizeaza in ordinul ministerial. Consiliul national al studentilor va fi condus de un presedinte si de cinci vicepresedinti si va avea un regulament propriu de activitate. El se va convoca cel putin o data pe semestru, pentru o reuniune de o zi. Cheltuielile de organizare a sesiunilor Consiliului National al studentilor vor fi suportate din bugetul universitatilor. Ideea infiintarii organismului amintit este agreata de universitari. "Este un lucru foarte bun, paticiparea studentilor la infaptuirea reformei. Prin crearea acestui organism, ministrul Andrei Marga si-a aratat interesul fata de opiniile studentilor", a afirmat conf.dr. Constantin Cucos, de la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei a Universitatii "Al. I. Cuza". (Emilia CHISCOP)
top Local news
Publicitate și alte recomandări video