Primăria, condamnată să plătească 9000 de lei pentru o groapă de pe strada Vicol
Iesenii platesc de doua ori indolenta Primariei. Soferii care-si rup masinile în gropile de pe (...)
citeste totjoi, 25.02.2021
După ce a primit două avertismente serioase din partea Comisiei Europene, ministrul demis-propus al Mediului a primit ieri un alt avertisment și de la parlamentarii români.
Deputații și senatorii din Comisiile reunite de mediu au sancționat activitatea desfășurată până acum de ministrul Costel Alexe și, în urma audierilor, au emis un aviz negativ.
Practic, parlamentarii români au transmis un semnal de alarmă pentru proasta gestionare a două dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă România în ceea ce priveşte mediul: tăierile ilegale de păduri şi poluarea atmosferică.
Lipsa realizărilor și măsurilor concrete era deja un fapt cunoscut, dar în cadrul discuțiilor de ieri, s-a demonstrat faptul că ministrul demis-propus a acționat chiar împotriva intereselor românilor. Desființarea Gărzii Naționale Forestiere prin ordonanță de urgență, desființarea Direcției Generale de Păduri prin hotărâre de guvern sunt două dintre cele mai elocvente exemple. Astfel, în timp ce povestea frumos pe la televizor despre măsurile de salvare a pădurilor și creșterea calității aerului, în fapte, deciziile impuse la nivelul ministerului arătau exact contrariul.
În loc să aducă bani la Iași, am aflat că ministrul demis-propus a plătit 23 milioane de lei pentru un studiu nevalidat nici măcar de instituția sub patronajul căreia s-a desfășurat. Mai mult, cu scopul pur personal de a obține imagine, a preluat acele date și le-a propagat în spațiul public, ministrul Costel Alexe, plătit să apere interesele României, a făcut un deserviciu imens chiar țării lui. După ce, în luna decembrie 2019, și-a asumat rezultatele Inventarului Forestier Național și a declarat că în România se taie ilegal 20 milioane mc de lemn pe an, în luna februarie Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement pentru România fix pentru tăierile ilegale din păduri.
Un alt subiect folosit pentru propria imagine de Alexe a fost cel al poluării atmosferice. Și în acest domeniu Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement pentru țara noastră.
„Pentru ambele proceduri România are două luni la dispoziție să repare dezastrul provocat de liberalul Costel Alexe. Este clar pentru toată lumea că incompetentul ministru demis-propus Alexe a folosit cele trei luni de mandat doar în interes propriu și nu a înțeles că a coordonat un minister de activitatea căruia depinde viața noastră și a copiilor și nepoților noștri. Poluarea este o problemă gravă a societății actuale care însă nu se rezolvă cu interviuri, ședințe foto și vizite protocolare. Este nevoie de mult mai mult, este nevoie de dragoste de țară, de dorința de a lăsa ceva pentru generațiile viitoare. Din păcate, șeful liberalilor face Iașul de rușine cu orice ocazie și la orice apariție publică.” a declarat Maricel Popa, șeful PSD Iași.
Motivat de toate aceste lucruri, PSD Iași, prin vocea președintelui Maricel Popa, îi solicită public premierului Ludovic Orban să facă o altă nominalizare la ministerul Mediului.
Biroul de presă al PSD Iași
Cuvinte cheie: + maricel popa, psd iasi, guvern orban, alegeri, ministru
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Primăria, condamnată să plătească 9000 de lei pentru o groapă de pe strada Vicol
30% mai multe decese în toamnă, la Iași: o treime de COVID, restul de alte boli
Sub acoperire: "Iuda" a ajutat la condamnarea a doi soți traficanți de droguri
Spitalul mobil: "Fiţi, fraţilor, animale politice şi faceţi investiţia asta să funcţioneze!"
"Dezmățul" de la Școala de Arte, luat la bani mărunți. Este trimis corpul de control
O apariție bruscă în planul de investiții: spital nou la Iași - Boli Respiratorii
Oficiul de Cadastru şi o firmă de lichidare s-au judecat doi ani pentru o taxă de 100 de lei
Consilierii PSD aruncă săgeţi spre executivul Primăriei. ”Noi analizăm în orb”
Un individ prins cu ţigări, votcă şi coniac a încasat doi ani de închisoare cu executare
Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!
A apărut un organism consultativ în Sănătate care ar purta grija pacientului
Medicamentul Euthyrox, importat prin ordin de ministru. Care vor fi prețurile
Două dosare penale din cauza unui moped împrumutat de la un prieten
De ce îţi pierzi temporar auzul după ce asculţi muzică foarte tare
FOTO Vânătoare de șoferi băuți în Iași. Polițiștii controlează mașinile din trafic
EXCLUSIV Un șofer băut a făcut prăpăd printre mașinile parcate pe marginea drumului în Rediu
Captură de 23 de tone de cocaină în porturi din Germania şi Belgia, un record în Europa
LPF cere redeschiderea stadioanelor. „Să înceteze imediat orice formă de discriminare"
30 de elicoptere Black Hawk sosesc la baza Mihail Kogălniceanu
Polițiștii și jandarmii au desfășurat acțiuni în apropierea școlilor din Iași
O actriţă de 12 ani nominalizată la Globul de Aur, învoită de la şcoală pentru a viziona gala
VIDEO: Momentul coliziunii între trei mașini în Păcurari, surprins de camere
VIDEO&FOTO: Motociclist izbit de un Duster în Copou. A ajuns la spital
Baarack-oaia cu cea mai multă lână din lume: 35 de kilograme
Ce pot face românii care au pierdut dovada vaccinării anti-COVID
Hyundai va înlocui bateriile pentru 82.000 de mașini electrice din cauza riscului de incendiu
Puiul vegetal, disponibil prin Glovo într-o țară europeană. Din ce este făcut
FOTO: Accident pe Calea Chișinăului. Unul dintre șoferi era beat
Simona Halep s-a vaccinat împotriva Covid-19 cu serul de la Pfizer
Tensiunea arterială și electrocardiograma, prin Samsung Health Monitor
Chinezii care au cumparat Volvo lanseaza o noua masina pe piata
SCENARIU: Numărul cazurilor de infectare poate urca până la aproape 9.000 până pe 20 martie
Volkswagen va decide în curând dacă vinde sau nu marca Bugatti
O româncă s-a mutat pe Costa de Azur şi organizează picnicuri pentru turiştii din sudul Franţei
De ce preferă companiile chineze să lucreze cu muncitori din China chiar şi în Europa
O baie turcească de secol XII, perfect conservată, a fost descoperită într-un bar din Sevilla
Nu pot să iau credit de la bancă. Am nevoie de bani, ce fac? (P)
Lanțul de magazine TEDi, care vinde produse la 1 euro, intră în România
Profitul net al DIGI a scăzut de două ori şi jumătate în 2020, la 16,35 milioane euro, faţă de 2019
Vreți să schimbați furnizorul de electricitate? Citiți indexul contorului înainte!
Dr. Paraschiva Postolache: ”Putem ajuta bolnavii post-covid cu probleme respiratorii”
Cosmin PAȘCAIaşul îşi merită echipa de fotbal |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Codrin Liviu CUȚITARUImpersonare |
George ŢURCĂNAŞUReţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III) |
Bogdan ILIESCUInsuportabila greutate a fiinţării |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.