EXCLUSIV: Blocul groazei din Copou a fost vândut pentru 530.000 de euro
Licitatia organizata ieri de compania Delgaz Grid SA, în proprietatea careia se afla imobilul, (...)
citeste totvineri, 05.03.2021
Noul ministru de interne al Finlandei, Kay Mykkanen, a cerut un tratament mai echitabil pentru refugiaţii care încearcă să ajungă în Europa. "Acum, cei cu bani şi cu posibilităţi de a călători vin şi cer siguranţă", a declarat el sâmbătă pentru fluxul de ştiri Uutissuomalainen, preluat de Xinhua.
Mykkanen s-a arătat deschis pentru primirea unei cote mai mari de refugiaţi în ţara sa, cu condiţia ca sistemul de cote să devină principalul mod de intrare în Europa, în locul priorităţii pentru primii migranţi intraţi clandestin care se prezintă la centrele de refugiaţi. Pentru un astfel de mecanism ar fi necesară o decizie la nivelul Uniunii Europene, a arătat ministrul.
În Finlanda, cota de imigraţie este confirmată anual de parlament. Autorităţile de la Helsinki îi selectează pe cei primiţi dintre migranţii care au a deja statut de refugiat, de obicei confirmat de UNHCR (Agenţia pentru Refugiaţi a ONU). În ultimii ani, cota a fost între 750 şi 1050 de persoane pe an .
Problema nu constă atât în număr, cât în modul de a îi identifica pe cei care au cea mai mare nevoie de protecţie, a apreciat Mykkanen. Urmează rezolvarea situaţiei celor respinşi. În Finlanda, aproximativ 10.000 de migranţi în această situaţie se află încă în centre de primire a refugiaţilor.
Ministrul, care îşi preia mandatul luni, consideră că acum este momentul pentru o analiză a proceselor şi criteriilor pentru primirea imigranţilor, deoarece frontierele exterioare ale UE sunt "mai liniştite decât în ultimii doi ani".
Predecesoarea lui Mykkanen la conducerea ministerului de interne, Paula Risikko, a preluat preşedinţia parlamentului finlandez. Noul ministru a fost desemnat de Partidul de Coaliţie Naţională (conservator), dar a declarat că va respecta politica guvernamentală adoptată în 2015, când Partidul Finlandezilor (naţionalist) făcea parte din coaliţia guvernamentală. AGERPRES
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Operațiune fără precedent în SUA. Poliția a găsit 150 de copii care erau dați dispăruți
O companie IT cu sute de angajaţi la Iaşi cumpără agenţia Five, cu sedii în SUA şi Croaţia
Tot mai mulți copii ajung cu arsuri grave la Spitalul Sf. Maria. Avertismentul medicilor
Universitățile din România schimbă strategia de examinare, după scandalul de la Drept
Prima româncă depistată cu tulpina sud-africană, o cunoscută jurnalistă TV
De ce nu au fost puse perne pneumatice în cazul tânărului care s-a aruncat de pe un cămin
Duș mobil pentru oamenii străzii din Iași. Mașina va fi sfințită de PS Iosif Păuleţ
SUA înregistrează sub 40.000 de contaminări zilnice pentru prima oară după cinci luni
Fostul baron ALDE, Ioan Ciugulea, a „ciugulit” o şpagă de 300.000 de lei
Cum au fost româncele afectate de pandemie: 58% spun că munca de acasă a fost o corvoadă
Beatrice Rancea află abia luni dacă scapă de controlul judiciar
Polițistul care a coordonat intervenția eșuată de la Onești, dus de urgență la spital
Papa Francisc a sosit in Irak intr-o vizita istorica de trei zile
Iașul urcă în clasamentul județelor cu multe cazuri noi de COVID: 143 în 24 de ore
Se înrăutățește situația. 4.342 cazuri noi și 101 decese în 24 de ore
Pacient cu arsuri, transportat la Bruxelles cu o aeronava a Fortelor Aeriene Romane
Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. Rata de incidență COVID a urcat la 3,05
Un student din București s-a aruncat de pe cămin, după ce a amenințat că se sinucide
Un român a plecat cu bancomatul în mașină din foaierul unei bănci din Austria
Iliescu, mai radical decât Ceaușescu la cenzurat filme. Cazul „Reconstituirea”
Sindicalistul care s-a plâns că premierul l-a făcut hoț câștigă mai mult decât Cîțu
Iașul, printre județele unde se fac cele mai multe teste COVID
Zeci de profesori au murit de COVID. Numărul lor exact însă nu se știe
A murit după o oră de sport la sală fosta șefă a Inspectoratului Școlar București
Tentative de fraudă cu vaccinuri anti-Covid în valoare de 14 miliarde de euro
Udrea: Nu se pune problema în acest moment să fie un risc ca eu să plec undeva
Chuck Norris nu poate fi vaccinat anti-COVID, fiindcă nu există în lume un ac atât de tare!
VIDEO Primar din Gorj, filmat în birou vorbind despre o şpagă de 1.500 de euro
Situație critică în Republica Moldova. Spitalele Covid nu mai au locuri
Nu lucrați mâine, că veți înnebuni. Așa spune tradiția Moșilor de Iarnă
VIDEO: Morun de 140 de kilograme eliberat în Dunăre de polițiștii de frontieră
Polițist reținut după ce a participat la furtul a 300.000 de euro dintr-un seif
Două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului, depistate în România
Atenționare meteo ANM: Vremea se răcește rapid și vin ninsorile
Cazinoul din apropierea Gării Iași, devastat de un individ nervos (UPDATE)
Cum se jefuiește vistieria țării: salarii astronomice și gradații de merit unor morți
Fiica criminalului: Recunosc că tatăl meu a luat viețile a două persoane nevinovate
Ziua preot, noaptea traficant de endorfine. Ciocolata “Doamne Ajută”, vândută ca pâinea caldă
Mii de angajați din Finanțe și ANAF vor primi laptopuri pentru a munci de acasă
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi
Marele Premiu de F1 al Bahrainului, cu spectatori însă doar dacă sunt vaccinaţi
Cum este să lucrezi în IT într-o clădire modernă de birouri din Iași
17 persoane reținute în urma descinderilor la traficanții de droguri din Iași
VIDEO&FOTO: Accident în Copou. O șoferiță dintr-un BMW nu a acordat prioritate
Radu POPESCU„Ajutorul” rusesc |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Alexandru CĂLINESCUDe la un martie la altul |
George PLEȘUNevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi |
Nicolae CREŢUOdiseea, „la feminin”? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.