vineri, 29.03.2024
Ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, a declarat ca fondul clasei, care acum nu este legal, trebuie "adus la lumina", precizand ca nu va fi obligatoriu in viitor.
"In primul rand, cred ca suntem cu totii de acord, ca exista un fond al clasei. (...) Sigur ca legal el nu exista. (...) Eu cred ca ar fi mult mai bine daca acest fond al clasei ar fi adus la lumina, ar fi oficializat si ar exista reguli clare de constituire a lui si de utilizare a lui", a spus ministrul Pricopie.
Intrebat daca fondul clasei va fi obligatoriu, ministrul Educatiei a spus ca fondul clasei nu poate sa implice o obligativitate din partea parintilor.
"Vreau sa subliniez pentru ca o parte din colegii dumneavoastra au reluat mesajul, cum ca ar fi obligatoriu. Vreau sa spun ca nu, fondul clasei nu poate sa implice o obligativitate din partea parintilor de a contribui. Cine doreste, contribuie, cine nu doreste, nu contribuie", a precizat ministrul Pricopie.
Acesta s-a intalnit vineri, la Consiliul Judetean, cu profesorii din judetul Sibiu, care s-au plans, in primul rand, de intarzierea banilor de naveta.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |