Cheșcu face și drege în continuare pe un proiect ilegal. Statul, paralizat la Iaşi?
“Epopeea” spalatoriei dureaza deja de doua luni de zile, iar iesenii înca spala ma (...)
citeste totmiercuri, 18.05.2022
Urşii agresivi care pun în pericol viaţa oamenilor vor putea fi împuşcaţi sau eutanasiaţi, potrivit ministrului Mediului.
Urşii agresivi, care pun în pericol viaţa oamenilor şi bunurile lor în localităţi, vor putea fi împuşcaţi sau eutanasiaţi, dacă nu funcţionează alte metode de îndepărtare a lor din zonele locuite, a declarat, joi, ministrul Mediului, Tanczos Barna, după şedinţa de Guvern.
“Am prezentat în primă lectură proiectul de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Mediului prin care propunem o procedură de intervenţie imediată, dacă în intravilan există un pericol iminent la adresa siguranţei şi sănătăţii locuitorilor”, a spus ministrul de resort.
Potrivit acestuia, actul normativ are la bază o directivă europeană din domeniu, precum şi datele statistice analizate privind numărul apelurilor la 112 şi intervenţiilor jandarmilor.
“Scopul acestei ordonanţe de urgenţă este salvarea vieţilor şi a bunurilor create de om, care sunt valori esenţiale protejate de stat, conform Constituţiei”, a arătat el.
Proiectul de OUG cuprinde definiţia unor termeni care trebuie să clarifice modalităţile de intervenţie, să nu lase loc discuţiilor despre ce înseamnă intervenţie imediată, prin îndepărtare, tranchilizare, extragere, eutanasiere, împuşcare, cine sunt cei care participă la intervenţie şi cine este medicul veterinar împuternicit care are dreptul de a gestiona substanţele tranchilizante.
“Am definit ce înseamnă echipa de intervenţie şi din cine este formată: primarul, care este persoana care este conducătorul comitetului local de situaţii de urgenţă; jandarmii, care asigură ordinea; trebuie să fie prezent un personal tehnic de specialitate din partea gestionarului, precum şi medicul veterinar, care are dreptul să gestioneze substanţele tranchilizante”, a continuat ministrul.
Totodată, au fost definite şi care sunt substanţele de intervenţie.
“Intervenţia trebuie să fie graduală, prin îndepărtarea prin alungare şi doar dacă urşii revin se ajunge la tranchilizare-relocare. Dacă acestea nu dau rezultate, se poate interveni prin extragere, eutanasiere sau împuşcare în următoarele cazuri: dacă primele două metode nu dau rezultate, dacă siguranţa cetăţenilor sau bunurilor sunt puse în pericol iminent, dacă exemplarul este rănit şi devine agresiv, este în capcană neautorizată sau are răni incompatibile cu viaţa”, a precizat Tanczos.
Dacă există pui care rămân fără mama lor, aceştia vor fi preluaţi şi duşi în centre autorizate, pe cheltuiala Ministerului Mediului.
“Decizia se ia prin majoritate de către cei din echipa de intervenţie. Sunt patru persoane care îşi exprimă punctul de vedere, deci trei din patru trebuie să spună care este metoda care va fi aplicată”, a completat oficialul ministerial.
Aceste cazuri vor fi raportate la Comisia Europeană, iar trofeele rămân în proprietatea statului.
“Subliniez că toate aceste intervenţii se fac doar în intravilan. Dacă riscul este redus, ursul a fost observat şi se retrage, se intervine prin alungare. Dacă riscul este mediu, se intervine prin îndepărtare sau tranchilizare-relocare, la acest risc se încadrează situaţia în care un animal nu se retrage, a fost observat în repetate rânduri sau se hrăneşte cu deşeuri sau gunoaie în prezenţa oamenilor. Dacă riscul este mare, este posibilă intervenţia prin eutanasiere sau împuşcare, dacă lansează atac real, nu se retrage, devine agresiv, atacă omul sau animalele domestice în intravilan”, a adăugat ministrul Mediului.
Aflați amănunte de pe stirileprotv.ro.
Cuvinte cheie: + împușcarea urșilor, ministrul mediului
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un preot din Iaşi, implicat în accidentul mortal din Timişeşti
Drulă, despre modificările la Codul Rutier: Au măcelărit legea pentru şmecherii cu bolizi
O studentă de la Cuza se plânge de calitatea preparatelor servite la cantina universităţii
Gest impresionant al unui soldat ucrainean rănit la Azovstal şi capturat de ruşi
Clubul JUNIMEA –SCRIPTOR anunţă că îşi ca desfăşura activitatea săptămânal
”Booster” anticovid pentru copiii din SUA cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani
Un suporter al Nottingham Forest i-a dat un cap în figură unui jucător al echipei Sheffield United
Creștere accentuată a cazurilor de pneumonii comunitare în vestul ţării. Cum se manifestă
Finlanda şi Suedia şi-au depus cererile de aderare la NATO. ”Sperăm să încheiem rapid”
Lovituri devastatoare la un meci de box. Unul dintre luptători a fost aruncat din ring (VIDEO)
Un desen a lui Michelangelo, estimat la 30 de milioane de euro, a fost scos la licitaţie
Ciolacu îşi îndulceşte declaraţiile: Asta nu înseamnă că cineva va veni cu noi impozite
Blocajul rutier de aproximativ 2 kilometri la Vama Siret pe sensul de ieşire din ţară
Atacul rasist de la Buffalo, pregătit în mod meticulos timp de mai multe luni
Cinci copii ținuți în robie de un fermier care i-a închiriat de la părinţi
Un colonel ucrainean explică de ce Insula Şerpilor este importantă pentru Moscova
Ucraina deschide la Kiev primul proces pentru crime de război după invazia rusă
Finlanda şi Suedia vor depune astăzi cerere de aderare la NATO. Cine s-ar putea opune
Monturile piciorului ( Hallux valgus ): simptome, diagnostic și tratament
OMS a înregistrat peste 220 de atacuri asupra unităţilor sanitare ucrainene
Disney+ nu va afişa multe reclame. Serviciul va fi disponibil şi în România din 14 iunie
Meta a şters zeci de milioane de incitări la violenţă de pe Facebook
Inundaţii masive în capitală. Nivelul apei aproape ajunge la capota maşinilor (FOTO)
Echipa lui Ianis Hagi va juca astăzi finala Ligii Europa cu Eintracht Frankfurt
Festivalul Internaţional al Familiei la Şah şi-a desemnat câştigătorii
Cel mai mare proprietar de avioane din lume a pierdut 113 avioane în favoarea Rusiei
Zeci de percheziţii în Iaşi şi alte patru judeţe într-un dosar de trafic de migranţi şi droguri
Forţele ucrainene de apărare aeriană distrug 11 drone inamice şi patru rachete de croazieră
Un Land Rover a fost izbit în plin de către un Renault în faţă la Kaufland Păcurari (VIDEO)
Preţurile petrolului au crescut marţi, temporar, la peste 115 dolari pe baril
Dr. Corneliu Dobre: Vitiligo poate fi ameliorat, dar nu vindecat
New Iasi Architecture 2022. Cum poate fi pus în valoare patrimoniul arhitectural și cultural (P)
Cheșcu face și drege în continuare pe un proiect ilegal. Statul, paralizat la Iaşi?
Ce variante are primarul Chirica după plecarea vicelui ex-USR Baciu?
A vrut să dea foc casei iubitei după ce a intrat pe pagina ei de Facebook şi i-a citit mesajele
Iată noul proiect din faţa Teatrului! Copacii mari rămân pe poziţie
Interes aproape zero pentru doza 4: în cabinetele de vaccinare bate vântul
Un proiect editorial de excepţie, lansat ieri de Polirom la Iaşi
Ce mai cântă galeria Politehnicii? Iaşul pofteşte la „inamici“ din Vaslui
Drepturi salariale obținute chiar dacă nu au fost prinse în contract. Cazul Veolia
Şi-a pus şi sora şi iubita la „produs”, ca să îi strângă bani de BMW
Preot prins la volan pe europeană beat pulbere, lăsat cu permisul în buzunar
Iacătă-l la interval pe conţilierul premarelui Mihai Chirica, cu o postare de zile mari
Filip Havârneanu, președintele USR Iași, voluntar în acțiuni săptămânale de ecologizare (P)
Subiectele de la examenele naţionale - adaptate acestei perioade de doi ani
Cătălin ONOFREISpaima Constituţiei |
Florin CÎNTICOmnia Vincit Amor |
Grigore ILISEIDorul şi amintirea de-a pururi |
Alex VASILIUEnescu în presa română (I) |
Iacătă-l la interval pe conţilierul premarelui Mihai Chirica, cu o postare de zile mari |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.