anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Ministrul Mediului: Cei care hrănesc ursul la marginea drumului trebuie sancţionaţi

GALERIE
urs hraniti
  • urs hraniti
- +

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a declarat luni, la Braşov, că a avut discuţii cu colegii de la Interne, dar şi cu reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, pentru a se trece la sancţionarea cu amenzi a celor care hrănesc urşii "la marginea drumului".

"Am avut discuţii cu cei de la Ministerul de Interne şi cu cei de la toate autorităţile publice locale şi centrale care pot să sancţioneze astfel de comportamente. (...) În momentul de faţă, suntem în situaţia în care toţi cei care hrănesc ursul la marginea drumului să primească amendă", a spus Alexe, menţionând că orice formă de hrănire a acestor animale sălbatice, inclusiv cea "instituţionalizată", de genul celei practicate de anumiţi operatori economici, trebuie să înceteze.

Conform ministrului, acest comportament al oamenilor este una dintre principalele cauze pentru care ursul coboară în zonele locuite.

"Pentru că am avut acest caz de emoţie publică săptămâna trecută, vreau să spun un lucru şi lansez un apel către populaţie. Venind ieri spre Braşov, am văzut cozi de maşini şi în faţa fiecăreia era câte un urs. Fac un apel la populaţie şi sper să înţeleagă: ursul este un animal sălbatic, şi nu de companie. Dacă vom considera că hrănind un urs îi facem un bine, fals! Facem cel mai mare rău cu putinţă acelui exemplar sau specii. Odată hrănit de om, să nu ne imaginăm că se va întoarce în munte, să-şi caute hrana. (...) Indiferent cât de prietenos poate părea, este un animal sălbatic şi poate face victime. (...) Am văzut pe reţelele de socializare - şi nu aş vrea să jignesc vreun conaţional al meu, dar are IQ-ul zero - cum privea spre urs în timp ce-l hrănea", a spus Alexe.

El a precizat că la minister există un grup de lucru care trebuie să identifice soluţii pentru problema urşilor.

"Sper ca în perioada următoare să găsim soluţii să ţinem ursul în pădure", a subliniat Alexe.

Totodată, el a menţionat că proiectul în valoare de 10 milioane de euro privind amenajarea, cu fonduri europene, a unui sanctuar de urşi la Braşov a fost trimis la Ministerul Fondurilor Europene în analiză. De asemenea, Alexe a precizat că un alt proiect, cu finanţare prin AFM, prin care populaţiei din zonele cu probleme cu urşii i s-ar asigura garduri electrice de protecţie împotriva acestora se află, de asemenea, în fază de avizare la Consiliul Concurenţei, pentru ca de aceste facilităţi să poată beneficia şi micile ferme, persoane autorizate care desfăşoară activităţi agricole.

În context, primarul Braşovului, George Scripcaru, a anunţat că a transmis Ministerului Mediului o solicitare privind extracţia a şase exemplare de urşi din pădurile administrate de Regia Locală Kronstadt, care ar urma să fie relocaţi în Ungaria. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Gazoductul Nord Stream 2 şi securitatea Europei

Alexandru LĂZESCU

Gazoductul Nord Stream 2 şi securitatea Europei

Pentru Germania gazoductul şi relaţiile cu Rusia par să aibă prioritate în faţa intereselor de securitate ale Europei de Est şi legăturilor transatlantice.

Filmuletul zilei

opinii

Pe faţă şi pe dos

Nichita DANILOV

Pe faţă şi pe dos

Dincolo de ieşirea în aparenţă viscerală şi acuzaţiile halucinante ale preşedintelui Iohannis la adresa PSD-ului, ghicim un calcul politic rece. Atacând PSD-ul, dar şi UDMR-ul, preşedintele Iohannis a făcut o mişcare neaşteptată pe tabla de şah a spectrului politic românesc.

Patru pastile de vară covidată

Michael ASTNER

Patru pastile de vară covidată

Of de feisbuchist răzvrătit

Cum e posibil un stat minimal? (1)

Sorin CUCERAI

Cum e posibil un stat minimal? (1)

Fiindcă suntem deja în august şi ca să mai uităm de pandemie, le propun cititorilor mei un joc intelectual: cum ar fi posibil un stat minimal? Nu pentru că aş milita în favoarea unui astfel de stat, ci mai degrabă ca un joc cu mărgelele de sticlă.

pulspulspuls

Hopaa: ce avem noi aicea?

PULS

Hopaa: ce avem noi aicea?

Iacătă, stimaţi telespectatori şi simpatice telespectatoriţe, ce a putut surprinde pe una din străduţele lăturalnice din zona domiţilului, alaltăseară, în timpul preumblărilor de după cină recomandate de medic pentru digestie, amicul nostru Archibald Tănase! 

Caricatura zilei

LetsKanya

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.