Ministrul Muncii îi critică pe liberali faţă de atitudinea pe care au avut-o faţă de pensionari
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 29.01.2022

Ministrul Muncii îi critică pe liberali faţă de atitudinea pe care au avut-o faţă de pensionari

GALERIE
Marius Budăi
  • Marius Budăi
- +

Ministrul Muncii, Marius Budăi, critică decizia autorităţilor române de a negocia în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) condiţionalităţi privind alocarea unui anumit procent din Produsul Intern Brut (PIB) către fondul public de pensii, el considerând că printr-o astfel de măsură pensionarii cu venituri mici sunt "ţinuţi" săraci. El critică guvernele liberale din ultimii doi ani că "nu le-a păsat" de situaţia pensionarilor.

"Două milioane jumate de cetăţeni români au în România pensia mai mică sau egală cu 1.600 de lei. Da? Şi noi punem în PNRR o condiţionalitate să avem doar un impact de 9,4% din PIB cu plata pensiilor. Adică să-i ţinem pe oamenii ăştia săraci”, a afirmat Marius Budăi, miercuri seară, la România Tv. 

Budăi a adăugat că, din punctul de vedere al ministerului pe care îl conduce, statul trebuie să continue să ia măsuri în sprijinul celor vulnerabili, cu pensii mici. Conform acestuia, dacă nu se continuă cu măsuri de ajutor, România va avea "o problemă extrem de mare în partea de jos a ierarhiei din punct de vedere financiar" şi vor exista mulţi oameni aflaţi sub pragul sărăciei extreme. 

"Noi avem deja discuţii să vedem ce se poate face pe viitor, sperăm că am reuşit să creăm cât de cât măcar, în această perioadă, cu acest pachet social, un scut în jurul acestor cetăţeni, asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim aici şi nu înseamnă că e suficient”, a adăugat ministrul Muncii. Budăi a criticat deciziile luate de fostele guverne liberale cu privire la pensionari, susţinând că acestora "nu le-a păsat".

"Cu groază mă uitam chiar în aceşti doi ani de zile de când nu am mai fost la guvernare că nu le-a păsat. Poate dacă continuau - atât cât era posibil, nu sunt ipocrit acum să spun că nu am avut criză financiară, criză sanitară - dar uită-te în ochii unei astfel de bunici? Cum îi răspunzi? Am avut onoarea să fac parte dintr-un guvern care a făcut lucruri şi am onoarea să fac parte din alt guvern care văd că începem să facem lucruri. Însă nu sunt suficiente. Vom continua şi ne vom bate, prezenţa, fără să fac politică, a PSD în această coaliţie este o garanţie că ne vom lupta (...) dar nu putem, din păcate, să reparăm într-o singură noapte ceea ce nu s-a făcut în doi ani de zile”, a spus Budăi.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce angajarea în Guvern a unui fiu de politician ne face să pierdem de două ori

Dan CONSTANTIN

De ce angajarea în Guvern a unui fiu de politician ne face să pierdem de două ori

De aceea mulţi dintre tineri aleg din start să-şi caute ceva în afară. Nu vor să se milogească pe aici şi oricum e mai cool să lucrezi în Berlin sau Londra decât să-ţi faci veacul prin Vaslui.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (5)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (5)

Autorul relatează în continuare despre felul în care familia sa din Seimeni, sat situat pe malul dobrogean al Dunării, a traversat anii comunismului.

Cu Dumnezeu, de-a v-aţi ascunselea

pr. Constantin STURZU

Cu Dumnezeu, de-a v-aţi ascunselea

Cuvântul Dumnezeu cred că e printre cele mai familiare cuvinte. Dar avem noi o idee clară asupra conţinutului acestui cuvânt? Îl învăţăm de mici, dar ceea ce învăţăm corespunde realităţii? Trăim cu impresia că atunci când vorbim despre Dumnezeu ştim precis la Ce (sau la Cine) ne referim. 

Coroana reginei

arh. Ionel OANCEA

Coroana reginei

Arhitectura este arta deplină a spaţiului de viaţă, personală şi comunitară. Resursele de creativitate vin din întreaga cultură şi civilizaţie. Referinţele sunt complexe, diferite de ale artelor plastice figurative sau nonfigurative. 

pulspulspuls

Avem notabilităţi faine pe listă: iacătă cine vine la inaugurarea A8 din 2050!

Avem notabilităţi faine pe listă: iacătă cine vine la inaugurarea A8 din 2050!

Sinceri să fim acuma, parcă nici nu ştim cum s-o luăm: de bună sau de nebună? Un personagiu din târg pus pe ghiduşii a făcut o pagină online specială, preventiv, ca să ocupe loc în faţă, pentru inaugurarea autostrăzii Unirii, A8, pentru data de luni, 3 ianuarie 2050 (!). 

Caricatura zilei

Oare și lor le-a venit mare?

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X