
Ministrul Rafila blochează funcționarea spitalului construit de fundația ”Dăruiește Viața” din donațiile românilor. Ce motive birocratice invocă

Vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață, Oana Gheorghiu, îi dă replica ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, după ce acesta a afirmat, sâmbătă, într-o emisiune la Prima Tv, că spitalul pentru copii bolnavi de cancer construit din donații și sponsorizări nu este al fundaţiei Dăruieşte Viaţa, ci este „o clădire a spitalului Marie Curie”. Rafila, care spune că fundația are meritul de a fi adunat banii necesari și a angaja un constructor, a acuzat faptul că spitalul „nu are toate documentele”, precum și „presiune mediatică” pentru ca acesta să fie autorizat. De cealaltă parte, Oana Gheorghiu spune că „domnului Rafila i s-a cerut doar să aibă amabilitatea de a-și pune semnătura pe o structură, construită nu de domnia sa sau de ministerul pe care-l conduce, ci prin efortul societății civile, dar asta i s-a părut a fi presiune mediatică”.
Ministerul Sănătății a semnat, pe 4 aprilie, Ordinul prin care aprobă noua structură a Spitalului de Copii Marie Curie – clădirea construită de Asociația Dăruiește Viață exclusiv din donații și sponsorizări, care va găzdui primul Spital de Oncologie și Radioterapie pediatrică din România.
Pe 8 aprilie, Direcția de Sănătate Publică, instituție aflată în subordinea Ministerului Sănătății, a eliberat autorizaţia sanitară de funcţionare a spitalului – ultimul pas legal pentru ca acesta să poată trata pacienți.
Oana Gheorghiu: „Pentru că domnul Rafila nu știe să recunoască că a greșit, alege să spună neadevăruri menite să pună o umbră pe spitalul construit de Daruiește Viață”
Oana Gheorghiu, vicepreședinte și co-fondatoare a Asociației Dăruiește Viață, spune, înainte de toate, că spitalul pentru copii bolnavi de cancer a fost construit de fundație „cu eforturi uriașe, cu provocări greu de imaginat, despre care am ales adesea să nu vorbim, căci am considerat că, pentru cei care ne susțin, important e rezultatul, nu neapărat efortul din spatele lui și lamentarea despre cât de greu ne e. Spitalul acesta a fost construit de cei 350.000 de oameni și da, aparține statului român, reprezentat, iată, de domnul Rafila, stat care nu a reușit să facă spitale sau reforme în sănătate.”
Oana Ghorghiu adaugă că acest spital a fost construit pentru „a salva copii”, iar „Domnului Rafila i s-a cerut doar să aibă amabilitatea de a-și pune semnătura pe o structură, construită nu de domnia sa sau de ministerul pe care-l conduce, ci prin efortul societății civile, dar asta i s-a părut a fi „presiune mediatică” ”.
Vicepreședintele Dăruiește Viață îl acuză, de asemenea, pe Alexandru Rafila, că „minte” și „insinuează că ar fi ceva necurat în proiectul nostru, introducând în discursul public alegații menite să manipuleze”: „Toate documentele solicitate au fost predate, în forma în care ne-a fost cerută, formă care s-a modificat de mai multe ori, începând cu luna ianuarie. Domnul Rafila, în persoană, ne-a cerut o listă a firmelor cu care am lucrat (nu știu de ce îl interesa pe domnul ministru acest lucru) și valorile clădirii și echipamentelor, toate informațiile i-au fost transmise pe email și discutate în întâlnirea avută pe 18 ianuarie 2024, la Ministerul Sănătăţii – România.”
Oana Gheorghiu afirmă, de asemenea, că Ministerul Sănătății a pus „bețe în roate” în procesul de autorizare a spitalului: „Domnul Rafila a trimis oameni de la minister care „să ajute” la preluarea-predarea documentelor între Dăruiește Viață și Spitalul Marie Curie, oameni care au cerut documente ce exced prevederile legale (de exemplu dovada plăților pentru fiecare factură în parte, contracte etc), documente pe care, de asemene, le-am furnizat. Am spus stop abuzului atunci când ni s-a cerut să scriem „CONFORM CU ORIGINALUL” și să semnăm pe fiecare document în parte, adică pe mii de pagini. Căci asta face ministrul Sănătății de câteva luni, abuz. Abuz, manipulare și bețe în roate”.
„Sper ca acest atac al unui ministru asupra unui proiect al societății civile să primească reacția cuvenită, căci aici nu e vorba doar despre Daruieste Viata, e vorba despre cei 350.000 de donatori, despre noi toți și despre felul în care aleg guvernanții să ne trateze, chiar și atunci când le facem treaba”, mai spune co-fondatoarea Asociației Dăruiește Viață.
Rafila: „În primul rând că nu este spitalul fundaţiei, este o clădire a lui „Marie Curie” / Spitalul nu are toate documentele”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, sâmbătă, la Prima Tv, că noul corp construit în curtea Spitalului „Marie Curie” din Capitală nu este al Fundaţiei „Dăruieşte Viaţa”, ci al spitalului, dar că fundaţia a adunat banii necesari şi a angajat un constructor. Potrivit lui Rafila, acesta a primit avizul de funcţionare, însă aparatura mai trebuie donată şi trebuie predate documentele care arată valoarea construcţiei.
„În primul rând că nu este spitalul Fundaţiei, este spitalul… e o clădire a lui «Marie Curie», care a avut autorizaţia de construcţie şi a deţinut dreptul de folosinţă al terenului respectiv, Fundaţia «Dăruieşte Viaţă» care a făcut o treabă bună, a strâns bani şi a angajat un constructor să facă acest spital. Noi corespondenţa privind avizarea şi ulterior autorizarea nu o avem cu «Dăruieşte Viaţă», o avem cu conducerea spitalului căruia îi aparţine această clădire. Spitalul se află în subordinea ministerului, dar terenul este al Primăriei Capitalei”, a declarat Rafila la emisiunea Insider politic difuzată, sâmbătă, de Prima TV, potrivit News.ro.
Alexandru Rafila mai spune că pe 20 februarie a fost făcută solicitarea pentru funcţionare, iar pe 8 aprilie, aceasta a fost eliberată: „Dânşii au făcut pe data de 20 februarie solicitarea pentru structură, pentru avizul de structură, deci nici vorbă de 4 luni. Când au terminat cei de la «Dăruieşte Viaţa» construcţia efectivă, asta e altă discuţie. Noi am dat acest aviz de funcţionare a structurii, cu el s-au dus la DSP şi au obţinut autorizaţia sanitară de funcţionare încă de luni, 8 aprilie, au obţinut autorizaţia de funcţionare, aşa că din punctul nostru de vedere toată treaba este închisă. Acum trebuie relocate secţiile sau unele dintre secţiile spitalului în noua clădire, conform structurii aprobate de către Ministerul Sănătăţii. Repet, acest spital nu este al Asociaţiei «Dăruieşte Viaţă», este al Spitalului «Marie Curie». Le-am mulţumit pentru efort, eu am fost de la început, le-am primit pe cele două doamne, încă am şi fost să vizitez când era încă în construcţie, am apreciat ceea ce au făcut, dar sigur că mai trebuie făcute nişte formalităţi care însemană un soi de inventar. Spitalul a fost construit de spital şi el trebuie să ştie cât a costat şi trebuie să îi dai documentele. Am trimis echipă la solicitarea spitalului, am trimis o echipă de la minister să îi ajute încât să preia documentele care certifică valoarea construcţiei.”, a susținut ministrul Sănătății.
Întrebat la cât se ridică valoarea construcţiei, Alexandru Rafila nu a putut preciza acest lucru: „Spitalul nu are toate documentele. De asta am trimis oameni, ca să îi ajute. Am avut discuţii, sunt doar nişte informaţii deocamdată, nu pot face decât pe baza unor documente contabile. Vreau să fim transparenţi şi să nu existe niciun fel de interpretări. Eu, de exemplu, acord prezumţia de bună credinţă de la început şi sunt convins că documentele pe care le vor pune doamnele de la «Dăruieşte Viaţă» sunt foarte multe şi aşa mai departe, o să certifice o valoare care corespunde cu siguranţă cu cele declarate anterior. Echipamentele au fost achiziţionate de «Dăruieşte Viaţă», ele trebuie donate spitalului ca să poată să îşi desfăşoare activitatea acolo. Spitalul este funcţional, dar trebuie rezolvate şi aceste probleme, nu avem ce să facem. Dânsele trebuie să facă donaţia, nu trebuie să o facem noi. Nu au nevoie de nimic de la noi, trebuie doar să facă donaţia pentru echipamente, cu valorile fiecărui echipament şi documentaţia care stă la baza valorii acestei clădiri încât să şi-o înscrie în Cartea Funciară.”
Ministrul Sănătăţii a ținut să mai spună și că i s-a părut „nepotrivită presiunea mediatică”: „Mi s-a părut puţin nepotrivită presiunea asta mediatică şi care nu a conţinut chiar elementele corespondente realităţii, pentru că, aşa cum am spus, noi nu lucram cu ele, lucram direct cu spitalul. Asta este procedura.”
Mai mult, pe Hotnews
Publicitate și alte recomandări video