Ministrul Sănătăţii a vaccinat primele persoane venite să facă rapel la UMF
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

Ministrul Sănătăţii a vaccinat primele persoane venite să facă rapel la UMF

GALERIE
coada vaccinare
  • coada vaccinare
- +

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi (UMF) a dat startul maratonului vaccinării anti-COVID-19 cu mai mulţi invitaţi speciali. De la ora 16.00, în faţa universităţii au fost prezenţi, alături de rectorul UMF, prof.dr. Viorel Scripcariu, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, prof.dr. Doina Azoicăi, şi prefectul Iaşului - Marian Grigoraş, directorul DSP - Vasile Cepoi şi ministrul Sănătăţii - Ioana Mihailă.

Ministrul a fost într-un tur de forţă în Iaşi, întâlnindu-se cu mai mulţi manageri de spital, cu reprezentanţii medicilor de familie şi discutând despre campania de vaccinare.

„Am început la Antibiotice Iaşi - un exemplu de dezvoltare a unei companii farmaceutice au reuşit să organizeze un centru de vaccinare care funcţionează bine, dar şi o caravană cu care medicii care lucrează în Antibiotice Iaşi merg să vaccineze la ţară. Am avut o întâlnire cu reprezentanţii medicilor de familie, care au început şi ei să vaccineze şi lucrurile încep să meargă bine, inclusiv în cabinetele medicilor de familie, unde se poate vaccina cu vaccinul Johnson&Johnson şi am discutat ce putem face ca să le venim în ajutor pentru a creşte numărul de familii care doresc să vaccineze“, a declarat ministrul Sănătăţii.

Aceasta a lăudat organizarea maratonului de vaccinare de la UMF, numindu-l un exemplu de reuşită, şi a insistat asupra faptului că astfel de evenimente, de mare amploare în oraşe, sau cu câteva sute de persoane în sate, sunt modul prin care poate avansa campania de vaccinare în România.

În continuare, ministrul şi rectorul UMF, prof.dr. Viorel Scripcariu, au vaccinat primele persoane prezente la maraton cu serul Pfizer.

Astfel, între 4 şi 6 iunie, cele aproape 5.000 de persoane care s-au prezentat la primul maraton sunt aşteptate pentru a face rapelul.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pesedistul bun, pesedistul rău

Cătălin ONOFREI

Pesedistul bun, pesedistul rău

În viitor, se vor înmulţi cazurile în care înţeleptul Vasile se va contra cu ţăranul Marcel! 

Filmuletul zilei

opinii

Din ce în ce mai buni

Briscan ZARA

Din ce în ce mai buni

Ideea pensionării la 70 de ani mi se pare bună, însă doar ca idee, nu ca lege. Pentru că se ştie faptul că românii sunt extrem de buni la interpretarea oricărui text, fie el biblic, politic sau legislativ, şi vor fi în stare să scoată din asta ceva cu totul şi cu totul diferit decât ce s-a intenţionat, chiar pervers.

Glose la Eminescu

Nicolae TURTUREANU

Glose la Eminescu

* „E ochiul lui/ atotcuprinzător,/ scăldându-ne-n lumină/ preacurată.// Poeţi ce-au fost,/ poeţi ce au să vină,/ traşi pe a poeziei sale roată.”

Eminescu - în vremea lui şi a noastră

Mihai DORIN

Eminescu - în vremea lui şi a noastră

În vremea lui, Eminescu a fost de puţini înţeles, de unii iubit, de mulţi urât. Nimic nou sub soare. Să înţelegi un om care venea din adâncul timpului, de la „izvoarele veşnice” din care, vorba lui Iorga, se nutresc „naţiile şi secolele”, nu era la îndemână decât spiritelor alese. Iar acestea erau puţine, într-un timp anomic, în care regulile le făceau parvenţii, năimiţii, patrioţii de profesie, speculanţii „frazei”, adică ai vorbelor fără duh, învăţate pe de rost, pentru a camufla adevărul vieţii. Cronicarul acelui timp e perceput a fi Caragiale, întrucât râsu-plânsu are mai mare trecere decât tragicul eminescian. Cei doi se întâlnesc însă în pasiunea de a devoala adevărulşi a vitupera impostura.

pulspulspuls

Vizitele de dimineaţă ale lui Mihăiţă care i-au scos din minţi pe procurori

Vizitele de dimineaţă ale lui Mihăiţă care i-au scos din minţi pe procurori

Of, of, că grele vremuri am mai ajuns să trăim la Iaşi, stimaţi telespectatori, încât iote că nu trec două zile şi iar ne năpădesc informaţiile pe surse toate una şi una despre dosarele mai marilor zilei, fie Mihăiţă, fie dom’ Costel. 

Caricatura zilei

City manager

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.