Ministrul Sănătăţii, invitat la inaugurarea noii clinici fără aparatură de la „Sf. Spiridon“
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Ministrul Sănătăţii, invitat la inaugurarea noii clinici fără aparatură de la „Sf. Spiridon“

GALERIE
florian bodog doctorulzilei.ro
  • florian bodog doctorulzilei.ro
- +

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog (foto), este aşteptat la noua clinică de chirurgie plastică de la Spitalul „Sfântul Spiridon“. Ministrul ar putea vizita clinica ieşeană în contextul recepţiei lucrărilor, eveniment pe care conducerea spitalului îl pregăteşte pentru începutul săptămânii viitoare. 

De asemenea, reprezentantul Guvernului ar putea lega vizita la Iaşi şi de evenimentele festive organizate de municipalitate pentru Ziua Unirii. „S-au transmis la Ministerul Sănătăţii gândurile privind dotările de la noua secţie de arşi din cadrul Spitalului «Sfântul Spiridon», secţie care a fost finalizată şi căreia o să-i facem inaugurarea în perioada următoare. Sperăm să vină şi ministrul Sănătăţii la Iaşi, pe 24 ianuarie. Invitaţia am făcut-o şi în felul acesta intenţionăm să punem în funcţiune şi această secţie până la sfârşitul anului curent sau la jumătatea anului viitor“, a precizat Mihai Chirica, primarul Iaşului, într-o conferinţă de presă. Reprezentanţii Spitalului „Sfântul Spiridon“ au confirmat că au lansat o invitaţie oficială ministrului Sănătăţii pentru vizitarea unităţii medicale, dar, până ieri, 20 ianuarie, nu aveau un răspuns sigur în legătura cu prezenţa ministrului la Iaşi. 

Contactat de „Ziarul de Iaşi“, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, de profesie chirurg plastician, a precizat că încă nu poate oferi un răspuns şi că, cel mai probabil, va lua decizia de a vizita Iaşul, respectiv Spitalul „Sfântul Spiridon“, după şedinţa de Guvern. „Momentan, nu pot confirma sau infirma pentru că nu am încă agenda pentru zilele următoare. Cel mai probabil, voi avea un răspuns după şedinţa de Gurvern din după-amiaza asta (ieri - n.r.)“, a precizat profesorul Florian Bodog, ministrul Sănătăţii. Spitalul „Sfântul Spiridon“ a transmis săptămâna aceasta Ministerului Sănătăţii necesarul de fonduri pentru dotarea noii clinici de chirurgie plastică. Unitatea medicală are nevoie de 15 milioane de lei pentru echipamentele de specialitate din clinica de chirurgie plastică, în cadrul căreia va funcţiona un compartiment cu patru paturi pentru „Marele Ars“.

Proiectul de consolidare şi reabilitare a clădirii în care va funcţiona clinica de chirurgie plastică şi reparatorie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ a început din 2012. Doi ani mai târziu, lucrările realizate în proporţie de 60% au fost blocate din lipsă de bani. Proiectul a fost deblocat în septembrie 2016, când Ministerul Sănătăţii a alocat 15 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor. În prezent, lucrările la noua clinică s-au încheiat, însă, pentru a fi dată în folosinţă, secţia are nevoie de aparatură medicală. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

CFR - scurtă istorie

Cătălin ONOFREI

CFR - scurtă istorie

Să fie un semn că Drulă e alesul?

Filmuletul zilei

opinii

Proaspăt inadaptaţi

Briscan ZARA

Proaspăt inadaptaţi

Există o teorie ciudată care spune că fără frică nu poate exista viaţă. Frica este un rău necesar, obligatoriu pentru supravieţuire, iar dacă acesta nu vine din exterior, ţi-l faci singur. Când pereţii casei te apară de toţi demonii externi reali, în carne şi oase, îi descoperi cu cea mai mare pasiune pe cei interni, imaginari, mult mai mulţi şi mai fioroşi…

O perspectivă statistică asupra maternităţii la mamele minore

Ciprian IFTIMOAEI

O perspectivă statistică asupra maternităţii la mamele minore

În România, vârsta majoratului este la 18 ani, fiind oarecum asimilată cu ieşirea din perioada adolescenţei şi începutul maturităţii (adultul tânăr). Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) se referă la adolescenţă ca fiind perioada de dezvoltare fizică şi psihică cuprinsă între 15 şi 19 ani. În articolul din această săptămână, ţinând cont de definiţia OMS, vom analiza din punct de vedere statistic problematica legată de maternitatea la mamele minore (maternitatea adolescentină).

Povestea de război a marii Regine (III)

Mihai DORIN

Povestea de război a marii Regine (III)

În emoţionanta sa scrisoare testamentară, intitulată „Ţării mele şi poporului meu”,  Regina Maria din anii senectuţii se dezvăluie cu aceeaşi sinceritate ca în cei ai tinereţii: „V-am iubit cu toată puterea inimii mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt; mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de mare restrişte şi vremuri de mari împliniri. Pentru un timp, mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceea care a păstrat flacăra vie, aceea care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag: m-ai numit «Mama tuturor» şi aşa vreau să rămân în amintirea ta, aceea care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau de pericol...”.

pulspulspuls

Bun, să zicem: iese Gigi. Ar putea bate cineva înapoi la uşile ferecate?

Bun, să zicem: iese Gigi. Ar putea bate cineva înapoi la uşile ferecate?

Multă lume auzim că a vibrat pozitiv zilele trecute, când s-a auzit că fostul premare Gigi a câştigat la Botoşani, în instanţă, pe cererea de eliberare condiţionată de la puşcărie unde stă din cauza mitei pretinse la semaforizarea inteligentă de la Iaşi. 

Caricatura zilei

Rădoi după Tokyo

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.