marti, 13.04.2021
Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat la emisiunea Insider Politic, difuzată duminică de Prima TV, că are o relaţie bună cu premierul Florin Cîţu, că nu au avut până acum să îşi reproşeze lucruri, dar atunci când au ceva de discutat, discută cât se poate de deschis. El a precizat că nici premierul, nici preşedintele Klaus Iohannis nu i-au solicitat demisia după incendiul de la Institutul Matei Balş.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă că nici preşedintele Klaus Iohannis şi nici premierul Florin Cîţu nu i-au solicitat demisia în urma incendiului de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş. Voiculescu cataloghează drept „cât se poate de deschisă” relaţia cu şeful Guvernului.
„Ne reproşăm în faţă ce avem de reproşat şi lucrăm împreună în fiecare zi”, a explicat ministrul. Vlad Voiculescu a adăugat că până acum nu a avut nimic a reproşa prim-ministrului şi nici nu a primit reproşuri din partea acestuia.
„Nu am avut până acum să ne reproşăm lucruri, dar atunci când avem ceva de discutat discutăm cât se poate de deschis. Cred că este singura formă de colaborare care poate să ducă lucrurile mai departe şi mă bucur să spun că în guvernul ăsta, până în acest moment, avem tipul ăsta de colaborare cu toţi miniştrii, nu numai cu domnul Cîţu”, a precizat Vlad Voiculescu.
Cuvinte cheie: + Vlad Voiculescu, demisie, Iohannis, Citu, Matei Bals
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ce spune secretarul de stat Adreea Moldovan despre noile reguli de intrare în carantină
Pe cine a surprins demisie lui Gheorghe Mulţescu de la Dinamo
Ce spune Barna despre demisie ministrului Vlad Voiculescu? “Cel mai laş este”
Parlamentarii PSD s-au cam săturat de muncă şi se gândesc să intre în grevă
Gheorghe Mulţescu şi-a anunţat demisia de la Dinamo: Regret!
S-au stabilit noi reguli în privinţa carantinării localităţilor
Kelemen Hunor sare în mod neaşteptat în ajutorul lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii
Ciolacu susţine că este de acord cu vaccinarea şi crede că purtarea măştii e benefică
Prinţul Philip lasă în urmă o avere estimată la 25 de milioane de euro
Doi apropiaţi ai opozantului rus Alexei Navalnîi au dispărut din Rusia fără urmă
Angajatorii, obligaţi să îşi informeze salariaţii cu privire la fondurile private de pensii
Joe Biden i-a propus lui Vladimir Putin să se întâlnească “într-o ţară terţă”
Familia lui Costel Alexe, din nou sub lupa DNA. Probleme cu un domeniu imobiliar
Gheorghiţă: Nu există o scădere a intenţiei de vaccinare. Studiile arată o intenţie de cel puţin 50%
V-aţi vaccinat? De pe 23 mai aveţi din nou voie să călcaţi în „Ţara sfântă”
Comitetul de coordonare a vacinării: Peste 76.500 de persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore
Succesul vaccinării: Israelul revine, de duminică, la clasele cu efectiv complet de elevi
Coreea de Nord ar putea deţine peste 240 de arme atomice până în 2027
Rusia transferă 15 nave din Marea Caspică în Marea Neagră, pe fondul tensiunilor cu SUA
În curând, agresorii vor purta brăţări electronice care le vor monitoriza mişcările prin GPS
Studiu românesc: Doar 1% dintre persoanele vaccinate cu Pfizer s-au infectat cu COVID-19
(FOTO) Casa unei familii cu trei copii, mistuită de flăcări. Cum puteţi ajuta
SUA: Vaccinarea cu Johnson&Johnson suspendată din cauza formării unor cheaguri de sânge
Cîmpeanu: Profesorii care nu sunt vaccinați ar putea fi obligaţi să predea online
Fostul primar Neculai Onţanu, condamnat cu suspendare pentru luare de mită
Venituri impresionante la UPU Târgu Neamț, unde angajații vizionau filme pentru adulți
VIDEO Povestea fabuloasă a «Jaguarului de la Vama Veche», care a făcut show la Românii au talent
Mafia deșeurilor, la Mediu: percheziții la directorul Florin Răzvan Alecu. Rolul lui Truică
Bărbat condamnat la închisoare pentru că fura curent electric
PSD îi acuză pe Arafat și ministrul Voiculescu: ”Au murit oameni din vina lor!”
Joaca de-a evacuarea la Spitalul Foișor. Primul ordin, dat în martie și retras în aprilie
Schelet ascuns sub parchet în cea mai frumoasă casă boierească din București
Braşov: Tânără de 17 ani, reţinută în cazul uciderii unui bărbat cu cuţitul
Prinţul Philip a cerut să-l vadă pe Charles înainte de-a muri. Ultimul său mesaj
Ursula von der Leyen îl pune la punct pe Charles Michel după ”Sofagate”
Percheziții DNA la jandarmerie. Sunt vizate concursurile de avansare în grad
Cauți casa perfectă? Urcă-te acum în trenul de mare viteză FideliaCasa! (P)
Capacitatea de vaccinare a ajuns la 115.000 de persoane pe zi
De la ce au pornit incendiile din Iași în urma cărora au fost evacuate zeci de persoane
Trei copii din Schitu Duca au rămas fără acoperiș deasupra capului din cauza unui incendiu
Vacanță de vis în inima Greciei din România (390 lei, 4 mese, piscină)
Județul Iași a coborât pe locul 14 după numărul de cazuri noi de COVID
Număr foarte mare de decese de COVID în 24 de ore. Doar 3.883 cazuri noi
Plagiatul - de ce acest tip de conținut afectează negativ SEO? (P)
Ghiciți ce este în imagine? Primărița Clotilde Armand tocmai ”i-a pus gând rău”
Scandal între senatoarele de Iași! Șoșoacă, țipând la Scântei: Daţi-vă la o parte!
A fost furat cel mai mare iepure din lume, inscris in Guinness World Records
Briscan ZARARăul învinge |
Ciprian IFTIMOAEICâţi (mai) suntem? |
Mihai DORINCearta cu istoria. Cazul Octavian Goga |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.