Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ministrul Sănătăţii spune că sunt multe probleme legate de infrastructură, proceduri şi mentalitate în sistemul medical

GALERIE
Florian-Bodog-1
  • Florian-Bodog-1
- +

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, spune că sunt multe probleme legate infrastructură, proceduri şi mentalitate în sistemul medical, precizând că primele două se pot rezolva mai uşor decât cea de-a treia. El a mai spus că, în momentul de faţă, din punctul său de vedere, salariile personalului medical sunt ”motivante”, fapt care obligă la o altă atitudine faţă de sistem şi faţă de pacient.

Florian Bodog a fost prezent, joi după-amiază, la prima conferinţă internaţională a evaluatorilor de servicii medicale din România, care a început la Neptun. Ministrul Sănătăţii a declarat jurnaliştilor, la finalul dezbaterilor din prima zi a conferinţei, că activitatea de evaluare a serviciilor medicale este una extrem de importantă şi că îşi doreşte o evaluare corectă a serviciilor de sănătate.
 
Ministrul a fost întrebat unde ar fi de lucru în sistemul medical românesc, el spunând că sunt probleme legate de infrastructură, de proceduri şi de mentalitate.
 
“Sunt multe probleme legate de infrastructură, sunt multe probleme legate de mentalitate, sunt multe probleme legate de proceduri. Partea de procedură şi partea de infrastructură cred că se pot rezolva cel mai uşor, cel mai greu se rezolvă problemele legate de mentalitate. După cum ştiţi, în programul de guvernare am pornit să motivăm personalul medical şi urmare a motivării personalului medical eu cred că vom avea o mai bună retenţie a personalului medical, a medicilor, pe de o parte, iar pe de altă parte cred că vom avea şi o schimbare de mentalitate. Până la momentul de faţă, nu este niciun secret, toată lumea spunea că medicii sunt prost plătiţi, că au şi alte preocupări pentru că nu reuşesc să se descurce din salariu. Dar la momentul de faţă, eu cred că avem salarii motivante care ne obligă pe de o parte să avem o cu totul şi cu totul altă atitudine faţă de sistem, o cu totul şi cu totul altă atitudine faţă de pacienţi. Îmi doresc ca în mandatul meu să începem să avem pacientul în centrul preocupărilor noastre”, a declarat Florian Bodog.
 
El a fost întrebat şi despre Legea sănătăţii, precizând că aceasta este în elaborare, dar curând va intra în Parlament Legea vaccinării.
 
“Legea sănătăţii este în elaborare. Practic, după cum ştiţi, ceea ce va intra în Parlament săptămâna viitoare sau în cealaltă săptămână va fi partea legată de legea vaccinării, care am considerat că este foarte importantă având în vedere şi faptul că că avem epidemie de rujeolă la momentul de faţă în ţară. Am considerat că este primul lucru pe care trebuie să îl facem. Înainte de această lege am lucrat la modificarea ordinului cu privire la calculul preţului la medicamente pentru a asigura scăderea preţului cu 35 la sută la medicamentele care au ieşit de sub patent, medicamentele inovative în aşa fel încât să creştem accesibilitatea pacienţilor la aceste medicamente”, a afirmat Florin Bodog.
 
El a precizat că îşi doreşte ca Legea sănătăţii să fie una flexibilă, uşor de interpretat, care să nu aibă nevoie de norme de aplicare, care să reglementeze profesiile medicale.
 
Conferinţa internaţională cu tema “Metodologia şi procedura de evaluare – acreditare a spitalelor” se desfăşoară în perioada 1-3 iunie, la Neptun, şi este organizată de Asociaţia Evaluatorilor de Servicii Medicale din România.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri