Când respectul şi dragostea faţă de meleagurile natale ne oferă prilejul să mai… drumeţim şi prin propria ţară realizăm, în fine, ce minunăţii avem în preajmă, minunăţii pe care le-am dat adesea prea uşor pentru ale altora. Şi încă avem multe necunoscute pe care parcă nu vrem să le descoperim şi pune în valoare. Ba mai mult, şi pe cele despre care ne place adesea să spunem că sunt parte din Grădina Domnului le neglijăm lăsându-le în beznă și în gropi de gunoi.

Își rup unii până și cămeșa de pe ei în lupta lor împotriva celor care nu fac nimic pentru protecția mediului, jefuiesc pădurile, îngroapă țara în gunoaie. Dar nu ei trebuie să rezolve cele mai acute probleme ale momentului, ci cei care prin natura pozițiilor ocupate, au această obligație față de semenii grație cărora ocupă fotoliile de înalți demnitari în stat.

Nu există cărare pe care să nu vezi deșeuri de tot felul, de la simple bonulețe, mucuri de țigări și hârtii igienice, la peturi, pungi, până și articole vestimentare aruncate sau uitate pe drumuri, bănci sau cărări de munte. O adevărată groapă de gunoi națională.

Fără îndoială, este și consecința educației populației, de la cei șapte ani de-acasă, la școală și însăși societatea în care ne aflăm, societate care prin atitudine ar trebui să contribuie la stoparea, sau cel puțin diminuarea fenomenului de distrugere a țării.

Apoi, acolo unde fenomenul este în expansiune, ori este greu de ținut sub control prin măsuri de popularizare a beneficiilor unui mediu curat, statul trebuie să intervină inclusiv prin măsuri coercitive în cuantum-uri pe măsura faptelor. Dar nu se întâmplă asta decât propagandistic și nicidecum în realitate. O dovadă a lașității, a lipsei de perseverență în luarea de măsuri și continuarea acestora și, nu în ultimul rând, a corupției în toate formele sale de manifestare.

Dar gunoaiele nu sunt singurele care generează rezerve în a-ți vizita propria țară și de a crea oportunități în dezvoltarea turismului național. Infrastructura, prăduirea pădurilor, inclusiv din rezervații și zonele protejate, o slabă preocupare pentru dezvoltarea capacităților de cazare și agrement, lipsa personalului specializat în ghidarea turiștilor sunt alte cauze care conduc la incapacitatea de a pune în valoare imensele bogății naturale de care dispune România.

Așadar, poluarea, până una-alta, fie ea la sol sau în aer, rămâne deocamdată un deziderat. Idei, măsuri, programe doar pe hârtie. Totul se blochează în interese politice și de grup, cercuri în care se învârt miliarde de euro și, nu în ultimul rând, în dorința de a se menține un electorat loial acestora. Iată de ce mulți români spun adesea că „vor trece încă mulți ani și va mai curge multă apă pe Dunăre până când România va ieși din groapa de gunoi“, aş spune eu… a Europei.