Dezbaterea nesfârșită asupra trecutului politic al lui Mircea Eliade a fost reîncălzită de apariția la Oxford a unui volum incriminator datorat unui fost discipol de-al său* de la University of Chicago. Voi scrie și eu câteva lucruri pe acest subiect plecând de la vorbele lui Eliade când a răspuns criticilor lui Șerban Cioculescu la Itinerarul său spiritual: „nu scriem un tratat asupra esenței funcțiunilor spirituale; ci trasăm linii de orientare pe o hartă nelămurită”. Și noi.
Între 20 și 22 decembrie 1937 s-au desfășurat ultimele alegeri libere din România interbelică, sub autoritatea Constituției din 1923. După aceea, timp de mai mult de o jumătate de secol (formal 1990, efectiv 1992, iar unii istorici spun chiar că abia din 1996 ar fi redevenit libere!), alegerile au fost măsluite și nedemocratice. În 1937 însă, grație pactului electoral dintre țărăniștii lui Maniu și legionarii lui Codreanu, guvernul liberal al lui Tătărescu, util lui Carol al II-lea, scade sub limita de 40% care-i permitea să obțină prima electorală necesară majorității guvernamentale. Cu 478.378 de voturi valide exprimatei, partidul Totul pentru Țară ia, la redistribuire, 66 de mandate în Parlament ajungând la un scor electoral de 17,60% și devine a treia forță politică a țării, cu puțin sub PNȚ, împreună cu care formează Opoziția. În disperare de cauză, Carol al II-lea îi încredințează partidului antisemit al lui Octavian Goga sarcina de a face un guvern minoritar, pentru ca pe 10 februarie să dea o lovitură de stat dizolvând Parlamentul și proclamând, prin Constituția din 24 februarie 1938, dictatura regală – care va deschide calea, pentru câteva decenii, a cultului personalității și a partidului unic.
Rememorând acele momente, Eliade scrie: „guvernul Goga a fost demis și s-a alcătuit un nou guvern sub președinția Patriarhului Miron, dar condus în realitate de Armand Călinescu [Ministrul de Interne, n.n.]. Cum scopul final era distrugerea mișcării legionare, eram mulți care ne întrebam de unde va izbucni scânteia care va dezlănțui conflictul între Carol și Codreanu. Șeful Gărzii de Fier alesese calea nonviolenței. Într-o circulară, declarase că guvernul poate schingiui și omorî, dar legionarii nu vor răspunde. Și, cu toate acestea, când N. Iorga a scris în Neamul Românesc că în restaurantele legionare [printre blide și farfurii – text tăiat] se urzesc comploturi, Corneliu Codreanu i-a răspuns într-o altă circulară, acuzându-l că e «necinstit sufletește». Aceasta a fost neașteptata ocazie pe care o aștepta Armand Călinescu. N. Iorga a intentat proces de calomnie și, în aprilie 1938, Codreanu a fost arestat, judecat și condamnat la șase luni închisoare. Cu o noapte înainte sediile legionare au fost ocupate și percheziționate, iar a doua zi toate ziarele au publicat o pagină întreagă cu facsimile de scrisori din care ar fi trebuit să se vadă că mișcarea legionară pregătea o răzmeriță”.ii Așa a început represiunea împotriva legionarilor pe care Carol al II-lea îi voia desființați ca forță politică, după ce încercase să-i racoleze în folos propriu. Arhiva de la CNSAS arată că în această perioadă s-au construit dosarele de acuzare pe baza cărora au fost arestați liderii legionari, precum și cei care gravitau în jurul acestui nucleu politic, ziariști sau profesori universitari. După arestarea lui Nae Ionescu, Eliade a știut că îi va veni rândul și, cu toate asigurările protectorului său de la Fundațiile Culturale Regale, Al. Rosetti, și a unchiului Ninei, generalul Condeescu, președintele Societății Scriitorilor Româniiii, va fi săltat în după-amiaza zile de 14 iulie fiind arestat la Siguranță și, după aceea internat alături de ceilalți legionari și de mentorul său în lagărul de la Miercurea Ciuc. În realitate, regimul lui Eliade a fost destul de liberiv grație intervențiilor generalului Condeescu la Armand Călinescu. A stat în lagăr de la începutul lui august până la mijlocul lui octombrie când, ca urmare a unei presupuse tuberculoze, a fost mutat în regim semi-liber la sanatoriul de la Moroeni de unde a fost eliberat pe 12 noiembrie. A scris nestingherit, în acest timp, articole științifice și romanul Nuntă în cer. În memoriile sale, scrise câteva decenii mai târziu, reface atmosfera de lagăr, unde a stat în cameră cu Nae Ionescu și cu încă doi deținuți, un preot tânăr și un doctor. „Programul era simplu: deșteptarea la 6, apelul în curte pe la 7, ceaiul la 7.30, prânzul la 12 și cina la 7 seara, urmată de un nou apel și de rugăciunea colectivă, la 9. O singură excepție: vinerea, zi de post, când, afară de bolnavii de piept, nu mâncam decât seara. În restul timpului, fiecare făcea ce voia. Când am ajuns eu se organizaseră diverse cursuri; Nae Ionescu ținuse câteva prelegeri de metafizică, iar eu am fost rugat să improvizez un curs de istoria religiilor și să vorbesc despre Gandhi și mișcarea naționalistă indiană”v. În realitate, dincolo de amintirile ajustate ale lui Eliade, epopeea sa în lagăr poate fi decriptată și prin jocul documentelor secrete ale Siguranței. Ceea ce i s-a cerut din capul locului ca să fie eliberat a fost o desolidarizare de mișcarea legionară și asumarea în scris a unei abjurări. El scrie în memorii că nici n-a vrut să audă de așa ceva și că nu se putea desolidariza de prietenii săi de o viață pentru simplul fapt că nu făcuse politică militantă. De altfel, și în răspunsul către Gershom Scholem subliniase că, da, fusese arestat ca legionar, dar pentru că era nevinovat fusese eliberat. Desigur că realitatea a fost alta și, cu siguranță că lui Eliade nu i-a trecut prin cap că actele Siguranței vor fi păstrate și vor ajunge până la noi. Căci iată ce manuscris interesant se găsește la Fondul Informativ 73557, fila 18 de la CNSAS: „Sanatoriul Moroeni, Dâmbovița / Subsemnatul[,] Mircea Eliade[,] declar pe onoare și conștiință, de a mea bunăvoie, că pe viitor înțeleg să mă abțin de la orice activitate politică, oricare ar fi ea, și a nu întreprinde nici o acțiune și agitație interzisă de lege / Mircea Eliade / 28 [30 – tăiat] octombrie 1938”vi. Rezoluție olografă a lui Armand Călinescu: Va fi pus în libertate. În josul paginii mai este confirmarea olografă a martorilor care au asistat la declarațievii. Nu în ultimul rând, ca efect al deciziei Ministrului de Interne, Jandarmeria și apoi Siguranța vor dispune să fie „ținut în strictă supraveghere”viii. Deși Eliade s-a ferit, retoric, de orice referire la Mișcarea Legionară, angajamentul său este fără echivoc și, în ce mă privește, cred că dacă poate fi vorba de politică militantă legionară la Mircea Eliade atunci ea se subscrie, evident unui an: toamna lui 1937 până pe 29 octombrie 1938. Pentru orice altă perioadă a vieții sale acuza de „membru” al grupării codreniste este, în opinia mea, inadecvată. Simpatizant, poate, la rigoare chiar „simpatizant activ” (Țurcanu), dar legionar ca atare nu cred, pentru că nimic nu probează asta. Vor mai exista alegații referitoare la comportamentul soților Eliade în timpul guvernării Antonescu-Sima, când ei erau la Londra, dar aceste informații sunt poate de găsit în surse secundare, precum jurnalul lui Danielopol (atașatul economic de atunci al ambasadei!) care ar fi păstrat în arhiva de la Hoover Institution a Universității Standford, CA. Cred, totuși, că un bun epitaf al acestui derapaj politic îl face prietenul său neabătut, Mihail Sebastian: „30 august [1938]. (…) Deplor desigur tot ce se întâmpla, sunt dezolat de Nae, sunt dezolat de Mircea, aș vrea să-i știu liberi – dar nu pot să cred că «acțiunea» lor a fost altceva decât o socoteală greșită pentru Nae și o penibilă copilărie pentru Mircea. Jumătate farsă, jumătate ambiție. Mai departe nu văd nimic”.ix
Și cine mai știe dacă vom afla vreodată ce l-a putut atrage pe Eliade în politica militantă a partidului Totul pentru Țară în timpul alegerilor din 1937? Poate dacă i s-ar găsi jurnalul dispărut din acei ani să ne lămurim. Oricum, odată cu arestarea lui Nae Ionescu rămâne fără postul de asistent la universitate și se dedică complet muncii academice și literare fiind salvat, în 1940, de Constantin C. Giurescu, Ministrul Propagandei, care-l trimite, la sugestia lui Al. Rosetti, în diplomație. (Continuarea în ediția din 24 iulie a Ziarului de Iași)
*Lincoln, Bruce – Secrets, Lies, and Consequences. A Great Scholar’s Hidden Past and his Protégé’s Unsolved Murder, Oxford University Press, 2024
iHarta distribuirii votului arată că legionarii au obținut voturi în toate circumscripțiile, iar în Neamț, Arad și Rădăuți au fost majoritari.
iiEliade – Memorii. 1907-1960, pp.340-341
iiiCare, scrie el în memorii, îl asigurase „că nu erau arestați decît cei care făcuseră politică activă”, vezi Ibidem, p.341
ivSingura neplăcere, pentru care Nina tot intervenea în memorii, era interzicerea fumatului.
vIbidem, p. 352
viApud Mezdrea, Dora op. cit., p.33
vii„dată în fața noastră”/ Comand. Leg. Jand. D-vița, Maior Enescu / Preotul Pl. Pucioasa în Ibidem, p.34
viiiFond Informativ 73552, vol. I, f.348 în Ibidem, p. 35
ixSebastian, op. cit., p.175
Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor
Publicitate și alte recomandări video