Mircea Eliade – un dosar politic neîncheiat (V)

Cei mai mulți autori care s-au ocupat de activitatea politică a lui Mircea Eliade din anii ’30 plasează prezumtiva încadrare a acestuia în Mișcarea Legionară în anul 1935. Deși nu este aici locul pentru a face o analiză a diverselor forme de organizare politică luate de Mișcarea Legionară (izvodită din Liga Apărării Național Creștine a nașului lui Codreanu, A.C. Cuza, Legiunea Arhanghelului Mihail se transformă, în 1930, în Garda de Fier, un „front” militar care încerca să fie o umbrelă pentru mai multe facțiuni fasciste și antisemite și care a fost desființată prin lege de Prim-ministrul I.G. Ducaⁱ, în 1933, pentru a fi împiedicată să participe la alegeri; astfel încât, în 1935, este creat un partid parlamentar care să reprezinte legionarii cu numele „Totul pentru țară” condus formal de generalul Gh. Cantacuzino-Grăniceru), totuși, în acest orizont istoric, posibila opțiune politică a lui Eliade nu poate fi analizată singular. Pentru că, dacă ar fi să luăm în calcul adeziunea sa la legiune ca fiind în anul 1935, atunci trebuie subliniate câteva lucruri de context: Corneliu Codreanuⁱⁱ s-a născut la Iași, pe 13 septembrie 1899, în casa din strada Golia nr. 45 a lui A.C. Cuza, mentorul tatălui Ion Codreanu, astfel încât formarea sa politică a fost, de la bun început, datorată spiritului militarist al tatălui său (care l-a trimis la Liceul Militar și apoi, ca voluntar, pe front în Primul Război Mondial), precum și a influenței nașului său, impetuos orator antisemit, viclean politician de extremă dreapta și iubit conferențiar la Facultatea de Drept a universității ieșene. Dacă activitatea politică a lui A.C. Cuza, virulent antisemită, s-a desfășurat totuși doar în limitele parlamentarismului, legionarii au vrut mai mult de atât și, de aceea, mișcarea a fost una care a cultivat deschis violența încă de la bun început, fiind, inevitabil, și subiect pentru acțiuni polițienești drastice, de multe ori abuzive. În acest context survine, în octombrie 1924, asasinarea prefectului de Iași, Constantin Manciu, de către Corneliu Zelea Codreanu, omor pentru care acesta din urmă a fost, totuși, exonerat de justițieⁱⁱⁱ sub presiunea străzii. Abia în 1935, după desființarea prin lege a Gărzii, legionarii au realizat că le trebuie o acoperire politică parlamentară cu ajutorul căreia să poată ajunge la putere, precum Hitler, în 1933, cu NDSAP (Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani) care l-a ajutat să devină Cancelar pentru ca, în 1934, să se autoproclame Reichsfürer. Era, fără nicio îndoială, un context european dominat de ascensiunea ideilor de extremă dreaptă, antisemite și anticomuniste care au favorizat preluarea puterii de către partidul fascist în Italia și de cel nazist în Germania, răsturnări politice cu puternice reverberații în atmosfera vremii. În acest context, Eliade întreprinde, la sfatul mentorului său Nae Ionescu, o serie de călătorii de studiu în Germania, între 1933 și 1935, unde frecventează marile biblioteci universitare, dar, fără nicio îndoială, ia contact direct cu ceea ce va deveni curând „spiritul vremii” în Europa. Jurnalul lui Sebastian înregistrează această ebrietate politică și, în lipsa unor dovezi concludente^iv și a lipsei jurnalului eliadian din acea perioadă (lăsat la un prieten înainte de plecarea la Londra în 1940 și, până astăzi, pierdut), această tulburătoare „foaie de temperatură” a prietenului evreu al lui Eliade rămâne un document expresiv asupra derivei sale legionare. Deși nu există nicio probă clară că înregimentarea savantului român ar fi fost în anul 1935 (el scrie în jurnalul parizian de mai târziu, în mare parte inedit, că a devenit legionar abia în 1937!) nu e de neimaginat că temele fascismului italian și ale nazismului german erau discutate și disputate în cercul său. Există o mărturie a Marietei Sadova dată la interogatoriu (citată copios de detractori fără a se sublinia condițiile în care ea face această mărturisire) în care spune de serile „legionare” petrecute acasă la familia lui Mihail Polihroniade împreună cu soțul ei, Arșavir Acterian, precum și cu Nina și Mircea Eliade, în care se făcea elogiul Căpitanului și al Gărzii încă din 1935. Cum toți cei amintiți, inclusiv Nina Mareș-Eliade erau fervenți susținători legionari (Polihroniade fiind efectiv îmbrăcat în cămașă verde cu diagonală!), se poate imagina că Eliade nu era chiar deranjat de temele și implicațiile acestor dezbateri. Și, poate, să se fi decis ca într-un fel sau altul, să se alăture activ acestei mișcări. Să fi fost oare „îmblânzirea” Gărzii în partid parlamentar un îndemn pentru Eliade de a se alătura politic unui vehicul aparent democratic, cum era presupus partidul „Totul pentru Țară”. Se regăsea Eliade, autor de-a lungul anilor ’30 a multor articole în presa vremii cu un ostentativ caracter naționalist, în acest proiect? (Vom reveni asupra acestei chestiuni pentru că alături de textele explicit în favoarea Legiunii – identificată și în presa proprie drept esență a partidului care participa la alegerile din 1937 –, în dosarul articolelor legionare sunt adăugate și aceste texte despre românism, ca fiind o reverberație toxică a propagandei naționaliste folosite drept catalizator de nazism și fascism.) Cert este că anul 1935 apare ca an al începerii activității politice active în favoarea Mișcării Legionare la mai toți comentatorii interesați doar de partea ascunsă a vieții și operei marelui savant american de origine română.

Argumentul suprem al celor care folosesc această dată ca bornă de începere a activității lui Eliade în calitate de membru al Mișcării Legionare este însă unul profund controversat, pentru că se bazează pe un document al Siguranței care trebuie înțeles și analizat în contextul creării și folosirii lui. Să vedem cum. (Continuare în ediția din 26 iunie a Ziarului de Iași)

^*Lincoln, Bruce – Secrets, Lies, and Consequences. A Great Scholar’s Hidden Past and his Protégé’s Unsolved Murder, Oxford University Press, 2024

ⁱMotiv pentru care „Nicadorii” legionari l-au asasinat în gara Sinaia, pe 29 decembrie 1933.

ⁱⁱDevenit „Zelea” abia prin modificarea cerută de tatăl său și publicată în M.O. nr.267/ 06.03.1902.

ⁱⁱⁱPovestea acestui omor e încă neclară: prefectul, instrument represiv numit de guvernul liberal al lui I.G. Duca, era la Tribunal (a cărui clădire, dărâmată azi, se afla la intersecția „5 drumuri” – unde coboară linia de tramvai dinspre Tg. Cucului spre Pădurii) în calitate de acuzat pentru abuzul în serviciu contra studenților creștini din tabăra de muncă de la Ungheni, care fuseseră arestați și bătuți în beciurile poliției. Codreanu, absolvent de Drept, îl reprezenta pe studentul acuzator și a ripostat cu foc atunci când prefectul însoțit de jandarmi a sărit asupra lui să-l aresteze în sala de tribunal.

^ivLa CNSAS, rapoartele Siguranței despre activitatea legionară sunt, evident, post factum, ocupându-se de întâlniri din 1938, parte, fără tăgadă, din acțiunea premeditată de eliminare a legionarilor de pe piața politică odată cu proclamarea Dictaturii carliste.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video