Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 14.05.2021

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

Întâmplarea face că acesta este articolul meu cu numărul 400 pe care îl public, iată, la 35 de ani de la moartea lui Eliade şi nu pot începe decât prin reamintirea faptului că marele istoric al religiilor, deşi nu era credincios şi avea o foarte bună construcţie intelectuală bazată pe ştiinţe, vedea întotdeauna sub suprafaţa realului, a evidenţei profanului, irizarea subtilă a sacrului şi a unei ordini ezoterice care scapă omului obişnuit. Bunăoară, sunt convins că ar fi apreciat cu fineţe nodul de coincidenţă şi capilarităţi subterane care au generat aceste două texte memoriale. Chiar alăturarea de Vasile Conta nu i-ar fi displăcut în contextul în care toată arhitectura teoriei lui asupra istoriei religiilor era inspirată, într-o frumoasă acoladă pozitivistă, şi din teoriile lui Linné asupra lumii naturale, taxonomia acestuia fiind o precursoare importantă a metodologiei construite de Eliade pentru noul domeniu academic care s-a numit „istoria credinţelor şi ideilor religioase”. Ca să nu mai vorbim de asemănarea cu rădăcinile intelectuale ale „fatalismului” imaginat de Conta care venea din evoluţionism, din pozitivism şi din materialismul ştiinţific post-Linné. De altfel, Eliade va face într-unul din primele sale articole publicate (la 14 ani, în „Ziarul Ştiinţelor Populare şi al Călătoriilor”) un portret al lui Conta inspirat din prefaţa lui Rosetti-Tescanu la ediţia franceză, princeps, a Teoriei Ondulaţiunii, editată la Paris, de prestigioasa editură Felix Alcan, în 1895. Astfel, tânărul licean de la Spiru Haret, împătimit de ştiinţele naturii, descoperă cu încântare teoriile originale ale lui Vasile Conta şi reia, la finalul articolului său, povestea romantică inventată de Rosetti-Tescanu potrivit căreia Conta şi-a aşteptat senin sfârşitul urmărindu-şi, cu ajutorul ceasornicului de buzunar, stingerea pulsului până la bătaia finală.

La acea dată, 21 aprilie 1882, Vasile Conta, în vârstă de doar 37 de ani, era judecător la cea mai înaltă instanţă a ţării, după ce fusese ales deputat şi ministru într-un guvern liberal. Avea deja o activitate prodigioasă ca profesor la universitatea ieşeană şi ca avocat al Baroului din Iaşi şi publicase, în două volume, o teorie originală despre determinismul filozofic, în siajul evoluţionismului englez şi a materialismului metafizic german care, bine distribuite de editorul belgian stârniseră numeroase reacţii pozitive din partea personalităţilor europene de aceeaşi orientare ştiinţifică şi filozofică. Din cauza bolii de plămâni avansate, petrecea iernile în Italia, la Pisa şi se întorsese la Bucureşti de doar trei săptămâni, la locuinţa sa din strada Stella nr. 9, aşa cum va rememora sora lui, Ana Conta-Kernbach, într-o scrisoare către Nicolae Iorga.

În Dosarul nr. 464 / 1881-1882, fila 20, Fond UAIC, Rectoratul 1860-1944, de la Arhivele Naţionale din Iaşi putem găsi un foarte pilduitor faire part trimis, la data de 24 aprilie 1882, de rectorul universităţii către toţi profesorii acestui prestigios aşezământ academic al epocii: „Subscrisul, cu profundă mâhnire vine a vă anunţa trecerea din viaţă a fostului nostru coleg de la această Universitate, dl. V. Conta (subl. în text), a cărui înmormântare va avea loc mâ[i]ne duminică 25 curent [aprilie 1882] la orele 15 post merid.[ian] şi a vă ruga să binevoiţi a însoţi cortegiul funerar care va pleca de la Biserica Sf. Spiridon”. Era o urmare a deciziei prim-ministrului Ion C. Brătianu care hotărâse, aşa cum o arată telegrama primită de prefect, organizarea de funeralii naţionale pentru tânărul intelectual şi politician, sicriul fiind adus la Iaşi cu trenul şi cu gardă însoţitoare, iar locul de veci fiind acordat de primar pentru un lot clasa I, în primul cerc, exact în spatele bisericii cimitirului „Eternitatea”, unde se găseşte şi azi.

Acum, s-ar cuveni, poate, să medităm la semnificaţia unei astfel de decizii politice date în memoria unui personaj care a marcat istoria culturală şi academică a Iaşului şi a ţării, cu reverberaţii europene şi al cărui naţionalism politic, manifestat din perspectiva Partidului Liberal-Moderat, pe care îl crease la Iaşi împreună cu A.D. Xenopol, e încă provocator de controverse. Privind retrospectiv, nu putem să nu observăm neobişnuita intensitate cu care Vasile Conta şi-a trăit existenţa. Practic, într-un deceniu de activitate publică, între 1872 - anul revenirii sale în ţară de la studii şi 1882 - anul dispariţiei sale, a devenit profesor universitar, titular al Catedrei de Drept Civil a Universităţii Al.I.Cuza, a activat în cadrul Junimii, a ţinut prelegeri populare în faţa notabilităţilor ieşene, a publicat în „Convorbiri”, şi i-au fost editate două lucrări importante în Belgia - având parte de cronici şi scrisori favorabile din întreaga lume, aşa cum nu a mai fost cazul niciunui filozof român, a devenit om politic, deputat şi ministru, încheindu-şi ascensiunea profesională ca judecător al celui mai înalt for judecătoresc al ţării, Curtea de Casaţie. E un traseu exemplar, al unui personaj intelectual de prim rang care, în ciuda faptului că a reprezentat un model de conectare la direcţia dominantă de gândire a timpului (organicismul scientist) şi că a resemnificat metafizic materialismul german, fiind comentat cu admiraţie de personaje de prim rang ale acestor orientări intelectuale din Europa, a rămas complet neînţeles şi lipsit de influenţă în filozofia românească într-o vreme în care, după vorba prietenului său D. Rosetti-Tescanu, „filosofia nu era privită ca o profesie, ci ca o infirmitate”. Iar după aceea, a fost mai mereu citit eronat fiind recuperat fie ca materialist marxist, ca ateu sau ca socialist, asta pentru a nu mai vorbi de controversata lui etichetare drept părinte al „antisemitismului ştiinţific”, pentru argumentele aduse, în acord cu ştiinţele vremii, într-un discurs parlamentar. Pe acest teritoriu, al echivocului politic, se regăseşte şi activitatea de tinereţe a lui Mircea Eliade şi, inevitabil, orice politică a memoriei oneste trebuie să le ia în seamă şi să le discute critic şi contextual, nu numai la momentele comemorative. (Continuarea în ediţia din 28 aprilie a Ziarului de Iaşi)

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Este nevoie de consultanţă din partea fostei soţii a lui Relu Fenechiu

Toni HRIŢAC

Este nevoie de consultanţă din partea fostei soţii a lui Relu Fenechiu

Când interesul privat este mare, iar responsabilitate aproape inexistentă, expertiza liberalilor urcă la cote ameţitoare. Când urgenţa publică cere însă sacrificiu, iniţiativa lor dispare. Reglementările devin sfinte. Lipsa de iniţiativă a autorităţilor în vremuri cu totul excepţionale ar intra mai degrabă la zădărnicirea combaterii bolilor decât nepurtarea măştilor.

Filmuletul zilei

opinii

„Viaţa mea e un roman”

Alexandru CĂLINESCU

„Viaţa mea e un roman”

Am expus aici o părere strict personală. Şi ca să nu existe nici o ambiguitate: nu ţin jurnal, nu-mi voi scrie memoriile, dar citesc cu plăcere şi cu interes - atunci când merită - jurnale şi memorii.

Lenin şi Ştefan cel Mare

Radu POPESCU

Lenin şi Ştefan cel Mare

Socialiştii şi medalia de AUR.

Complexul Cultural Ieşean

George PLEȘU

Complexul Cultural Ieşean

În timpul unei dezbaterii pe care am organizat-o anul trecut, intitulată „Cultura şi oraşul”, l-am întrebat pe Ştefan Teişanu, directorului Centrului Cultural Clujean, despre oportunitatea înfiinţării unei astfel de instituţii la Iaşi. Răspunsul primit a deranjat orgoliile unei părţi din publicul prezent, dar a atins un subiect sensibil, pe care rar avem curajul să-l abordăm pe plan local. Astfel, în glumă, a sugerat ca instituţia similară din Iaşi să fie numită „Complexul Cultural Ieşean”, cu referire la modul în care fosta capitală culturală a României se raportează la statutul demult pierdut.

pulspulspuls

Mr Ciorăpel de la Iaşi

Mr Ciorăpel de la Iaşi

Iacătă, dragilor, că nu degeaba îl remarcam aicea la rubricuţă în Postul Mare pe junele conţilier USR de 26 de ani în comiţia Cozetei, la ieşirea de la negocierile cu Chirica, pe viitorul acuzat de trădare Mr. Ciorăpel! 

Caricatura zilei

Lupii manifestanți

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.