Mircea Geoană, la Iași: Promisiuni pentru Moldova și mesaj politic la hramul Sfintei Parascheva
Prezent la Iași pentru a participa la hramul Sfintei Parascheva, candidatul independent la prezidențiale Mircea Geoană a profitat de moment pentru a transmite și unele mesaje politice. Într-o conferință de presă susținută la sediul de campanie, Geoană a vorbit, printre altele, despre faptul că Bucureștiul este hiper-centralizat, iar Iașului trebuie să-i fie reparată „o nedreptate istorică”. El a susținut că una dintre prioritățile lui, dacă va câștiga alegerile, va consta în rezolvarea„problemei izolării Moldovei”.
În acelaşi timp, Geoană a spus că s-a înscris în cursa electorală „extrem de încrezător” în șansele sale de a fi următorul președinte al României, precizând că a știut de la început că va fi „un drum anevoios”. Mircea Geoană a invocat faptul că el candidează independent, în timp ce ceilalți candidați au „mașinării de partid”.
Întrebat care partide îl susțin în candidatură, el a invocat sprijinul din partea unor organizații politice care și-au afirmat public susținerea, un exemplu în acest sens fiind Partidul România în acțiune.
„Este un moment politic interesant în România – decizia CCR a schimbat dinamica jocului electoral, a creat un culoar pentru domnul Ciolacu. (…) Este un moment decisiv pentru România, aceste alegeri vor așeza drumul pe următoarele decenii, nu doar următorii 5-10 ani. Se închide un ciclu istoric și începe altul – uitați-vă la fiecare candidat: ce fel de candidat este necesar țării noastre?”, a declarat Mircea Geoană.
El a continuat afirmând că vine cu „dorința de a schimba lucruri în România”. Nu în ultimul rând, fostul lider PSD a spus că experiența politică anterioară i-a fost utilă, iar cea dobândită în timp ce a ocupat funcție de adjunct al secretarului general NATO îl face „cel mai bine pregătit (dintre candidați) pentru a preveni situații de escaladare”, având în vedere situațiile conflictuale existente.
Publicitate și alte recomandări video