luni, 08.08.2022
Mircea Geoană, VIP la Bruxelles: secretarul general adjunct al NATO a fost adus cu BMW-ul la scara avionului Tarom care pleca spre București și îmbarcat peste rând. Sosirea sa a provocat un mic ambuteiaj la îmbarcare. Pasagerii au fost blocați pe culoarul care ducea spre burduful de îmbarcare.
Cursa Tarom Bruxelles – București a decolat cu circa o oră întârziere, dar nu este clar dacă această situație a avut vreo legătură cu sosirea târzie a lui Geoană.
Secretarul general adjunct al NATO a fost adus cu un BMW direct în zona de îmbarcare și apoi strecurat printr-o ieșire laterală direct în burduful care ducea la avion. Sosirea sa a provocat ironiile pasagerilor care stăteau în așteptare pe culoarul de îmbarcare. „A vorbit cu Putin, de aceea a întârziat”, a comentat un pasager, iar publicul a reacționat încântat la această glumă, care a atras altele. „De ce nu ia Mig-ul?”, a spus altul. Din grup s-au mai auzit strigăte precum „Mihaela, dragostea mea!” – aluzie la momentul în care ex-președintele PSD a anunțat că a câștigat președinția României, în 2009 – sau „Vîntu!”, fostul mogul media, la care Geoană și-a petrecut una din serile de dinaintea turului doi al alegerilor prezidențiale din 2009.
Mai mult, pe defapt.ro
Cuvinte cheie: + mircea geoana, vip, bruxelles
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
60 de ieșeni evacuați din apartamente. Au luat foc vechiturile strânse în casa scării
Simona Halep s-a calificat în turul doi la Toronto după un meci fabulos
Guvernatorul pro-rus din regiunea Herson ar fi fost otrăvit de menajeră și bucătar
Un primar PSD stă înfipt în scaun deși a fost condamnat definitiv pentru proxenetism
VIDEO Rachetele HIMARS au distrus depozitele și sediile ruse de la podul Antonovski. Sute de morți
ApaVital intrerupe furnizarea apei potabile catre locuitorii din comuna Mogosesti-Siret
Viktor Orban, cât pe ce să se înece în Croația. A fost salvat de un jurnalist
Un viceprimar PSD din Dolj a murit în timpul vacanței în Grecia
FOTO Trei tineri, amendați cu 5.000 lei pentru că au poluat Bîrladul. Au dat foc la cauciucuri
VIDEO Rușii sunt exasperați de dronele ucrainene. 9 tancuri rusești au fost distruse în weekend
Clase de liceu de agronomie, mediu, silvicultură, ocupate cu elevi de nota 3 la Evaluarea Națională
Un salvamar a murit azi după ce s-a dus în larg să salveze turiștii inconștienți
VIDEO Pandemia din pandemie. COVID-19 ne-a afectat psihic. Ce facem?
Sacourile de dama - o tinuta formala, eleganta, seducatoare! (P)
Planul UE de reducere voluntară cu 15% a consumului de gaze intră în vigoare marți
VIDEO/FOTO O femeie, înecată în râul Moldova, sat Soci. Se caută cu scafandrii o a doua persoană
VIDEO Creații în aer liber pentru a vă ușura viața! Cât de repede se face un duș de grădină
Încă două persoane s-au înecat astăzi pe litoral, după tânărul care a murit dimineață în Saturn
VIDEO Controlor de tren bătut cu bestialitate de un călător. I-a cerut biletul
VIDEO Hoț de catalizatoare, prins în timpul acțiunii. Bătut măr de proprietar
Deputatul PNL Muraru, un aristocrat de mucava. Zero realizări pentru Iași! (P)
Tânărul ieșean scos din mare, la Saturn, a murit. A ignorat steagul roșu
George Simion a tocmit 42 de perechi de nași pentru nunta de pe 27 august
Un dop auto, care-i disperă pe șoferi, s-a format între Uricani și rond Valea Ursului
Remanieri în cabinetul Ciucă: Eduard Novak, ministrul UDMR al Sportului, va pleca din guvern
FOTO Evitați zona Podu de Piatră. Trafic de coșmar, cu mașini pe 3-4 rânduri
Rusia plantează în Donbas „mine fluture” . Victime sunt în special copiii
Leandro Lo, de opt ori campion mondial la Jiu Jitsu, împușcat mortal de un polițist
Un ieșean, cel mai mare datornic din țară. ANAF îi impută o creanță de 3,7 milioane de lei
Beluga ajunsă la Paris moare de foame. Nu s-a reușit salvarea ei
E jale pe Autostrada A2, în drum spe mare: patru accidente au avut loc luni dimineață
Restricții în benzinăriile din Ungaria. Maxim 20 de litri de carburant, chiar și pentru unguri
Cât de importante sunt condițiile de cazare într-un hotel? (P)
Se majorează bursele elevilor, de anul viitor. Rol important în reducerea abandonului şcolar
Taţii, obligaţi prin lege să-şi ia concediu de creştere a copilului
Ucrainenii spun că rușii au încercat atacuri în șase zone din Donețk, dar au fost respinși
Alexandru LĂZESCUUcraina, Taiwanul şi Amnesty International (I) |
Nichita DANILOVSlavă lui Rabelais |
Michael ASTNERŢara asta-i un miracol |
Eugen MUNTEANU(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V) |
Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.