Lupte la baionetă la Mircești: șapte consilieri maziliți de ceilalți membri ai Consiliului Local
Comuna Mircesti ramâne una greu de guvernat. Exasperat de lipsa de eficienta a Consiliului Loc (...)
citeste totvineri, 27.05.2022
Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat că participarea la Jocurile Olimpice este o provocare, subliniind că, din pricina schimbărilor din lot, a fost nevoit să modifice de trei ori planul tactic. Antrenorul a mai spus că Marius Marin va fi căpitan, el fiind desemnat inclusiv pe baza unei sociograme de grup.
"Mă bucur că jucătorii aleşi au fost foarte pozitivi şi deşi este o provocare, jucătorii chiar îşi doresc să fie aici. Planul tactic s-a schimbat, am încercat să abordăm un sistem de joc, dar apoi am schimbat în funcţie de jucători. Cred că suntem la a treia abordare, ntre al doilea şi al treilea sistem de joc. Toţi acei 3 jucători peste vârstă pe care i-am dorit, au fost refuzaţi de către cluburi. Atunci am înclinat către jucători care pot fi viitorul naţionalei U21 sau a naţionalei de seniori. Sunt jucători care m-au impresionat, cum ar fi Ion Gheorghe, care arată implicare la echipa de club, dar altceva este să îl ai aici", a declarat Rădoi pentru FRFTV.
El a mai spus că presiunea este foarte mare pentru cei care poartă tricoul României. "Tricoul României e greu, eu l-am simţit de la început, pentru mine a devenit apoi o obişnuinţă. Dar e o presiune uriaşă, când ai tricoul naţionalei pe tine, trece o istorie în faţa ta, îţi aminteşti şi de suporteri şi e clar că e o presiune, care e a ta şi trebuie să o duci cu tine. E foarte greu de controlat, chiar şi noi cu Mutu, Chivu, Lobonţ, Ganea, discutam de asta. Era mai uşor pentru cei care evoluau în străinătate. Noi ca naţie suferim mult la mentalitate şi când vine şi presiunea tricoului e foarte greu".
Rădoi a povestit şi cum a fost ales căpitanul echipei: "A fost căpitanul de la recentul Euro de tineret, Marin, am făcut o sociogramă la nivel de grup să vedem care sunt liderii formali şi informali. Au fost patru nume: Marius Marin, Dragoş Nedelcu, Tudor Băluţă şi Alexandru Paşcanu. Marius Marin este un exemplu la antrenamente şi în vestiar este respectat. Competiţia a fost cu Tudor Băluţă".
Întrebat ce îşi doreşte la JO, Rădoi a răspuns: "Pentru jucători îmi doresc o medalie, pentru mine îmi doresc să ajungă cât mai mulţi jucători la echipa mare".
"Naţionala României nu a reuşit să facă nici măcar un punct în această grupă", este titlul pe care Mirel Rădoi nu ar vrea să-l vadă scris după JO. Turneul Olimpic de fotbal va avea loc în perioada 21 iulie – 7 august 2021. În urma tragerii la sorţi, România a fost repartizată în grupa B alături de Noua Zeelanda, Coreea de Sud şi Honduras.
Cuvinte cheie: + Jocuri Olimpice, Mirel Rădoi, provocare, Marius Marin, plan tactic
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Simona Halep: M-am antrenat bine, am început bine, dar m-am panicat, nu ştiu de ce s-a întâmplat
A murit Andy Fletcher (60 ani). El a fost membru fondator al Depeche Mode
Preţurile petrolului au urcat cu peste 3%, până la maximele ultimelor două luni
Zelenski: Ucraina va fi întotdeauna un stat independent şi nu va fi înfrântă
Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică
Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes
Lupte la baionetă la Mircești: șapte consilieri maziliți de ceilalți membri ai Consiliului Local
Un şef din Jandarmeria ieşeană a scăpat cu amendă, după ce fusese condamnat cu inchisoarea
Malurile Bahluiului, acoperite cu copaci. Arțar roșu în zona Podu Roș
Un scaun gol. De ce a lipsit primarul de la o dezbatere importantă pentru oraș
Administratorul firmei "Albăcazăpada" şi-a spălat păcatele plătind suma imputată de Fisc
FOTO Cum a reuşit Covid 19 să vindece Palatul de Justiţie Iași de “boala hârtiilor”
Și-a cumpărat din Ucraina, cu 200 de euro, un permis de conducere valabil 30 de ani
Primăria a virat miercuri 700.000 lei în conturile echipei de fotbal
Trei dintr-o lovitură: vindeau cannabis ca să-şi finanţeze consumul propriu
Un şofer a scăpat de puşcărie la Curtea de Apel. Ce greşeli făcuse în prima instanţă?
Hotel pentru părinţii copiilor bolnavi de cancer, trataţi la Spitalul "Sf. Maria"
Muzeul Naţional al Literaturii din Iaşi organizează vineri o conferinţă la Chişinău
Un elicopter militar va survola azi Iaşul: „Accesul presei nu este permis”
Noual BMW, surprins pentru prima oara in teste. Ecran curbat urias in bord
Mesaj tranşant al cancelarului Olaf Scholz: Putin nu poate fi lăsat să câştige
Variola maimuţei: 219 cazuri confirmate la nivel mondial, anunţă ECDC
Emoţionant! O căţeluşă a adoptat un pui de căprioară aflat în grija autorităţilor (VIDEO)
Tesla, cea mai bine vândută marcă premium în SUA, în primul trimestru
Cum s-a salvat șoferul unui Tesla Model Y din mașina cuprinsă de flăcări
De la Londra la New York în 90 de minute cu avioanele hipersonice Mach 5
Logitech a creat cea mai tare tastatură office din lume și a regândit un mouse
Presa rusă: Aproximativ 8.000 de prizonieri de război se află în prezent în Doneţk şi Lugansk
iPhone 13 a fost cel mai bine vândut smartphone în primul trimestru din an
Prin mall-urile din Moscova bate vântul. Sancţiunile îşi arată colţii! (VIDEO)
Cum să alegi patul pentru a beneficia de somn odihnitor? (P)
Anunțul zilei de la Mercedes Benz: moartea mașinilor cu cutie manuală
Rusia câştigă miliarde de dolari de pe urma blocadei de la Marea Neagră
Mitrea, dezvăluiri despre Borcea: ”Îi spuneam 'Magdalena' bărbatului feroce”
Autoritatea ţarului Vladimir Putin se fisurează încetul cu încetul
Qinwen Zheng o înfruntă pe Halep: „Eram un copil gras și mă îmbolnăveam foarte des”
Penalul Cristian Rizea, fugar în Republica Moldova, amendat la un miting pro-Dodon
Blocada cerealelor de la Marea Neagră, spartă cu nave din SUA?
Ramzan Kadirov, liderul cenenilor, este hotărât să atace Polonia
Cursa angajărilor la stat înainte de „marea înghețare”. Cum scăpăm de funcționari?
Apar două tipuri de noi contracte de muncă. Ar putea fi introduse în Codul Muncii
Blonda din Botoşani care “scotoceşte” prin dulapurile femeilor
Grupul LTP, cu peste 2.000 angajaţi în nouă fabrici din lume, intră în România
Alexandru CĂLINESCUFranţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme |
George PLEȘUCine ocupă scaunul gol? |
dr. Eugen TÂRCOVEANUIN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.