Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Mirel Rădoi i-a anunţat pe jucători că demisionează de la Steaua

GALERIE
Mirel Rădoi
  • Mirel Rădoi
- +

Mirel Rădoi, care a condus echipa Steaua de la începutul acestui sezon, i-a anunţat, vineri, pe jucători că demisionează, au declarat, pentru agenţia MEDIAFAX, surse din cadrul grupării roş-albastre.

Rădoi a avut o discuţie cu jucătorii la finalul antrenamentului de vineri, iar aceştia au încercat să îl convingă să renunţe la decizia sa. Cel care a ocupat în organigrama clubului funcţia de director sportiv le-a explicat jucătorilor că îşi asumă în totalitate vina pentru eliminarea din Liga Campionilor precum şi pentru înfrângerea suferită, joi, cu scorul de 3-0, în meciul cu Rosenborg din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa.

Sursele citate au afirmat că Rădoi va avea în cursul acestei zile o întâlnire şi cu finanţatorul Gigi Becali.

La finalul partidei cu Rosenborg de joi seara, Mirel Rădoi declara că va continua la Steaua chiar şi în cazul eliminării din Liga Europa. ""Rămân şi pentru retur, rămân şi în cazul ratării calificării. M-am gândit bine şi cred că putem să revenim. Acum contează mai puţin dacă eşti bărbat sau laş. Indiferent că sunt eu sau altul, cu o echipă ca Steaua nu e de glumit", afirma Rădoi joi seara.

La 10 iunie, după o zi de la încheierea relaţiilor contractuale cu antrenorul Constantin Gâlcă, FC Steaua a anunţat pe site-ul oficial că fostul jucător Mirel Rădoi va conduce staful tehnic al campioanei României începând cu sezonul 2015/2016. Aflat la prima experienţă de antrenor, el a fost prezentat de club ca director sportiv, deoarece nu deţine licenţa Pro, antrenor principal fiind italianul Massimo Pedrazzini.

În cele aproximativ două luni şi jumătate de la instalarea lui Mirel Rădoi, Steaua a pierdut Supercupa României, a fost eliminată din turul III preliminar al Ligii Campionilor şi este foarte aproape de a rata calificarea în grupele Ligii Europa după înfrângerea suferită, joi seara, cu scorul de 3-0, în meciul de pe Arena Naţională cu Rosenborg din prima manşă a play-off-ului. De asemenea, în Liga I, după şapte etape disputate, formaţia roş-albastră ocupă locul şase al clasamentului, cu 10 puncte.

Mirel Rădoi a condus Steaua în 13 partide oficiale în care a înregistrat trei victorii, cinci egaluri şi cinci înfrângeri.

La 17 august, directorul sportiv Mirel Rădoi a fost sancţionat de Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA cu interzicerea dreptului de a sta pe banca tehnică a campioanei României la meciurile din cupele europene, deoarece nu deţine licenţă de antrenor. De asemenea, clubul Steaua Bucureşti a fost amendat cu 50.000 de euro.

După decizia UEFA, Comitetul Executiv al FRF a decis că Mirel Rădoi nu va mai avea voie să dea indicaţii de pe banca de rezerve, în urma unei propuneri a Comisiei Tehnice a FRF.

La finalul şedinţei de joi a Comitetului Executiv al FRF, preşedintele Răzvan Burleanu a explicat că un oficial care nu este antrenor principal sau secund poate fi sancţionat cu suspendare între 4 şi 6 meciuri dacă dă indicaţii în timpul jocului. "Decizia Comitetului Executiv nu e îndreptată împotriva lui Mirel Rădoi, modificarea de azi spune doar că indicaţiile le pot da doar antrenorul principal şi secunzii, deci de niciun alt oficial aflat pe bancă. Dacă un alt oficial se ridică sau dă indicaţii tehnice în cursul unui meci acesta este sancţionat cu 4-6 etape de suspendare. Observatorul de joc şi brigada de arbitri va menţiona acest lucru în raport", a spus Burleanu.

Conform site-ului FRF, articolul 59 din ROAF a fost modificat cu următorul paragraf: "Pot da instrucțiuni în timpul jocului doar Directorul Tehnic, antrenorul principal sau antrenorul secund. În cazuri excepționale (de ex. antrenorul principal și antrenorul secund sunt suspendați) antrenorul cu portarii va avea dreptul de a da instrucțiuni în timpul jocului. Sancțiunea aplicată persoanelor care încalcă această prevedere va fi suspendare între 4 și 6 jocuri și penalitate, astfel: Liga I între 6.800 lei şi 13.570 lei; Liga a II-a între 4.500 lei şi 9.100 lei; Liga a III-a între 2.270 lei – 4.560 lei".

La cele patru meciuri disputate de Steaua în ediţia 2015-2016 a Ligii Campionilor, cu Trencin şi Partizan Belgrad, din turul II, respectiv III preliminar, Mirel Rădoi nu a participat la conferinţele de presă, el fiind înlocuit de Massimo Pedrazzini, cel care deţine licenţa Pro şi este oficial antrenor principal al formaţiei Steaua. În schimb, Mirel Rădoi a stat pe banca de rezervă şi a acordat indicaţii jucătorilor stelişti în timpul partidelor. asemenea unui antrenor principal.

În Liga I, Mirel Rădoi, care nu a promovat examenul de Bacalaureat, necesar înscrierii la Şcoala de Antrenori, a participat la conferinţele de presă şi a îndeplinit funcţia de "principal", chiar dacă nu are licenţa Pro şi în organigrama clubului este înregistrat ca director sportiv. De altfel, Rădoi a recunoscut public faptul că în Liga I profită de o portiţă regulamentară pentru a putea sta pe banca de rezerve în timpul meciurilor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri