Miroslava, Tomești și Valea Lupului, sectoare ale Iașului? Ce cred primarii din ZMI despre sectorizarea propusă de premier?
Mai e nevoie de dezvoltare în zona metropolitană, Primăria Iași nu se poate ocupa și de problemele altora, iar Consiliul Județean ce rol mai are? – spun primarii comunelor din jurul municipiului.
Până la regionalizarea României și până la reducerea numărului de comune prin comasare/ unirea unora dintre ele, vine și premierul cu o propunere: primăriile orașelor reședință de județ să aibă o mai mare autoritate în zona metropolitană, iar primăriile localităților situate în imediata vecinătate să devină primării de sector.
„Problema pe care o avem astăzi este că între reședința de județ și zona metropolitană nu există o planificare a dezvoltării, pentru că actuala legislație care ține de zone metropolitane nu dă o autoritate unei singure primării de reședință. Acolo unde primarii au avut o relație bună, unde au fost rezonabili, unde s-au înțeles, au putut face proiecte în comun”, și-a motivat Ilie Bolojan propunerea.
„O zonă de primării de sector extinsă, așa cum avem în toată lumea – în zona unor orașe mari sunt sisteme de zone metropolitane, dar organizate și planificate – ar însemna că primăria din municipiul reședință se ocupă de transportul în comun, de circulație, de sistemele mari, de urbanismul mare, iar primăria din comuna respectivă rămâne cu străzile secundare, rămâne cu politicile de deservire”, a spus prim-ministrul.
Mihai Chirica: mai bine o politică de dezvoltare decât o reorganizare administrativă
Totuși, propunerea lui Ilie Bolojan nu a fost bine primită de primarii comunelor din Zona Metropolitană Iași, dar nici de primarul Iașului.
„Sectoarele municipiului București au autonomie juridică: au primari, au alegeri locale, funcționează ca o autoritate publică locală. În jurul lor funcționează Primăria Generală a Capitalei, care gestionează servicii precum transport public, termoficare etc. La noi, modalitatea de organizare administrativă introduce noțiunea de Consiliu Județean care are anumite atribuții pentru întreg județul”, a explicat Mihai Chirica.
El nu vede posibilă sectorizarea localităților vecine municipiului, pentru că s-ar crea o structură de coordonare între CJ și Municipiul Iași care „nu știu dacă este utilă în acest moment”.
Primarul a pledat în schimb pentru „o politică comună de dezvoltare care să prevadă o dezvoltare uniformă fie sub coordonarea unui consiliu metropolitan, fie prin atribuții aduse consiliilor județene, fie prin simpla noastră înțelegere, dacă o găsim, cu localitățile din jurul Iașului care poate ar fi mai utilă”. Chirica a adăugat că nu aici e problema organizării administrative a României, ci la localitățile mici și sărace care deocamdată nu se descurcă prin forțe proprii.
Dan Niță: „Care este industria municipiului Iași, că eu nu o văd?”
Și primarul celei mai mari comune din Iași se opune categoric ideii prim-ministrului. „Muncipiul trebuie să investească. Dacă ei nu au dezvoltat până acum, credeți că vor investi de acum încolo? Care este industria municipiului Iași, că eu nu o văd?”, a spus Dan Niță.
Ștefan Timofte: Și-au rezolvat orașele mari propriile probleme ca să se poată ocupa și de ale altora?
„Mai devreme sau mai târziu lucrul acesta se va întâmpla, dar la ora actuală nu suntem pregătiți. Sunt oameni care locuiesc «ca la țară»: au animale, lucrează terenuri agricole, merg cu căruța. Ce facem cu acei oameni, pentru că, odată ce ești asimilat unui oraș, acestea sunt interzise”, afirmă Ștefan Timofte, primarul Tomeștiului. El se întreabă dacă orașele mari și-au rezolvat propriile probleme ca să se poată ocupa de cele ale comunelor limitrofe.
„Noi abia reușim să facem față problemelor locale, darămite să fie toate centralizate undeva și să fie rezolvate după anumite criterii”, a arătat el. Pe de altă parte, Ștefan Timofte a subliniat că anumite lucruri pot fi făcute în comun: linia de tramvai prelungită până la Tomești și o colaborare în ceea ce privește dezvoltarea Zonei Industriale (situată în apropierea uneia rezidențiale a comunei).
Cătălin Lupu: Obținerea finanțărilor e prioritară, nu înființarea unui anume sector
„Domnul Bolojan a fost primar și președinte de consiliu județean, cred că ar trebui să știe că o zonă metropolitană poate funcționa dacă este finanțată. Primăria Iași și așa e depășită de problemele reale pe care le are, le mai transferăm acolo și pe ale noastre?”, s-a arătat sceptic primarul comunei Ciurea, Cătălin Lupu.
Dincolo de lipsa de finanțare a zonelor metropolitane, primarul din Ciurea a atras atenția că și agențiile de dezvoltare se concentrează mai mult asupra municipiilor și orașelor. „Zonelor periurbane nici măcar nu le-au acordat șansa de a depune un proiect de finanțare. Crearea unei anumite independențe față de bugetul național prin atragerea de fonduri europene în cadrul zonei metropolitane ca o localitate periurbană care se dezvoltă în apropierea municipiului e o prioritate, nu declararea «Sectorului Aroneanu» sau a altor sectoare”, a conchis primarul Cătălin Lupu.
Liviu Dulgheru: Dacă se înființează sectoare, atunci să aibă autonomie locală
Nici primarul Văii Lupului nu vede sectorizarea așa cum o propune premierul. Liviu Dulgheru este de părere că noua structură trebuie să fie după modelul Bucureștiului, cu o primărie generală a municipiului, iar comunele din jur să constituie sectoare împreună cu cartierele actuale ale orașului. De exemplu, Valea Lupului împreună cu Păcurari.
„Dacă e să se facă sectorizare, atunci să fie cu tot cu autonomie locală”, ne-a spus Liviu Dulgheru.
„Ca strategie, ca mod de lucru, aș susține o idee, un program, cu o echipă de discuții cu un plan de lucru încât să putem transforma Iașul în primărie generală și sectorizat municipiul, dacă există dorință în direcția asta. Poate să fie Copoul cu Rediu, Tătărași cu Holboca, cu o parte din Tomești sau cu Ciurea și atunci da, ai un sector”, este de părere primarul Văii Lupului.
Orice idee ar fi, ea trebui atent dezbătută, a mai spus Liviu Dulgheru, arătându-se mai degrabă afectat de lipsa bugetului acum decât de perspectiva unei reorganizări administrative.
Publicitate și alte recomandări video