anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

Misterioasa putere a gândului. Experimente făcute de oamenii de ştiinţă

GALERIE
puterea gandului
  • puterea gandului
- +

Cinci lucruri dovedite științific, dar mai puțin știute despre creierul uman

Pare greu de crezut, dar…

August 1995. Alvaro Pascual-Leone, profesor de Neurologie în cadrul Harvard Medical School, avea să conducă un experiment ce a bulversat lumea medicală: voluntarii la experiment au fost împărțiți în două grupuri și le-a fost monitorizată activitatea cerebrală în timp ce învățau să cânte la pian. Până aici nimic deosebit. Doar că… în timp ce voluntarii din primul grup exersau câte două ore pe zi cântând la pian, voluntarii din cel de al doilea grup doar își imaginau că exersează la pian, fără să atingă în realitate un pian adevărat.

Rezultatul? După trei zile de exersat, schimbările care au avut loc în cortexul celor două grupuri au fost exact aceleași. Ba mai mult: acuratețea mișcărilor degetelor era, pentru membrii ambelor grupuri, aceeași. După cinci zile de exersat, schimbările care au avut loc în cortexul celor două grupuri au continuat să fie similare, însă în grupul în care a exersat la un pian real au fost mai proeminente.

Cu toate acestea, s-a dovedit că membrii din grupul celor care doar și-au imaginat că exersează la pian au învățat apoi mult mai repede să cânte în realitate și să ajungă la nivelul celor care exersaseră fizic cântatul la pian.

Mai 1992. Guang Yue, profesor în cadrul Universității Iowa, avea să studieze schimbările fizice intervenite în cadrul a două grupuri de voluntari ce, pentru patru săptămâni, au fost de acord să facă o serie de exerciții fizice. Doar că, în mod asemănător celor prezentate mai sus, în timp ce un participanții dintr-un grup chiar executau exercițiile fizice, participanții din cel de al doilea grup doar își imaginau că le efectuează.

Rezultatul? Participanții din grupul care au efectuat exercițiile fizice și-au crescut forța mușchilor cu 30%, iar participanții care doar și-ar imaginat exercițiile fizice… și-au crescut forța mușchilor cu 22%!

Faptul că simplul gând a avut efecte la nivel fizic este explicat de către specialiști prin aceea că neuronii care sunt răspunzători de mișcărilor mușchilor sunt folosiți de ambele grupuri, astfel încât, atunci când mușchi se contractă, rezultă o forță mai mare (mai multe despre acest studiu aici).

Textul integral, pe webcultura.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Românii nu (prea) susţin greva profesorilor, profesorii (încă) susţin guvernul

Cosmin PAȘCA

Românii nu (prea) susţin greva profesorilor, profesorii (încă) susţin guvernul

Profesorii au pus mâna pe „arătător”, dar li-s încă dragi guvernanţii şi nu sunt dispuşi să-i bată la palmă.

opinii

Ochiul dracului

Briscan ZARA

Ochiul dracului

Dacă la început banii stăteau cuminţi în puşculiţă şi erau scoşi doar la zile negre sau la mare nevoie, azi zboară neîncetat şi ne conduc viaţa, fiecare aspect al vieţii, dintre cele mai intime. (...) Şi pentru că se mişcă atât de repede, că sunt volatili, banii acaparează tot ce mişcă. În curând probabil şi aerul pe care îl vom respira va veni cu un preţ, dacă nu cumva deja vine…

Regină pe un tron din paie

Cristina DANILOV

Regină pe un tron din paie

În rolurile de conducere, spune o vorbă, adeseori, femeile îşi tratează subordonaţii de sex feminin mult mai aspru decât bărbaţii sau decât îi tratează pe subordonaţii-bărbaţi. Instrumentele lor, de cele mai multe ori, spune aceeaşi vorbă, includ lovituri sub centură, remarci răutăcioase, alteori nepăsare, ignoranţă, marginalizare ce conduc la demisii sau transferuri din partea salariatelor. Cât adevăr cuprind aceste afirmaţii?

Artişti în dialog

Mihai DORIN

Artişti în dialog

Doi importaţi pictori ieşeni – Ofelia Huţul şi Gheorghe Lungu – şi-au reunit creaţiile recente sub genericul Între alb şi negru, la Memorialul Eminescu de la Ipoteşti. Instituţia de cultură ce îşi datorează existenţa iniţiativei regretatului actor şi om de cultură Ion Caramitru, gândită să reunească artişti de pretutindeni sub semnul geniului şi moştenirii eminesciene, a devenit în ultimele decenii o rampă de lansare pentru tinerele talente, pe de o parte, şi de consacrare, pe de altă parte. 

pulspulspuls

Iacătă cum se sudează mai bine echipa PNL Iaşi: la miuţă

Iacătă cum se sudează mai bine echipa PNL Iaşi: la miuţă

Unu la mână: s-o spunem din prima, ca să nu ne iasă vorbe că nu susţinem mişcarea, arsul caloriilor, cardio, salvarea planetei, alea, alea... 

Caricatura zilei

Grupul de Comunicare Strategică

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Credeti ca daca salariile profesorilor vor fi dublate in urma grevei calitatea actului educational va creste

vezi raspunsuri