Misterul nedezlegat al unui jaf. Cum a dispărut milionul de la Direcţia Agricolă?
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

duminica, 17.10.2021

Misterul nedezlegat al unui jaf. Cum a dispărut milionul de la Direcţia Agricolă?

GALERIE
Antoniu Manuela
  • Antoniu Manuela
- +
Delapidarea uluitoare făcută de casiera Direcţiei Agricole Iaşi împreună cu contabila instituţiei a intrat pe mâna Poliţiei Economice Iaşi, anchetatorii de aici făcând deja prima “descoperire”: casiera a scos nu mai puţin de 1,1 milioane de lei din Trezoreria Iaşi. Iar o parte din bani au fost scoşi cu ajutorul funcţionarilor importanţi ai acestei instituţii. Poliţiştii au deschis dosarul în anul 2017 şi, recent, au finalizat expertiza filelor cec introduse de către casieriţă de-a lungul anilor, în Trezorerie. Uriaşele sume de bani astfel scoase au fost împărţite de către cele două. Cum a fost însă posibilă o asemenea fraudă fără ca şefii mai mari să nu-şi dea seama? E posibil un astfel de “furt” deloc sofisticat la orice instituţie?

Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice (SICE) au preluat cazul uriaşei delapidări de la Direcţia Agricolă şi au deschis un dosar penal pentru două infracţiuni, imputate casieriţei Anda Popa şi fostei contabile Manuela Antoniu. Aceasta din urmă a fost director contabil al Direcţiei Agricole Iaşi mulţi ani, ba chiar şi director al instituţiei pentru o perioadă scurtă de timp. Reprezentanţii Poliţiei Iaşi au precizat că cele două sunt cercetate penal, dar şi alte persoane au fost audiate.

A plecat, dar s-a întors

“Poliţiştii de la SICE întreprind cercetări pe numele a două persoane, pentru infracţiunile de delapidare şi abuz în serviciu. Cercetările continuă”, a precizat Ioana Buştiuc, din cadrul Poliţiei Iaşi.

De la începutul acestui an, poliţiştii au verificat toate filele de cec prin care cele două angajate ale DADR Iaşi au ridicat bani din contul instituţiei, şi a reieşit că numai casiera a ridicat suma de 1,1 milioane de lei, bani care efectiv s-au volatilizat. În total, surse din cadrul DADR Iaşi au precizat jurnaliştilor de la “Ziarul de Iaşi” despre faptul că suma care lipseşte din gestiunea instituţiei este de aproximativ 1,4 milioane de lei. Pentru această sumă nu există documente, cum ar fi facturi sau chitanţe.

Jurnaliştii “Ziarului de Iaşi” au mers la DADR Iaşi să discute cu casiera Anda Popa, dar aceasta nu a dorit să elucideze misterul dispariţiei celor 1,4 milioane de lei din conturile instituţiei. “Aţi scris destule. Îmi rezerv dreptul de a nu comenta”, a spus Anda Popa.

În urma scandalului care a izbucnit în 2017 privind delapidarea, Anda Popa a plecat să lucreze la o altă instituţie, însă s-a întors la DADR de curând.

Trei funcţionari audiaţi

În urma cercetărilor făcute de către poliţiştii de la SICE în “bucătăria” Trezoreriei Finanţelor Publice Iaşi, potrivit unor surse din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, trei funcţionari au fost audiaţi. Poliţiştii sunt miraţi despre faptul că funcţionarii au dat bani, cash, casieriţei şi contabilei de la DADR, după ce acestea au adus file cec fără semătura directorului instituţiei sau ştampila instituţiei. Culmea, cele două femei au scos sume uriaşe din contul de materiale al instituţiei, chiar şi tranşe de 60.000 de lei.

Angajatele DADR erau cunoştinţe vechi cu funcţionarele de la Trezoreria Iaşi, iar acestea din urmă ar fi îngăduit “mici scăpări” în procedura de virarea a banilor. Reprezentanţii Finanţelor Iaşi au ridicat din umeri. “Eu nu ştiu nimic despre delapidare”, ne-a spus scurt Marian Bosianu, directorul instituţiei.

Poliţiştii au mai aflat că o parte din banii scoşi din Trezorerie de contabilă şi casieră au fost mai întâi trecuţi prin casieria Direcţiei, unde apoi au dispărut. După această “greşeală”, contabila ar fi băgat banii direct în poşetă, fără să îi mai treacă prin caserie.

De asemenea, instituţia trebuie să recupereze de la Manuela Antoniu şi suma de 105.000 lei, bani care trebuiau viraţi în contul unei firme, Latini Com SRL. Firma primise banii ca subvenţii de la Ministerul Agriculturii, prin intermediul Direcţiei Agricole. Vom reveni cu amănunte, odată ce ancheta va înainta.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Drum bun, cale bătută

Nicolae GRECU

Drum bun, cale bătută

Dacă Mirel Rădoi nu poate fi întors la echipa naţională pentru probabilele meciuri de baraj, FRF poartă o mare parte de vină.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

Câteva notiţe la final de pelerinaj

pr. Constantin STURZU

Câteva notiţe la final de pelerinaj

Într-un context atât de dificil pentru ţară, era firesc să întâmpine extrem de multe provocări şi gazdele pelerinilor Sfintei Cuvioase Parascheva.

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Sfântul Augustin (354-430) arăta că într-o societate există laolaltă, însă fără amestecare, o cetate terestră, imperfectă şi coruptă, şi o Cetate Celestă, superioară din toate punctele de vedere. Cetăţeanul trebuie să se supună rigorilor autorităţii laice până acolo unde moralitatea creştină a acestuia este încălcată. 

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Artificii

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.