Unchiul lui Chirica scapă de amendă, după ce a distrus o banca în parc. Şefii Poliţiei Locale au refuzat să trimită înregistrăile video
“Unchiul Vasile” a semnat procesul verbal de contraventie fara sa faca alte mentiuni, da (...)
citeste totmarti, 05.07.2022
Când ai într-o regiune devenită fundătură prin proiectarea şi construcţia statului naţional, respectiv o aglomeraţie urbană de 400-450 mii de locuitori, ce ar fi singura capabilă să gestioneze fluxuri importante la nivel regional şi să polarizeze cât de cât regiunea, atât cât să-i creeze o minimă stabilitate şi coeziune teritorială, nu o izolezi din cauză că nu i-ar fi Bucureştiului de folos nu ştiu ce autostradă, ci faci eforturi să o deschizi către lume.
Am pus căruţa înaintea boilor. Mai întâi trebuie să vrei să mergi la Iaşi. Abia apoi te gândeşti cum ajungi la Iaşi. Noi pur şi simplu vrem autostradă până la Iaşi. După aia ne întrebăm ce facem la Iaşi. Autostrada a devenit obiectiv în sine. Acesta e doar un fragment din multele răutăţi şi discriminări regionale la care am asistat într-o emisiune DC News TV, ce i-a avut drept protagonişti pe sociologul Alfred Bulai şi jurnalistul Val Vâlcu.
Urmărindu-i inepţiile, am ajuns la concluzia că Alfred Bulai e un miticălectual. Ca să nu existe (re)interpretări, să ne lămurim ce e cu acest personaj de rit nou capitalist, alimentat în discursul său de rituri vechi, centralist-comuniste.
Miticilectualii sunt analfabeţi funcţionali mai de soi, personaje absurde, incapabile să gândească la o scară teritorială în care Bucureştiul e absent. Din această cauză, miticilectualii ignoră majoritatea fluxurilor ce dau consistenţă unui teritoriu, cele manifeste la celelalte scări de organizare ale ţării - regională, judeţeană, locală. Indiferent cât ţine România intereselor lor, de la Câţelu sau Chitila, la Bucureşti, sau de la Halmeu sau Rădăuţi Prut, la acelaşi oraş valah, aroganţa (sau poate în cele mai bun caz nepriceperea) îi împiedică să gândească altfel decât pe vectorul bucureştean. Ceea ce habar nu au aceştia, e faptul că moldovenii în experienţa lor cotidiană au mai multă nevoie de Iaşi decât de Bucureşti, aşa cum bănăţenii au nevoie de Timişoara, iar ardelenii de Cluj. Ilar e faptul că miticilectualii nu-şi dau seama că şi Bucureştiul are nevoie de releele astea în teritoriu pentru a-şi exercita funcţia de pol naţional. Altfel, periferiile Romaniei se vor recentra funcţional pe Budapesta, Chişinău sau Belgrad, oraşe mai apropiate, ce au o forţă teritorială superioară celor trei „metropole regionale” ale periferiei.
Când ai într-o regiune devenită fundătură prin proiectarea şi construcţia statului naţional, respectiv o aglomeraţie urbană de 400-450 mii de locuitori, ce ar fi singura capabilă să gestioneze fluxuri importante la nivel regional şi să polarizeze cât de cât regiunea, atât cât să-i creeze o minimă stabilitate şi coeziune teritorială, nu o izolezi din cauză că nu i-ar fi Bucureştiului de folos nu ştiu ce autostradă, ci faci eforturi să o deschizi către lume.
Priviţi şi dincolo de nivelul intereselor bucureştene, miticilectuali cu viziune centralistă, din aia profundă, ceauşistă! Bucureştiul nu reprezintă decât aproximativ 10% din populaţia României, hai unşpe-doişpe cu tot cu Voluntari, Căţelu, Afumaţi şi Ştefăneştii de Jos. Cu alte cuvinte, România nu e Capitala! E mai întâi de toate ‘provincia’, fiindcă până la „teritoriu” - precum semidoct se zice prin cele cancelarii dâmboviţene - e cale lungă.
Daţi-mi voie să mă îndoiesc de calitatea de sociolog a lui Alfred Bulai, atât timp cât discursul său nu demonstrează că ar avea habar de faptul că sistemele teritoriale au o trăsătură fundamentală: trans-scalaritatea; cu alte cuvinte, că se organizează la mai multe scări spaţiale (locale, subregionale, regionale, naţionale etc.). De regulă anchetele sociologice serioase vizează mai multe niveluri scalare (cel puţin două, de obicei) în descrierea realiilor şi analiza fenomenelor. Autostrada reprezintă un obiect de studiu foarte potrivit pentru sociologia de anul întâi, de fapt, tocmai pentru că ea este relevantă la mai multe niveluri scalare. Autostrada e utilă atât pentru mobilitatea la nivelul local (când e vorba de centurile urbane), cât şi pentru cea de la nivelurile superioare (subregional, regional, naţional şi transnaţional). Cel mai adesea, nivelurile inferioare alimentează cel mai intens traficul pe drumurile importante.
Este ştiut că la un trafic de 16 mii de vehicule pe zi e necesar să construieşti autostradă pe acel tronson. Iar noi avem peste 20 mii de vehicule pe zi e traficul pe segmentul de drum Iaşi - Tg. Frumos, cel pe care se drenează cel mai important flux de persoane şi de mărfuri la nivel regional (fiind totodată vorba de unul dintre cele mai aglomerate drumuri din ţară). Şi nu e vorba doar un drum pentru persoane interesate de spectacole, aşa cum autosuficient mărşăluieşte printre cuvinte foarte prost pregătitul sociolog.
Pe de altă parte, din interviul cu pricina ajungem la concluzia că ONG-urile pro-dezvoltare din Moldova ar milita doar pentru legarea Iaşului de viitoare reţea de circulaţie rutieră rapidă. Realitatea e cu totul alta! Şi Împreună pentru A8, şi Moldova vrea Autostradă, şi Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei au susţinut şi susţin din răsputeri realizarea prin PNRR (pentru că aici e graba cea mare!) a autostrăzii A7 (de la nodul de la Sud de Ploieşti, până la Siret, din păcate cu mari întârzieri pe segmentul Siret-Paşcani) şi capetele aşa-zis montane ale A8 (Târgu Mureş - Miercurea Nirajului şi cel de la nodul rutier cu A7 până la Leghin). Iată că Iaşul nu e pe aceste trasee, ce vor forma cel mai probabil reţeaua incipientă de autostrăzi a regiunii noastre. Fără doar şi poate, din alte surse de finanţare, e absolut necesară legarea oraşului Iaşi la reţeaua de autostrăzi a României până la finalul deceniului actual. Colac peste pupăză, tot ONG-urile moldovene au rămas singurele care caută soluţii şi pentru Braşov-Bacău, politicienii locali părând a-şi fi pierdut suflul.
Dacă miticolectualul cu pricina joacă doar un rol impus, atunci asistăm la o strategie concertată politico-jurnalistică, ce se înfiripă la nivelul central al deciziilor, aceea de a pereniza starea de fundătură a Moldovei atât în cadrul României, cât şi al UE.
Ba că nu avem nevoie de autostradă, ba că ar fi prea scumpă, ba că nu avem trafic, ba că am trăi într-o epocă post-autostradă - o mulţime de motive invocate de personaje ce nu pricep pe de-a întregul ce înseamnă „modernitatea” României. Unele elemente de infrastructură e necesar să le construim pentru a crea teritorialitate. Odată cu apariţia unei relaţii rutiere transcarpatice, aceasta va fi folosită! Va induce trafic, şi, odată cu acesta, o interacţiune crescută între teritoriile de o parte şi de alta a Carpaţilor. Să lăsăm la o parte pudibonderia fină, pseudodoctă, ce se potriveşte unor teritorii reziliente, ajunse la maturitate, şi să proiectăm echitatea teritorială de care are nevoie România - o ţară neterminată din toate punctele de vedere.
George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Incendiu la Războieni. Un bărbat rănit în timp ce își salva animalele
FOTO Iată de ce Clujul este mult înaintea Iașului. Ce face Boc în loc de plantat panseluțe
Sincope în furnizrea cu apă în județul Iași. Seceta își arată colții
Bătălie dură între doi grei ai industriei europene pentru banii Armatei Române
Stoltenberg: NATO a lansat procesul de ratificare pentru aderarea Suediei şi Finlandei
O căţeluşă fără stăpân, călcată intenţionat cu maşina, a fost salvată de poliţişti
Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Un nou val de căldură din 18 iulie
Pompierii români intervin azi pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie izbucnit la nord de Atena
Doi nou-născuţi în stare gravă, preluaţi de la Iaşi şi duşi la Pisa de o aeronavă C-27 J Spartan
Puteți primi 600 de euro pentru un zbor anulat, anunță ANPC. Care sunt pașii
Prima veste buna pe care o vei primi in cadrul unui curs de public speaking! (P)
Profesoară hărțuită 10 ani pentru că a avertizat despre mafia de la olimpiadele şcolare
Vrei să devii pompier? Zeci de locuri scoase la concurs în Iaşi
Mexic: Şapte membri ai aceleiaşi familii asasinaţi în estul ţării
Cui i-e frică de recensământ? Iaşul, sub media pe ţară. Când vei fi vizitat acasă
Meseria cu salariu de 3.000 euro pentru care nu e nevoie de Bac sau experienţă
O furtună geomagnetică va lovi miercuri Pământul. Ce fenomene periculoase se pot întâmpla
Apă potabilă, cu program la Pietrărie şi Păun. Urmează Iaşul?
Domnul Goe. Chirica, eternul repetent al fondurilor europene (P)
Corpurile de iluminat din lemn și modul în care acestea transformă designul interior al casei (P)
Trupul sucevencei ucise de rechin, găsit la două zile după ce fusese dată dispărută de la hotel
Deputatul Marius Ostaficiuc: Stop abuzurilor împotriva jurnalismului! (P)
China neagă că vrea să preia Luna, ca parte a unui program militar
Exista femei carora sa nu le placa manichiura cu gel UV? Iata raspunsul specialistilor! (P)
UNITER 2022: „Plugarul şi Moartea”, jucat la Iaşi, cel mai bun spectacol al anului
Pregătiri de puci la partidoiul ieşean: cine e organizatorul şi cine, vizatul?
Un găinar parcă a vrut înadins să intre după gratii. După mai multe încercări i-a reuşit
A vrut să profite de nurii iubitei altuia. Ce a urmat a ajuns pe masa judecătorilor din Paşcani
Poli Iaşi: Mulţi veniţi, unul singur ales: Ciaun de la Miroslava
15 ani de puşcărie, după o ceartă pe avere. Şi-a ucis unchiul cu satârul, apoi a băut o bere
Un hoţ de îngheţată s-a apărat în instanţă spunând că e în depresie: l-a părăsit soţia
Contract de 2 milioane de euro pentru refacerea unei grădiniţe
Locuri de parcare scoase la licitaţie în toate cartierele oraşului
Zid în jurul lui Alexe. Zid în jurul lui Baba. Cine va plăti prejudiciile? (LIVE-VIDEO)
Nemaiîntâlnit: un acuzat cere încadrarea la o pedeapsă mai mare!
Recondiționare turbosuflantă sau filtru de particule? Există TurboDoctor VIDEO (P)
Record absolut pe Aeroportul din Iaşi: 172.500 de persoane au tranzitat aerogara în iunie
Vremea se răceşte în Moldova: Revin ploile. Temperaturi de 12 grade în timpul nopţii
Cătălin ONOFREIDe ţinut minte |
Briscan ZARACine mai vrea să fie liber |
Cristina DANILOVCurcubeul deasupra unei lumi intolerante |
Nichita DANILOVUzul raţiunii |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.