Ierarhii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au trimis un comunicat în care îşi exprimă „îngrijorarea” şi „durerea” privind marşul Pride care va avea loc vineri la Iaşi. Citiţi mai jos reacţia Mitropoliei.
„În fața păcatului, răspunsul este pocăința
Am luat act cu adâncă durere că în ziua Acoperământului Maicii Domnului, prima zi a lui octombrie, lună consacrată Sfintei Cuvioase Parascheva, se propagă pe străzile Iașului chipul păcatului contra firii, care dorește a fi acceptat drept normalitate, ceva firesc și de urmat.
Constatăm cu îngrijorare că ne ducem tot mai jos prin subminarea fundamentului familiei, îndreptându-ne cu pași rapizi spre pericolul disoluției.
Responsabilitatea nu aparține doar celor cuprinși de această patimă. În viaţa multora dintre noi credința nu este cunoscută, trăită și mărturisită întru totul în adevăr, dragoste și jertfă, așa cum s-ar cuveni să fie. Dumnezeu nu Se află continuu în centrul vieții noastre. Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți nu ne mai sunt singurul izvor de inspirație în viața pe care o trăim și în deciziile pe care le luăm. Duhul lumii ne înstrăinează tot mai mult de gândul lui Hristos Cel Răstignit. De aceea, se întâmplă ceea ce se întâmplă.
Îl rugăm pe Dumnezeu să nu ne pedepsească după faptele noastre, ci să Se arate spre noi cu milostivire şi iertare. Îi adresăm rugăciune stăruitoare, să-i întoarcă pe calea cea adevărată pe cei care s-au îndepărtat de valorile familiei și ale iubirii curate, iar nouă, tuturor, să ne dăruiască duh de pocăință, în post și în rugăciune.
Îi îndemnăm și pe credincioși ca mâine, 1 octombrie, să participe la Sfânta Liturghie, să-și plece genunchii la rugăciune, prin citirea Psaltirii și Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, iar pentru cei care pot, să fie și zi de ajunare până după asfințitul soarelui.
Dumnezeu să ne aibă în pază pe toți!
Ierarhii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei”
Publicitate și alte recomandări video