„Mitul ținutului limbii”: ce trebuie să faci cu adevărat când cineva leșină. Explicațiile medicului Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași
Când cineva își pierde cunoștința sau leșină, instinctul multora este să încerce să-i „țină limba” pentru a preveni sufocarea. Însă, conform noilor ghiduri de resuscitare și recomandărilor prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic șef la UPU-SMURD Iași, această manevră este inutilă.
Cimpoeșu explică faptul că pierderea conștienței poate avea mai multe grade de severitate. Una dintre cele mai grave este coma profundă, situație în care persoana nu mai reacționează nici la stimuli verbali, nici la cei dureroși. În această stare, mușchii se relaxează complet, iar baza limbii poate cădea spre spate, blocând parțial sau total căile respiratorii.
„Aceasta apare în situații extreme, precum stopul cardiac, coma hipoglicemică, coma hepatică sau anumite accidente vasculare cerebrale”, a explicat mediul.
Medicul precizează că alte forme de pierdere a conștienței, precum leșinul sau sincopa, sunt mult mai ușoare și de scurtă durată. În aceste cazuri, persoana își menține controlul asupra căilor respiratorii și poate respira fără ajutor.
„Pentru comă, persoana trebuie pusă în poziția laterală de siguranță”
„Dacă persoana este în stop cardiac sau în comă profundă, trebuie sunat imediat la 112. Dispecerul va oferi indicații precise, pentru stop, va ghida compresiile toracice, pentru comă, persoana trebuie pusă în poziția laterală de siguranță, astfel încât baza limbii să nu obstrucționeze căile aeriene”, a precizat dr. Cimpoeșu.
În cazul pacienților care au suferit traumatisme, procedura este diferită. Medicul explică faptul că persoana nu trebuie așezată pe o parte, deoarece există risc de afectare a coloanei cervicale. În schimb, se recomandă ridicarea ușoară a mandibulei și menținerea capului într-o poziție neutră, pentru a permite respirația normală.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
În cazul convulsiilor, căile respiratorii rămân libere
Mulți oameni consideră, în mod greșit, că trebuie să țină limba unei persoane care a leșinat pentru a preveni sufocarea. Medicul clarifică faptul că acest gest nu are niciun efect benefic.
„Pentru cei care leșină, gestul de a «ține limba» este inutil. Persoanele care leșină își mențin baza limbii ridicată și pot respira singure. Nu trebuie să le facem nimic forțat, doar să le supraveghem și să le protejăm de accidente, cum ar fi căzături sau lovituri”, a punctat medicul.
Dr. Cimpoeșu subliniază că, în cazul convulsiilor, căile respiratorii rămân libere, iar intervenția corectă este îndepărtarea obiectelor din jur care pot provoca răni și protejarea pacientului de frig, pentru a evita instalarea hipotermiei.
„Poți să pui o geacă sau o pătură pe el, dacă este pe stradă sau în casă, dar nu trebuie să acoperi capul. Rolul nostru este de a preveni rănirea până la sosirea ambulanței”, a specificat medicul.
Publicitate și alte recomandări video