anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 25.05.2022

Moartea celor doi studenți în vila din Moara de Vânt: Au fost ucişi şi li s-a dat foc

GALERIE
dublu-asasinat-roua-iasi-studenti
  • dublu-asasinat-roua-iasi-studenti
- +

Doi studenți, un băiat și o fată, au fost găsiți morți sâmbătă dimineață într-o vilă din complexul rezidențial Roua Residence aflat în zona Moara de Vânt din Iași. Ei au avut parte de un sfârșit violent.

Dubla crimă a fost descoperită după ce studentul marocan a fost dat dispărut. El trebuia să ajungă la Bruxelles cu avionul.

Procurorii au stabilit clar că tânărul mort era student la UMF, însă despre fată se precizează că era doar prietena lui, nu și că ar fi fost colegi la universitate.

"Până la acest moment procesual s-a stabilit că persoana decedată de sex masculin, în vârstă de 25 de ani, cetățean marocan, era student la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, iar persoana decedată de sex feminin, în vârstă de 23 de ani, era prietena primului. Descoperirea a fost făcută de organele de poliție care au fost informate cu privire la posibila dispariție a tânărului student, care, în cursul zilei de 10.12.2021, ar fi trebuit să ajungă cu avionul la Bruxelles. Cadavrele prezentau urme de violență, iar în imobil s-au identificat urme de ardere", a declarat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol.

Informațile prezentate mai devreme nu ofereau informații certe.

"Au fost găsiţi în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Au leziuni traumatice care indică faptul că au fost ucişi şi li s-a dat foc. Cadavrele aparţin unor tineri, el în vârstă de aproximativ 24 de ani, ea de aproximativ 21 de ani. S-ar părea că el este din Maroc. Se presupune identitatea victimelor, însă aceasta trebuie confirmată de rudele acestora. Ancheta e în curs de desfăşurare", a declarat inițial prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol.

Doi suspecți, tot studenți, au fost ridicați din camerele de cămin în care erau cazați în campusul "Tudor Vladimirescu" și au fost audiați.

Detalii despre caz aflați de AICI.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un mai prea îndepărtat (I)

Cătălin ONOFREI

Un mai prea îndepărtat (I)

Au trecut peste trei decenii de la primele alegeri „libere”!

opinii

Papua Noua Românie

Briscan ZARA

Papua Noua Românie

Furtul şi distrugerea lucrurilor care nu-ţi aparţin sunt obiceiuri respectate cu sfinţenie de toţi aici. Fiecare dintre aceste fapte va fi recompensată cu vârf şi îndesat în lumea de apoi, deci e bine să ai cât mai multe din astea în portofoliu.

Șefu-i șef și-n pielea goală?

Cristina DANILOV

Șefu-i șef și-n pielea goală?

Conceptul de „violenţă de gen”, considerată a fi iniţial o chestiune de familie ce nu trebuia să iasă pe uşi şi, deci, în care nu trebuie să se intervină din afară, denumeşte azi o problemă mai largă ce pare să se fi extins, dincolo de uşa casei, pe mai multe paliere din viaţa de zi cu zi a multor femei. Prezenţa acestui tip de violenţă în relaţii de cuplu sau profesionale scoate în evidenţă, din păcate, şi mai mult imaginea femeilor aflate în situaţie de subordonare faţă de bărbaţi şi presupune asumarea relaţiilor de putere inegale din punct de vedere istoric dintre cele două genuri, prin care bărbaţii sunt legitimaţi să-şi menţină status-quo-ul de dominaţie.

Artă şi război

Mihai DORIN

Artă şi război

Războiul a fost mereu o temă de reflecţie pentru istorici şi artişti, dar şi o temă de investigaţie declarat „obiectivă” de către istorici şi asumat subiectivă de către artişti. Nu e o competţie între cele două viziuni, ci o formă de complementaritate liberă. 

pulspulspuls

O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan

O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan

Pentru că tot este astăzi în calendarul ortodoxiei ziua Sfântului Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, haideţi să împărtăşim cu ocazia asta şi cu domniile voastre, iubiţi drept-credincioşi, o chestiune de care ne minunăm şi ne tot roade de mai multă vreme pe noi, iar mai nou auzim că roade şi unele feţe bisericeşti de prim rang din toată arhiepiscopia, şi nu numai. 

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.