
UEFA a anunţat că joi şi vineri, la începutul tuturor meciurilor din cadrul Campionatului European de Fotbal Feminin, se va ţine un minut de reculegere în memoria lui Diogo Jota. Una dintre confruntări, Spania – Portugalia, programată la ora 22.00, va fi arbitrată de Iuliana Demetrescu, scrie news.ro.
Se va ţine un minut de reculegere în memoria lui Diogo Jota, care a murit împreună cu fratele său într-un accident rutier în Spania, a anunţat UEFA.
Instituţia europeană, care s-a declarat „profund îndurerată”, a acceptat astfel o solicitare din partea Federaţiei Portugheze de Fotbal. „Federaţia Portugheză de Fotbal şi întreg fotbalul portughez sunt devastate de moartea lui Diogo Jota şi a fratelui său André Silva, survenită în această noapte în Spania”, a scris pe Facebook preşedintele forului, Pedro Proença.
„Mult mai mult decât un jucător fantastic, cu aproape 50 de selecţii în echipa naţională A, Diogo Jota era o persoană extraordinară, respectată de toţi colegii şi adversarii săi”, a adăugat el.
„Am pierdut doi campioni”, a continuat Proença. „Dispariţia lui Diogo şi André Silva reprezintă pierderi ireparabile pentru fotbalul portughez.”
Publicitate și alte recomandări video