Mocirla morală a internetului

Internetul, pe care îl descopeream acum trei decenii prin conexiuni paralitice dial-up, este azi o componentă indispensabilă a vieții zilnice. Pe calculator, pe laptop, pe tabletă sau, cel mai adesea, pe telefon avem toți câte un cordon ombilical digital cu universul. Internetul și comunicarea pe social media sunt, fără nicio discuție, un formidabil progres al lumii civilizate și el părea o unealtă benefică pentru acces la informație, pentru ieșirea din bătătura parohială (fie ea o ieșire virtuală!), pentru distracție și, da, pentru ridicarea cortinei puritane care acoperea lumea erotismului (mai simplu sau mai complex), parte indisolubilă din instinctele umane de bază. Am fost fascinat, în 1991, când am deschis pentru prima oară MacIntosh-ul din biroul Catherinei Durandin, unde aveam acces nestingherit în weekend. Fascinația s-a mai domolit și, încetul cu încetul, am început să învăț să navighez (splendidă metaforă!) prin lumile virtuale și prin vămile nevăzute ale universului digital. Am trăit cu iluzia că o cunoaștere și o comunicare mai facilă, la îndemâna tuturor, ne va face mai buni. Vai, ce naivitate!

În urmă cu un deceniu, după ce începusem să văd ravagiile făcute de libertatea neîngrădită pe care o generase noul Ev media (cu cele două articulații ale sale: mass-media și social media) am început un proces de analiză critică a „mahalalei digitale”. Întâi cu premisele. Iată ce scriam atunci: „Lumea Google reprezintă, neîndoielnic, un uriaș izvor de informații amalgamate, un instrument de cunoaștere la un click distanță cu un formidabil impact asupra creierului nostru. De aceea, internetul e o descoperire uluitoare fără de care ne-ar fi greu să ne mai imaginăm viața zilnică. Însă nu numai cunoaștere ne-a adus această incredibilă unealtă, ci și o soluție de a ne depăși singurătatea și alienarea inevitabilă pe care ne-o provoacă o lume dominată de meschinăria protestantă, cea care cultivă hărnicia stearpă și inoculează asumarea sclaviei drept valoare morală, o lume în care goana după profit și excesele individualiste sunt valorizate subiectiv ca fiind un semn al reușitei, mai presus de tulburările sufletești sau de interogațiile culturale. Această soluție, apărută așa cum globulele albe se chircesc în jurul toxinei încercând să o dizolve, poartă numele de «social media» și reprezintă tot setul de lumi virtuale în care oamenii hăituiți din lumea reală se pot retrage și fantaza în voie simulând comunicarea, violența sau sexul.

Democratizarea comunicării nu a însemnat, totuși, un pas înainte. Astăzi, dacă scrutăm tabloul terifiant al șobolănelii fetide care acompaniază, în subsolurile netului, «dreptul neîngrădit la comunicare» ar trebui, poate, să medităm la parabola ucenicului vrăjitor din Faust (nu o mai explic, e prezentată clișeistic, deci pe înțelesul dependenților de telefon, pe net). Efectele secundare, daunele colaterale pe care internetul le-a creat nu sunt deloc mici și vor avea, neîndoielnic, efecte grave și de durată. Primul și cel mai toxic dintre ele este, de departe, pandemia urii și a mitocăniei extinse tumoral prin toate instrumentele de comunicare din acest mediu: de la comentariile care însoțesc orice formă de exprimare a opiniei personale, până la campaniile de trolare și mistificare a adevărului, de linșaj public sau de manipulare, unele dintre ele chiar cu potențial de război informatic și de subminare a statului de drept.

De ce s-a ajuns aici?

Pentru că există, în construcția interioară a fiecăruia dintre noi, etaje obținute ca urmare a celor șapte ani de-acasă, a educației din școală, a lustrului dobândit prin frecventarea lumii civilizate, a șlefuirii datorate culturii umaniste, precum și a ipocriziei formatoare pe care o cultivă aristocrația (fie ea strict de sânge, fie, mai nou, de sușă economică) care, strat după strat acoperă animalitatea latentă, barbaria naturală a hominidului. Căci, o știm deja, și un fiu de rege sau de geniu matematic lăsat de mic în lumea lupilor nu va putea evolua mai sus de orizontul carnasier și de hăulit la lună.

Din nefericire, astăzi, social media topește rapid urmele de straturi puse de cea mai firavă educație, scoțând la iveală, dezinvolt, barbaria, în numele democratizării și a dreptului neîngrădit la păreri.

Politica libertin-iresponsabilă de a lăsa desfrânate în spațiul public cele mai josnice porniri de animalitate ne-a adus aici. O hărmălaie generalizată, în care precupețe isterice, cu bale la gură, te spurcă spasmodic, de pe ecranul haznalei corupților, de pe Facebook, de pe blog, dar mai ales prin comentarii injurioase și inadecvate (lăsate la liber, iresponsabil, de administratori pentru iluzorii creșteri de rating) care mânjesc însăși ideea de comunicare, acoperă în crescendo vocea rațiunii și a bunului-simț. Ne-am trezit, pe nesimțite, sub tirania nesimțiților. Suntem în plin război al mârlăniei vezicante, al barbariei verbale, al animalității comportamentale în care ratați resentimentari își rezolvă complexele prin imprecații murdare de multe ori răspândite maladiv pe toate fronturile prin copy-paste. Ce-i de făcut? Nu știu, eu încerc, vorba lui Dan Petrescu (disidentul ieșean, nu fotbalistul!) necitirea avizată!”

Ce ar mai fi de adăugat astăzi? Păi cred că ar trebui subliniat faptul că ceea ce atunci părea o cangrenă asupra căreia se putea interveni, acum e limpede o metastază ucigașă. În primul rând, la nivel individual, unde torentul de măscări, injurii, amenințări și blocaje însoțește orice poziție contrară intereselor unei găști, fiind, nu de puține ori, un indicator al moralității și educației agresorului, dar, iată, în al doilea rând, că nivelul individual a dat în foc, generând ticăloșia și mizeria morală globală, indusă nu numai de actori statali care ne obișnuiseră cu crima, ci chiar de un politician la vârf din patria-reper a democrației despre care complicele întru destrăbălare spune, în cunoștință de cauză, „că nu are nicio celulă decentă în el”. Ca istoric, am scris încă din 2014, la invadarea Crimeei, că ne întoarcem în anul 1939 când agresiunea hitleristo-stalinistă a explodat. E evident că azi cuplul monstruos al crimei și ticăloșiei s-a refăcut în mod tragic pentru mapamond. Noul München al lui J.D. Vance, împreună cu noul tratat Ribbentrop-Molotov semnat în Alaska ne arată că, vorba tovarășului Marx, „istoria se repetă fie ca farsă, fie ca tragedie”. După cum scriam și acum un deceniu, mocirla morală în care ne sufocăm, care ne-a ajuns până la bărbie, a fost generată și amplificată de cele două medii amintite care au facilitat extinderea molimei cu viteză și cu eficiență. Da, internetul e doar un canal de propagare, un mediu propice, în fond neutru, dar el a permis ticăloșiei să se extindă planetar, ca o metastază a murdăriei umane și a crimei. Am crezut că repulsia față de hominizii care populează acest mediu e suficientă, însă realizez că „necitirea avizată” nu mă mai salvează din mocirla în care sunt târât, fără voie și fără vreo vină, de câte un activist al haosului politic și moral. Se discută de reglementări, dar, inevitabil, părerile sunt diametral opuse considerând orice filtru drept o cenzură inacceptabilă în democrație (activism care, precum celebra „luptă pentru pace” sau îngrijorările teatrale pentru soarta membrilor Hamas palestinieni provoacă hohote de satisfacție în laboratoarele de la Lubianka moscovită). Nu, necitirea avizată nu mai e de ajuns, într-o lume unde libertatea de exprimare devine injurie și atac, încălcând articolul constituțional care o reglementează și care subliniază că această libertate „nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine” (art.30, al.1.6). Poate dacă instanțele și-ar face datoria și ar sancționa drastic, în civil, cu despăgubiri, sudalma groasă, injuria vezicantă, minciuna defăimătoare sau instigarea la violență, am avea un mediu uman mai curat și mai sănătos și o viață pe măsură. Dacă nu, mocirla ne va înghiți!

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video