Modele de regionalizare (V). E Polonia un model de bune practici? (2)

Prin înființarea voievodatului Opole s‑a recunoscut administrativ un teritoriu interstițial în vechea teritorialitate a Sileziei. O Silezie intermediară, aflată sub incidența a două centralități superioare din perspectivă scalară – Wroclaw (Silezia Inferioară) și Katowice (Silezia Superioară). Voievodatul este un compromis teritorial, o atitudine amabilă arătată minorității germane, care dacă s‑ar fi regăsit în componența celor două Silezii tradiționale, plecând de la premisa procentuală a pragurilor de reprezentare, nu ar fi reușit să acceadă în consiliile voievodale. Cu ceva peste 900.000 de locuitori, acest voievodat e cel mai mic din Polonia. Alături de Lubuskie, Opole e una dintre cele mai puțin performate regiuni ale vestului Poloniei din punct de vedere demografic și economic.

Kielce e de asemenea un voievodat d’entre deux, aflându‑se sub incidența unei duble polarizări: cea a Cracoviei și cea a Varșoviei. Deși în Polonia medievală aparținea entității teritoriale Małopolska, repetatele modificări de frontiere, ce au surprins orașul și zona sa când sub controlul țarist, când sub cel al Vienei, i‑a imprimat o teritorialitate diferită și o anumită autonomie teritorială în raport cu cele două mari orașe poloneze menționate.

Deși e o regiune a cărei dimensiune e relativ importantă (peste 2 milioane de locuitori), Subcarpatia e un interstițiu între două centralități superioare în istoria devenirii teritoriale – Cracovia și Liov. Oraș galițian în perioada modernă, Rzeszów, capitala voievodatului, e un pol secundar în sistemul urban al sudului Poloniei, fiind centrat funcțional pe Cracovia.

Dacă voievodatele Kielce și Subcarpatia ar fi fost atașate voievodatului Cracoviei, conform liniilor teritoriale de forță descrise de potențialul de interacțiune, atunci acest construct teritorial ar fi fost de departe cea mai mare entitate administrative regională a Poloniei.

Polonia e un model de bune practici în Europa central‑estică în ceea ce privește reforma administrativă. De fapt, e și singurul exemplu din această parte a UE. Având o populație de două ori mai mare decât România, și media dimensiunii demografice a voievodate­lor e importantă – aproape 2,4 milioane de persoane, asemănător mediei demografice a regiunilor de dezvoltare din România. În comparație cu Franța și Germania, acest nivel e mai redus de mai bine de două ori. Mediana e mai redusă, de 2,1 milioane de locu­itori. Acest ecart important între cele două valori centrale e dat de prezența în sistemul administrativ polonez a unor regiuni a căror talie e destul de redusă, după cum am văzut. Aceasta ar fi unul dintre cele două puncte slabe ale configurațiilor voievodale propuse. Cel de‑al doilea punct slab al reformei poloneze este delestarea nivelului NUTS3 de cea mai mare parte a semnificației sale administrative. Acest fapt s‑a reper­cutat negativ asupra dinamicii unor centre urbane ce au pierdut calitatea de reședință de voievodat, și asta în condițiile în care sistemul urban polonez e mai stabil decât cel românesc.

În cazul unei reforme administrative în România e necesar să conservăm nivelul NUTS3 ca nivel teritorial, asemănător modelelor de bune practici din zona occidentală a Europei: Spania, Franța, Italia sau Germania. Regiunea nu trebuie să însemne anihilarea județelor, ci doar crearea unui cadru teritorial pentru acestea, util unei strategii de dezvoltare la un nivel ierarhic superior și de evoluție în tandem.

Reforma administrativă poloneză excelează însă în ceea ce privește nivelul supra­local LAU1 – powiat‑ul. E un model pe care ar trebui să‑l urmăm.

Înființarea nivelului administrativ intermediar (LAU1) dintre comună (LAU2) și județ (NUTS3), dar și glisarea serviciilor administrative locale către acest nou palier teritorial reprezintă o cale mult mai eficientă și inteligentă în rezolvarea problemelor sustenabilității administrației locale. Că le vom numi plăși, ocoale, districte sau raioane e mai puțin important, dar 400 de astfel de organizări teritoriale locale vor simplifica structura administrativă a României. Şi, lucru foarte important, mai ales din perspectiva celor care caută modele, nu am fi primii. Calea e deja bătută!

Nivelul LAU1 ar fi foarte util în reconstrucția sistemului teritorial al României din mai multe motive. Dintre acestea, cele mai importante sunt: eficientizarea administrației prin preluarea competențelor administrative locale de către nivelul LAU1 și consolidarea centralităților teritoriale locale – a orașelor mici și mijlocii sau chiar a unor așezări rurale ce vor deveni reședințe de plasă. Mai mult, nivelul LAU1 ar putea să constituie unitatea elementară (mult mai fină decât unitatea teritorială județeană) în constituirea configurațiilor regionale. La fel a procedat și Polonia.

Din punct de vedere instituțional nu e o complicare inutilă a sistemului administrativ. Comuna ar putea funcționa asemănător unei filiale a nivelului ierarhic superior. Cu un număr minim de salariați, instituția locală comunală s‑ar putea transforma într‑o interfață între cetățean și noul centru administrativ. Astfel, acest nivel nu va însemna o creștere a distanței între cetățean și autorități. Însă, cel mai important rol al comunei ar fi acela de a alege și a promova consilieri care să le apere interesele locuitorilor la nivelul centrului LAU1.

George Țurcănașu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultății de Geografie și Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Publicitate și alte recomandări video