Modificări de ultimă oră: Ce restricţii au intrat de azi în vigoare la Iaşi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Modificări de ultimă oră: Ce restricţii au intrat de azi în vigoare la Iaşi

GALERIE
Piata Alexandru1
  • Piata Alexandru1
- +

Portul măştii în aşa fel încât să acopere nasul şi gura este obligatoriu oriunde în afara domiciliului - spaţii publice, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă. Este una dintre modificările aduse Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19. Este prevăzută şi munca la domiciliu (acolo unde specificul activităţii permite), dar şi împărţirea salariaţilor din instituţii şi societăţile de stat cu mai mult de 50 de angajaţi în grupe al căror program să fie decalat cu cel puţin o oră între ele. 

De asemenea, până la sfârşitul acestui an, „în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi analizei situaţiei epidemidogice la nivel naţional, se pot dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line”. Un ordin al ministrului Educaţiei precizează şi perioada: de astăzi pentru următoarele 30 de zile. Inspectoratele şcolare „au obligaţia să asigure resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informaţională şi internet”, se arată în ordinul menţionat. Printre interdicţiile impuse de modificarea HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă se numără desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

* Declaraţie pe propria răspundere - Circulaţia persoanelor este interzisă în intervalul ora 23.00-5.00, cu excepţia deplasărilor în interes de serviciu (profesional), pentru asistenţă medicală ce nu poate fi amânată (inclusiv achiziţionarea de medicamente), pentru îngrijirea persoanelor vârstnice sau deplasările cu trenul/ avionul etc., cu prezentarea biletului. Deplasarea în interes profesional este justificată cu legitimaţia de serviciu sau adeverinţa angajatorului ori declaraţie pe propria răspundere. O asemenea declaraţie este necesară şi în scopul deplasării în interes personal. Ea trebuie să conţină numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

* Pieţele din municipiu - Dacă transportul în comun nu va fi modificat, existând doar recomandarea adresată ieşenilor de a nu se urca în mijloacele de transport aglomerate, organizarea pieţelor agroalimentare e ceva mai complicată. Astfel, comercianţii din Piaţa Independenţei (piaţă închisă) vor fi mutaţi în Piaţa Păcurari, iar vânzătorii de flori îşi pot continua activitatea în faţa pieţei. La fel, cei care vând în Piaţa Hala Centrală vor putea să continue activitatea în zona deschisă a acestei pieţe.

Magazinele din interior vor putea să funcţioneze în regim normal, cu condiţia respectării tuturor normelor sanitare impuse. Comercianţii de produse lactate din pieţele Alexandru cel Bun şi Nicolina îşi vor putea vinde produsele în exteriorul halelor special destinate, în incinta pieţei, dat fiind că temperaturile exterioare sunt suficient de scăzute ca să nu mai fie necesare vitrinele frigorifice. Produsele lactate vor fi în mod obligatoriu înfoliate sau ambalate, precizează un comunicat al Primăriei ieşene. Piaţa de Weekend ar putea fi extinsă dacă va exista o cerere mărită de produse, respectiv se va analiza posibilitatea prelungirii organizării şi în timpul săptămânii, se arată în acelaşi comunicat. Accesul în pieţe poate fi restricţionat dacă ele devin supraaglomerate.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

Dan CONSTANTIN

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

După cum se poate observa din cele trei cazuri, atât intervenţia, cât şi neintervenţia Poliţiei provoacă pierderi de vieţi omeneşti.

Filmuletul zilei

opinii

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Nichita DANILOV

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Consider că nu e simplu să scrii un reportaj contemplându-ţi de pe marginea prăpastiei propriul tău abis existenţial în care simţi că luneci fără să găseşti un punct de echilibru.

Noii infractori

Dana ȚABREA

Noii infractori

În cadrul Maratonului dramaturgiei israeliene pe scene româneşti, derulat între 14 şi 16 aprilie, cele cinci teatre partenere (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti şi Teatrul de Stat din Constanţa), propun publicului, cu ocazia Zilei Naţionale a Israelului, montări ale pieselor unor autori israelieni de prestigiu, precum Edna Mazia, Hillel Mittelpunkt, Zadok Zemach, Savyon Liebrecht sau Hanoh Levin.

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Michael ASTNER

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Ultima întrebare a interviului (din Die Welt) luat de Mara Delius politologului Mark Lilla (despre care am scris săptămâna trecută) pune-n discuţie declaraţia unei critici a scrisorii deschise semnată anul trecut de 150 de intelectuali din SUA (majoritatea de stânga!, cum m-a asigurat la telefon un prieten…).

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Cu telefonu pe trecere

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.