Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Modificările la Ordinul MS privind carantina au avut și acordul specialiștilor din INSP?

GALERIE
moldovan
  • moldovan
- +

Până în acest moment, nu este clar dacă modificările la Ordinul MS privind carantina au avut și acordul specialiștilor din INSP. Modificările la Ordinul Ministerului Sănătății privind carantina le-au adus medicului Andreea Moldovan și ministrului Vlad Voiculescu demiterea.

În vreme ce Andreea Moldovan a declarat că membrii Comitetului tehnico-științific și-au dat acordul pentru criteriile prevăzute în ordin pentru instituirea carantinei, profesorul Alexandru Rafila, actual deputat PSD, a susținut că experții INSP nu au fost de  acord cu o parte din aceste criterii, pentru că nu se pot măsura.

Contactată de Newsweek România, medicul Adriana Pistol, șefa CNSCBT, din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), nu a dorit să comenteze pe marginea ordinului sau a afirmațiilor care circulă în spațiul public.

Marți seară, în Monitorul Oficial a apărut modificarea Ordinului 1.309/2020, care stabilea noi criterii pentru intrarea unei localități în carantină din cauza COVID, ordin semnat de medicul Andreea Moldovan.

Moldovan a declarat, în acea seară, la Digi24, că forma publicată în MOf este cea agreată cu specialiștii din Comitetul Tehnico-Științific (din care fac parte și experți INSP, n.r.). Ea a precizat că nu a discutat personal cu premierul, dar că documentul a fost discutat și votat în Comitetul Tehnico-Științific, care e un comitet interministerial și în care se decid și hotărârile CNSU. Menționăm că în CNSU nu sunt și experți ai INSP.

Cititi si: Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS pentru Ministerul Sănătății

„Acest ordin intră în atribuțiile mele și era normal ca eu să-l semnez. Nu pică din cer, e un ordin pentru care am început discuțiile în urmă cu o lună, am avut discuții cu reprezentanți ai INSP și DSU. Au fost două zile de discuții, atunci chiar s-a comentat în presă pe marginea acestor criterii de carantinare. Am agreat o formă finală pe care am supus-o ulterior discuției în Comitetul Tehnico-Științific. A fost o singură remarcă privind raportarea la 50.000 de oameni sau 100.000 de oameni ca reper (la numărul de teste, n.r.), însă toți membrii participanți au avut ocazia să-și exprime punctul de vedere și s-a votat această formă finală”, a spus Moldovan, marți seară.

Medicul Alexandru Rafila, actual deputat PSD, a declarat, miercuri seară, că acest ordin „a fost discutat mai pe larg în data de 23 martie cu colegii de la Institutul Național de Sănătate Publică. Acești indicatori nu au fost agreați de colegii de la INSP, pentru că nu pot fi calculați”.

Aflați amănunte de pe newsweek.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri