Deși nu este o investiție ușor de realizat, am toată încrederea că lucrările la A8 se vor finaliza până în 2030, iar încrederea mea este fundamentată de progresele înregistrate deja în realizarea acestui drum de mare viteză.
După 30 de ani de așteptate, Moldova se va uni cu Vestul țării printr-o investiție istorică ce va schimba cursul economiei din regiunea de Nord-Est, transformând această parte a României din cea mai săracă întruna atractivă pentru investitori.
„Deși gurile rele au spus că nu este posibil, iar adversarii politici au cântat de multe ori Prohodul Autostrăzii Unirii, ieșenii și locuitorii întregii Moldove trebuie să aibă încredere că A8 se va realiza prin munca întregii echipei social-democrate care se vede cu ochiul liber din modul în care a evoluat acest proiect strategic”, explică senatorul Maricel Popa, unul dintre cei mai activi promotori ai autostrăzii A8 și singurul politician care și-a asumat să fie prezent la toate întâlnirile teritoriale ce au avut ca obiect această investiție.
„Deși nu este o investiție ușor de realizat, am toată încrederea că lucrările la A8 se vor finaliza până în 2030, iar încrederea mea este fundamentată de progresele înregistrate deja în realizarea acestui drum de mare viteză. Împărțită pe loturi, pentru A8 lucrările se desfășoară conform termenelor asumate, situația în cifre fiind astfel:
- Pentru 54,31 km de autostradă au fost semnate contractele și se lucrează la proiectare;
- Pentru 42,7 km de autostradă sunt scoase la licitație proiectarea și execuția;
- Pentru 118,8 km de autostradă au fost finalizate studiile de fezabilitate, au fost aprobați, prin hotărâre de Guvern, indicatorii tehnico – economici și se va demara licitația cu scopul contractării serviciilor de proiectare și execuție;
- Pentru 93,27 km de autostradă s-a ajuns în faza finală de elaborare a studiilor de fezabilitate și urmează ca Guvernul României să aprobe, prin Hotărâre, indicatorii tehnico – economici, după care să fie lansate procedurile de contractare a proiectării și execuției;
- Pentru Podul de la Ungheni a fost realizată licitația pentru proiectare și execuție și urmează să fie semnat contractul, imediat ce se va finaliza etapa de evaluare a contestațiilor”, punctează pesedistul Maricel Popa, evidențiind că toate aceste reușite bifate pentru realizarea autostrăzii A8 au fost realizate sub conducerea de stânga a Ministerului Transporturilor, mai exact sub conducerea directă a ministrului PSD Sorin Grindeanu.
Reamintim că A8- Autostrada „Unirii” nu este singura investiție de anvergură pe care social-democrații o susțin în Moldova, fiind în plin proces de realizare și autostrada A7, șapte tronsoane din aceasta urmând să fie finalizate anul acesta.
Totodată, este important de punctat că, numai anul trecut, au fost dați în circulație 88 de kilometri de autostradă și, potrivit estimărilor ministerului de resort, la final de 2024, România va avea 250 de kilometri noi de autostradă și drum expres (2023 plus 2024).
Publicitate și alte recomandări video