Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Comunicat de presă (P)

Momentul deşteptării

GALERIE
Dobre - aug. 2018
  • Dobre - aug. 2018
- +

Au fost aproape trei luni de carantină. Oamenii au fost obligați să stea în case. Unii au trăit iadul pe pământ. Alții, dimpotrivă, și-au dat seama că se simt bine. Adevărul e că această perioadă de izolare a fost pe de o parte eficientă, din multe puncte de vedere. Oamenii au fost nevoiți să facă ceva ce altfel nu ar fi făcut nici în ruptul capului: să se studieze pe sine. Să fie mai aproape de sufletul lor ca niciodată și... să facă curat.

Ce am avut înainte de pandemie? O societate abuzivă din toate punctele de vedere. Consumatorismul exacerbat aproape că ne înnebunise. Dar, de fapt, de unde venea dorința nestăvilită de a face cumpărături, de a consuma mult mai mult decât aveam nevoie? Din lipsa unor repere şi în primul rând morale cu tot ceea ce decurge de aici... În momentul în care tot ce contează este doar trupul, partea nevăzută – sufletul – suferă.  Și de aici senzația de gol, de un gol nesfârșit care provoacă o durere ce trebuie curmată, iar cumpărăturile, nu de puține ori excesive, acționează ca un drog ce ne linișteşte pe moment, dar apoi o luăm de la capăt. Și de aici rezultă incapacitatea noastră de a vedea ceea ce este cu adevărat important în viață: sănătatea şi chibzuința.

Suntem, cumva, ca niște „păpuși perfecte“ în mâna destinului, cu noi, spectatori ai propriei vieți. Iar când lucrurile nu merg bine mergem la doctor sau la vraci, „lacomi“ de vindecare, fără să ne punem niciun moment întrebarea cum am ajuns în respectiva situație și care au fost cauzele. Iar în multe situații, singura cauză a fost fuga, fuga de noi înșine. Tocmai această fugă ne împingea în brațele lăcomiei, judecării, urii. Sigur, ce am spus aici pot părea doar „vorbe“, lucruri idealiste, fără nicio legătură cu realitatea. Care realitate? Cea din exterior, în condițiile în care absolut tot ceea ce contează cu adevărat în viața unui om se întâmplă în sufletul lui. Cât de real este sentimentul iubirii, al compasiunii, al solidarității? Nu cumva aceste sentimente ar trebui să conteze cu adevărat? Este și o vorbă: „Unii oameni sunt atât de săraci că nu au decât bani...“

Dar totuși ceva se vede și la exterior. Știați că anual, în lume, aproximativ 30% din hrana produsă ajunge să fie aruncată la gunoi? Și aceasta în condițiile în care aproape un miliard de oameni se duc la culcare flămânzi? Mai știați că, potrivit statisticilor, fiecare român aruncă pe lună, 16 kilograme de alimente? Și aceasta în condițiile în care 1 din 2 copii români este în prag de sărăcie, iar vreo 150.000 adorm flămânzi?

Această pandemie nu a fost decât un semnal de alarmă că trebuie să ne trezim, că trebuie să facem ceva, că trebuie să schimbăm lucrurile în profunzime, că așa nu mai merge. Iar dacă rămânem în continuare cu vechile metehne, viitorul nu va fi mai bun, ci mai rău. Deci, deşteaptă-te române!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri