Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Morel Bolea a fost expulzat fără drept de apel din Ordinul Cavalerilor de Malta

GALERIE
Morel Bolea, Basilio Cali
  • Morel Bolea, Basilio Cali
- +

Decizia a fost luată „fără drept de apel“ după ce în presă au apărut dezvăluiri în care mai multe tinere îl acuză pe Bolea de abuzuri sexuale.

Morel Bolea, care se recomanda adesea cu titlurile sale, şi chiar are desenat pe casa sa din comuna Miroslava, pe perete, însemnul Cavalerilor de Malta, a fost exclus din ordin pentru prejudiciile de imagine aduse acestuia. Astfel, potrivit unei înştiinţări primite pe adresa redacţiei de la avocatul Romulus Andriescu, decizia a fost luată în urma dezvăluirilor din presa locală şi naţională. Ziarul de Iaşi a publicat în luna decembrie mărturia unei mame care povesteşte cum a încercat timp de 16 ani să îşi scoată fiica de la Kasta Morrely.

Redacţia Ziarului de Iaşi a fost contactată în cursul zilei de ieri de un reprezentant al Excelenţei Sale Don Basilio Cali, Principe Mare Maestru al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalem, Cavalerii de Malta, în care se aduce la cunoştinţă faptul că Morel Bolea, co-fondator al Kasta Morrely şi EURO DEMOS, a fost exclus din rândul membrilor ordinului încă de pe data de 17 decembrie, în cadrul unei „adunări de urgenţă“.

Conform dreptului la replică semnat de Don Basilio Cali, decizia de „expulzare imediată fără drept de apel“ a fost luată în unanimitate, considerând că întreaga situaţie care îl are ca punct central pe Morel Bolea „cauzează grave prejudicii de imagine atât Ordinului Cavalerilor de Malta cât şi a onorabililor săi membri“.

Totodată, în cadrul dreptului la replică semnat de către Don Basilio Cali se arată: „condamnăm vehement comportamentul domnului Morel Bolea, ne disociem total şi ireversibil de toate acţiunile şi faptele acestuia, şi speram ca justiţia din România să-şi urmeze cursul firesc şi, în cazul în care va fi găsit vinovat, să fie pedepsit“.

În cadrul documentelor trimise, se aminteşte şi de site-ul ordinului, www.cavalieridimalta.org, unde însă Morel Bolea încă figurează drept „Ambasciatori at Large dell’Ordine O.S.J. Malta“, alături de alte 14 persoane.

În cadrul mesajului trimis nu se aminteşte însă nimic de Diana Alexandroae, preşedinte Kasta Morrely, învestită în 2011 drept Dame of Grace O.S.J. Malta „pentru calităţile ei umane şi profesionale dovedite“.

Morel Bolea a respins toate acuzele pe care i le-au adus mai multe tinere ce au declarat pentru ziarul „Libertatea“ că au fost abuzate sexual.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri