anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

Mort condamnat de judecătorii timișoreni să trăiască. Ar avea acum 120 de ani

GALERIE
mort, razboi, condamnare, viata
  • mort, razboi, condamnare, viata
- +

Judecătoria din Sânnicolau Mare, județul Timiș, a respins cererea prin care a fost cerută declararea judecătorească a morții unui bărbat despre care nu se știe mai nimic, în afară de faptul că în 1904 avea cel puțin 18 ani.

Deși bărbatul ar avea acum chiar mai mult de 120 de ani, judecătorul responsabil de dosar a ales să respingă cererea de a-l declara mort, pe motiv că „în ciuda demersurilor întreprinse, reclamantul nu deține alte informații cu privire la pârât, însă, consideră că încetarea din viață a acestuia este sigură”.

De asemenea, judecătorul a arătat că pentru declararea judecătorească a morții una dintre condiții este ca „persoana în cauză să fie dispărută (în sensul că despre aceasta să nu mai existe niciun fel de informaţii) şi să existe indicii că aceasta a încetat din viaţă”.

„Instanţa reţine că nu este suficient să se demonstreze că nu se ştie nimic despre o persoană pentru a fi declarată moartă, întrucât textul de lege solicitată în mod expres dovada neîndoielnică a dispariţiei, cumulativ cu probarea unor indicii certe că ar fi încetat din viaţă (situaţii de fapt care probează acest eveniment natural), ceea ce nu este cazul în prezenta speţă”, se arată în sentința Judecătoriei Sânnicolau Mare, atacată cu apel la Tribunalul Timiș.

Judecătorul a admis raționamentul logic potrivit căruia, în 1904 bărbatul avea cel puțin 18 ani și în prezent ar avea cel puțin 120 de ani, dar „prezumţia că pârâtul nu ar mai putea fi în viaţă la vârsta de peste 120 de ani, deşi corectă, nu este în măsură să fundamenteze prin ea înseşi admiterea demersului judiciar pendinte, de vreme ce nu este dovedită şi premisa cerută de lege, aceea ca persoana în cauză să fi dispărut ca urmare a morţii”, potrivit Adevarul.ro.

„A interpreta dispariţia şi în sens de inexistenţă fizică în momentul prezent ar însemna să poată fi declarată pe cale judecătorească moartea oricărei persoane care nu ar mai putea fi, din punct de vedere biologic, în viaţă şi pentru care orice parte interesată, dar care nu a cunoscut vreodată pe cel prezumat în mod întemeiat decedat, să poată obţine, pe lângă certificatul de deces care se presupune că există şi care a fost eliberat la vremea respectivă cu data reală a decesului, şi o hotărâre judecătorească în care persoana să fie declarată moartă pentru a doua oară şi la o dată aleatorie, diferită de cea reală, ceea ce nu poate fi acceptat”, se mai arată în sentința Judecătoriei Sânnicolau Mare, care nu este definitivă.

Se pare că românul ar fi murit în război, dar nu apare pe nicio listă cu victime


Procesul a fost deschis de un localnic din Sânnicolau Mare care a arătat că în 1982 a moștenit o casă și un teren pe care familia sa le avea încă din 1959.

Recent, când bărbatul și familia lui au vrut să ridice o construcție în grădina casei, pe care o folosesc de 40 de ani și despre care știau că e a lor, au constatat că pe o suprafață de 360 metri pătrați (mp) de teren este proprietar, Peter S.

Din discuțiile cu vecinii, bărbatul a ajuns la concluzia că este posibil ca proprietarul din acte al terenului să fi murit în război. Pentru a rezolva problema și pentru nu a exista consecințe negative în viitor, cel care deține grădina a dechis un proces prin care a cerut ca proprietarul din acte să fie declarat mort pe cale judecătorească.

Reclamantul a arătat că din CF-ul terenului se poate vedea că Peter a dobândit terenul în 1904, având la vremea respectivă cel puțin 18 ani, iar în prezent ar fi în vârstă de 120 de ani.

„Apreciem că în speță instanța poate face aplicarea unei prezumții simple, potrivit căreia o persoană nu trăiește 120, 130 sau chiar 140 de ani (fapt de notorietate) – astfel încât se poate prezuma că aceasta este decedată, prezumție care poate fi consolidată și prin administrarea altor probe, cum sunt declarațiile de martori”, a arătat reclamantul, care a cerut să fie declarată data decesului la 31.12.1944 (sfârșitul anului calendaristic), „având în vedere că ultimele informații despre pârât datează din acest an”.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dacă nu-i închideţi pe infractori şi nu le luaţi banii, lăsaţi-ne măcar să râdem de ei

Cosmin PAȘCA

Dacă nu-i închideţi pe infractori şi nu le luaţi banii, lăsaţi-ne măcar să râdem de ei

Aşa cum ANAF face publice listele marilor datornici persoane juridice, statul ar trebui să pună la dispoziţia cetăţenilor o listă, ideal sub forma unei aplicaţii, în care să existe un update la zi cu situaţia datornicilor infractori. Fireşte, nu înşiraţi acolo toţi găinarii, ci doar persoanele publice condamnate definitiv, respectiv cazurile penale cu prejudicii mari, să zicem de peste 50.000 de euro. Sunt informaţii de interes public, teoretic nu există vreun motiv să cadă sub incidenţa GDPR.

opinii

Inevitabilul scandal

Briscan ZARA

Inevitabilul scandal

Cele mai mari, mai sângeroase şi mai distrugătoare conflicte sunt acelea care au la bază atât diferenţe ideologice, cât şi interese de diverse feluri. Marile războaie au fost o asemenea combinaţie letală.

Soacra cu o singură noră

Cristina DANILOV

Soacra cu o singură noră

Două scaune sunt goale în Paradis - unul pentru o soacră bună și al doilea pentru o noră bună, am auzit pe cineva spunând odată. Iar tradițiile popoarelor lumii conving: natura tensionată a relației dintre soacră și noră este recunoscută de toată omenirea și în orice timp. 

Pe urmele incaşilor (II)

Mihai DORIN

Pe urmele incaşilor (II)

Lima este un loc de plecare, pentru a descoperi fabuloasa civilizaţie a incaşilor, nu o ţintă. Conchistadorii s-au ferit de vechile cuiburi de vulturi ale incaşilor, situate pe crestele Anzilor ori pe îngustele văi ale râurilor repezi. Lumea străveche e şi astăzi în inima munţilor; cea nouă, pe litoralul deşertic de la Pacific. Fractura e vizibilă până astăzi. 

pulspulspuls

Pregătiri de campanie la Iaşi: zvonuri negre în halate albe

Pregătiri de campanie la Iaşi: zvonuri negre în halate albe

Zvonurile care tropăie prin târg de ceva vreme încoace legate de faptul că nea Măricel de la partidoiul local ar fi trimis la încălzire, printre alţii, şi un şef de spital ca să-l arunce la anul în competiţia pentru primărie, ei bine, cică aceste zvonuri ar arăta, de fapt, o strategie mai amplă la nivel naţional, şi nu ar fi neapărat o iniţiativă locală decât, eventual, în materie de alegere a omului. 

Caricatura zilei

Xi Jinping si Putin

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.