Deși bărbatul ar avea acum chiar mai mult de 120 de ani, judecătorul responsabil de dosar a ales să respingă cererea de a-l declara mort, pe motiv că „în ciuda demersurilor întreprinse, reclamantul nu deține alte informații cu privire la pârât, însă, consideră că încetarea din viață a acestuia este sigură”.

De asemenea, judecătorul a arătat că pentru declararea judecătorească a morții una dintre condiții este ca „persoana în cauză să fie dispărută (în sensul că despre aceasta să nu mai existe niciun fel de informaţii) şi să existe indicii că aceasta a încetat din viaţă”.

„Instanţa reţine că nu este suficient să se demonstreze că nu se ştie nimic despre o persoană pentru a fi declarată moartă, întrucât textul de lege solicitată în mod expres dovada neîndoielnică a dispariţiei, cumulativ cu probarea unor indicii certe că ar fi încetat din viaţă (situaţii de fapt care probează acest eveniment natural), ceea ce nu este cazul în prezenta speţă”, se arată în sentința Judecătoriei Sânnicolau Mare, atacată cu apel la Tribunalul Timiș.

Judecătorul a admis raționamentul logic potrivit căruia, în 1904 bărbatul avea cel puțin 18 ani și în prezent ar avea cel puțin 120 de ani, dar „prezumţia că pârâtul nu ar mai putea fi în viaţă la vârsta de peste 120 de ani, deşi corectă, nu este în măsură să fundamenteze prin ea înseşi admiterea demersului judiciar pendinte, de vreme ce nu este dovedită şi premisa cerută de lege, aceea ca persoana în cauză să fi dispărut ca urmare a morţii”, potrivit Adevarul.ro.

„A interpreta dispariţia şi în sens de inexistenţă fizică în momentul prezent ar însemna să poată fi declarată pe cale judecătorească moartea oricărei persoane care nu ar mai putea fi, din punct de vedere biologic, în viaţă şi pentru care orice parte interesată, dar care nu a cunoscut vreodată pe cel prezumat în mod întemeiat decedat, să poată obţine, pe lângă certificatul de deces care se presupune că există şi care a fost eliberat la vremea respectivă cu data reală a decesului, şi o hotărâre judecătorească în care persoana să fie declarată moartă pentru a doua oară şi la o dată aleatorie, diferită de cea reală, ceea ce nu poate fi acceptat”, se mai arată în sentința Judecătoriei Sânnicolau Mare, care nu este definitivă.

Se pare că românul ar fi murit în război, dar nu apare pe nicio listă cu victime

Procesul a fost deschis de un localnic din Sânnicolau Mare care a arătat că în 1982 a moștenit o casă și un teren pe care familia sa le avea încă din 1959.

Recent, când bărbatul și familia lui au vrut să ridice o construcție în grădina casei, pe care o folosesc de 40 de ani și despre care știau că e a lor, au constatat că pe o suprafață de 360 metri pătrați (mp) de teren este proprietar, Peter S.

Din discuțiile cu vecinii, bărbatul a ajuns la concluzia că este posibil ca proprietarul din acte al terenului să fi murit în război. Pentru a rezolva problema și pentru nu a exista consecințe negative în viitor, cel care deține grădina a dechis un proces prin care a cerut ca proprietarul din acte să fie declarat mort pe cale judecătorească.

Reclamantul a arătat că din CF-ul terenului se poate vedea că Peter a dobândit terenul în 1904, având la vremea respectivă cel puțin 18 ani, iar în prezent ar fi în vârstă de 120 de ani.

„Apreciem că în speță instanța poate face aplicarea unei prezumții simple, potrivit căreia o persoană nu trăiește 120, 130 sau chiar 140 de ani (fapt de notorietate) – astfel încât se poate prezuma că aceasta este decedată, prezumție care poate fi consolidată și prin administrarea altor probe, cum sunt declarațiile de martori”, a arătat reclamantul, care a cerut să fie declarată data decesului la 31.12.1944 (sfârșitul anului calendaristic), „având în vedere că ultimele informații despre pârât datează din acest an”.