
Moscova, atacată puternic de drone ucrainene. O femeie a murit și zeci de zboruri au fost anulate, susține Rusia

Oficialii ruși au declarat marți că au doborât cel puțin 15 drone în jurul Moscovei în timpul nopții, într-un val de atacuri care au incendiat clădiri rezidențiale, au ucis o femeie și au forțat suspendarea a peste 30 de zboruri în capitala Federației Ruse, informează HotNews.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat pe Telegram că cel puțin 15 drone au fost doborâte în jurul Moscovei, echipele de urgență fiind trimise în mai multe locuri din regiune și în apropierea aeroportului Zhukovo și în districtul Domodedovo – unde se află unul dintre cele mai mari aeroporturi din Moscova.
Zeci de zboruri anulate
Agenția rusă RIA a relatat că atât aeroporturile Domodedovo, cât și Zhukovo au fost închise pentru traficul aerian, fiind suspendate peste 30 de zboruri interne și internaționale în aceste aeroporturi și pe alte terminale care deservesc capitala rusă.
Atacurile nocturne ale dronelor au avariat cel puțin două clădiri înalte din districtul Ramenskoye din regiunea Moscova, incendiind mai multe apartamente, a declarat pe Telegram guvernatorul Moscovei, Andrei Vorobiov.
O femeie în vârstă de 46 de ani a murit și trei persoane au fost rănite în Ramenskoye, a declarat Vorobiov. El a adăugat că 43 de persoane au fost evacuate în centre de cazare temporară.
Districtul Ramenskoye, la aproximativ 50 km sud-est de Kremlin, are o populație de aproximativ un sfert de milion de persoane, potrivit datelor oficiale.
Mai multe regiuni rusești, vizate de lovituri ucrainene
Canalele de Telegram SHOT și Baza din Rusia, care sunt apropiate de serviciile de securitate ruse, au postat videoclipuri cu o clădire rezidențială în flăcări, afirmând că cinci apartamente au fost distruse în atacul dronei din districtul Ramenskoye.
Autoritățile din regiunea Tula, care se învecinează la nord cu regiunea Moscova, au declarat pentru agenția rusă de presă de stat că resturile unei drone au căzut pe o instalație de combustibil și energie, dar că „procesul tehnologic” al instalației nu a fost afectat.
Atacurile de marți urmează unei avalanșe de drone lansate de Ucraina la începutul lunii septembrie, care au vizat în principal instalațiile energetice și electrice ale Rusiei.
Atacurile au loc într-un moment critic al războiului, Rusia desfășurând o ofensivă în estul Ucrainei, în timp ce încă se străduiește să expulzeze forțele Kievului, care au trecut granița sa de vest printr-o incursiune surpriză în luna august.
Adesea, oficialii ruși nu dezvăluie întreaga amploare a pagubelor provocate de atacurile ucrainene.
Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent relatările din presa rusă. Ucraina nu a făcut niciun comentariu despre informațiile furnizate de Moscova. Ambele părți neagă că ar fi vizat civili în atacurile lor.
Ucraina a făcut presiuni asupra Statelor Unite pentru a obține permisiunea de a utiliza arme mai puternice, furnizate de Occident, pentru a provoca pagube mai mari în interiorul Rusiei și pentru a reduce capacitatea Moscovei de a-și continua atacurile asupra Ucrainei, pe care a invadat-o în februarie 2022.
Publicitate și alte recomandări video