
Moscova și Washingtonul au anunțat că vor publica marți un comunicat comun privind negocierile din Arabia Saudită

Rusia și Statele Unite vor emite marți un comunicat comun pentru a rezuma negocierile lor privind conflictul din Ucraina, negocieri purtate luni în Arabia Saudită, au anunțat agențiile de presă ruse, relatează AFP, citată de Agerpres.
Comunicatul va fi difuzat marți de Casa Albă și Kremlin, potrivit agenției Tass, care citează o sursă din cadrul delegației ruse. Agenția Ria Novosti confirmă că acest comunicat va fi difuzat de cele două țări ‘mâine’, marți, relatează Agerpres.
Negocierile dintre oficiali americani și ruși cu privire la conflictul din Ucraina s-au încheiat luni seara și au durat mai bine de douăsprezece ore, au indicat agențiile de stat ruse, citând surse anonime.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Aceste discuții cu ușile închise au vizat în special stabilirea unui armistițiu parțial în Ucraina, după mai bine de trei ani de ofensiva rusă. Discuțiile s-au încheiat ‘după mai bine de douăsprezece ore de consultări’, a scris agenția Tass.
Rusia şi Statele Unite au încheiat luni – după 12 ore de negocieri cu uşile închise în Arabia Saudită – discuţii în vederea instaurării unui armistiţiu parţial în Ucraina, la peste trei ani de la începutul ofensivei ruse, relatează AFP.
Preşedintele american Donald Trump, a cărui apropiere de omologul său rus Vladimir Putin a refăcut cărţile în război, afirmă că vrea să pună capăt ostilităţilor şi şi-a trimis emisarii la Riad la negocieri cu cele două părţi.
Delegaţiile rusă şi americană s-au reunit la un palat, la Riad, la o zi după o primă rundă de negocieri între americani şi ucraineni.
Delegaţia ucraineană, potrivit unuia dinre membrii săi, prevedea noi discuţii luni cu echipa americană, după ce află ”rezultatele reuniunii Statele Unite-Rusia”.
Publicitate și alte recomandări video