anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Motiv de pelerinaj: Moaştele Sf. Nichifor Leprosul, aduse la o mănăstire din zonă

GALERIE
moaste nichifor leprosul
  • moaste nichifor leprosul
- +

Acestea au fost primite de călugăriţele de la Paltin - Petru Vodă, lăcaş situat la mai puţin de 150 km de municipiul Iaşi, în Neamţ

 

Mănăstirea Paltin - Petru Vodă din Arhiepiscopia Iaşilor, din judeţul Neamţ, a primit un fragment din moaştele Sfântului Nichifor Leprosul, făcătorul de minuni. Moaştele au fost dăruite de către părintele Simon de la schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon din Grecia, la rugămintea maicii stareţe de la mănăstirea Paltin, stavrofora Justina Bujor, potrivit doxologia.ro.

Astfel, credincioşii vor putea să se închine în perioada următoare la aceste moaşte ale sfântului care s-a născut în insula Creta. Potrivit scrierilor creştine, Cuviosul Nichifor Leprosul a fost parte a unei familii de ţărani evlavioşi şi a rămas orfan de mic. La 13 ani acesta ar fi făcut lepră, iar pentru a scăpa de izolarea definitivă acesta ar fi plecat în Egipt. La 24 de ani a ajuns la o aşezare de leproşi din Hios, unde a fost tuns monah. Vreme de 41 de ani, deşi era afectat de boală, acesta a dus o viaţă sfântă. Apoi, în 1947, leprozeria din Hios s-a închis, iar cuviosul a fost mutat la Spitalul Sfânta Varvara din Atena, fiind deja orb şi ţinut la pat. A murit la 74 de ani, iar mai târziu au fost descoperite moaştele sale, despre care se spune că au vindecat nenumăraţi credincioşi. Patriarhia Ecumenică a hotărât în 2012 canonizarea sfântului, acesta fiind prăznuit pe 4 ianuarie, ziua adormirii sale către Domnul.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Se mai câştigă voturi în România cu majorări fictive de pensii?

Cosmin PAȘCA

Se mai câştigă voturi în România cu majorări fictive de pensii?

Din 2012 încoace, neîntrerupt (inclusiv în timpul Guvernului Cioloş) PSD- PRO România, UDMR şi ALDE au controlat jocul legislativ. Se apropie sfârşitul, iar această majorităte toxică a ales să-şi facă ieşirea din scenă cu un foc de artificii de povestit nepoţilor. Lăsat nesupravegheat, „focul” va părjoli o ţară, dar asta a fost ultima lor grijă.

Filmuletul zilei

opinii

Folcloristică

Codrin Liviu CUȚITARU

Folcloristică

„Tremurând, un băietan s-a ridicat şi a spus, în încuviinţarea îngrozită a întregului amfiteatru, că nu făcuseră altceva decât să scrie ce învăţaseră din notiţele Pravoslavinei, ea fiind singura care le avea integral... În aritmie cardiacă, privind-o feroce pe Ţăcănel, am reuşit să îngaim o singură întrebare - Şi cu calul, cu calul cum e? Cu ochi de căprioară rănită, studenta a sărit în picioare şi a nechezat solemn - Mihahaha!”

Despre Iaşi (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre Iaşi (II)

În ciuda faptului că Iaşul a recuperat mult din deficitul de modernitate în raport cu oraşele Timişoara şi Cluj, au existat în aceste evoluţii şi numeroase sincope. 

Incremenirea în ignoranţă

Bogdan ILIESCU

Incremenirea în ignoranţă

sau Eşecul revoluţiei ştiinţifice

pulspulspuls

Peni Hill l-a adus iar la notar pe unchiul Vasile. De data asta nu cu case, ci cu mălai

PULS

Peni Hill l-a adus iar la notar pe unchiul Vasile. De data asta nu cu case, ci cu mălai

Noi veşti de pe vechiul front electoral, stimaţi telespectatori, acum la spartul târgului, cu trei zile înainte de alegeri. O păsărică ce îşi are cuibuleţul chiar sub streaşina unui vestit notar din târg ne-a ciripit zilele trecute că, într-o zi de dimineaţă, aşa mai pe răcoare, cine credeţi că a călcat pragul stabilimentului?

Caricatura zilei

Teleportare

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.