Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Motive incredibile folosite pentru concedierea unor angajaţi

GALERIE
concediere
  • concediere
- +

O asistenta medicala de la o clinica din Germania a luat din frigiderul clinicii opt tartine si le-a mancat impreuna cu colegele. Chiflele nu erau insa pentru personalul clinicii, ci pentru externi si personalul de la Salvare. Drept urmare, asistenta a fost concediata cu efect imediat si fara preaviz. Astfel de excese in relatiile de munca dintre angajator si angajat apar mereu. Unii angajatori isi arata intransigenta, dar si neomenia, fata de vechii si in general loialii lor angajati. In cazul chiflelor luate de asistenta din frigider, tribunalul din Hamburg a decis vineri, 10 iulie, intr-un mod atipic.

In procesul cu numarul 27 Ca 87/15 referitor la litigiul de munca intre asistenta si clinica, in care asistenta constituie parte reclamanta, tribunalul din Hamburg a decis: "Concedierea dupa sustragerea a opt jumatati de chifla nu produce efecte".

Asistenta a fost angajata in anul 1981 de catre patroana clinicii, care mai are cateva spitale in Hamburg. In spatiul dedicat pauzelor de masa exista si un frigider, in care sunt depozitate gustari pentru personalul extern si de pe salvari. Intr-o dimineata, vazandu-si propria mancare disparuta din frigider, asistenta in cauza a luat opt jumatati de chifle (in chip de sandviciuri) si le-a impartit cu colegele sale de tura. Ea insasi ar fi mancat o jumatate de chifla, fapt pe care l-a recunoscut imediat.

Concediata de patroana, asistenta a mers la tribunalul care solutioneaza litigii de munca. Acesta insa a decis ca, "desi sustragerea de lucruri marunte poate, in general, sa justifice o concediere extraordinara" (cum s-a petrecut in acest caz - data fiind indelunga apartenenta a persoanei la firma, timp de 23 de ani), "fiecare caz trebuie analizat separat".

In general, la aceste delicte nu e vorba de valoarea bunului sustras, ci de increderea pe care si-o pierde patronul in angajat. In unele cazuri, increderea poate fi restabilita, si asa este si in cazul de fata, unde, considera judecatorul din Hamburg, nu s-a procedat "pe furis".

Desi angajatul si-a incalcat obligatiile din contract, justitia analizeaza daca aceasta s-a produs in mod deschis sau pe ascuns, precum si cum reactioneaza invinuitul la acuzatiile care i se aduc. Judecatorul considera ca asistenta, dupa 23 de ani la locul de munca, putea fi fi sanctionata mai bland, printr-o atentionare sau o prima somatie. Decizia poate insa fi atacata de parat (Clinica), prin recurs.

Nu este pentru prima data cand un angajat este concediat in Germania pentru pagube de valoare nesemnificativa, aduse firmei. In luna iulie a anului 2010, un specialist IT a fost concediat de o companie din Germania pentru ca si-a incarcat telefonul mobil la locul de munca. Barbatul de 41 de ani a castigat in cele din urma procesul, dupa ce la concediere compania n-a avut nimic altceva sa-i impute decat paguba pe curentul electric, de 1,8 centi.

Mai ales intre anii 2008-2010, in perioada crizei, astfel de litigii de munca au fost foarte frecvente. O ingrijitoare de batrani din Konstanz a recuperat din gunoi o punga cu sase placinte umplute (Maultaschen). Concediata cu efect imediat, ingrijitoarea de 58 de ani a ajuns, in instanta de judecata, la o intelegere cu caminul de batrani: concedierea ramane valabila, ea primeste o plata compensatorie.

In procesul "Cearta pe chifle", secretara unei societati imobiliare din Westfalen accepta, in final, o compensatie "acceptabila din punct de vedere social". Femeia a fost concediata dupa 34 de ani de munca la companie, pentru ca luase fara sa plateasca, de la bufetul firmei, doua chifle si o chiftea.

Un alt angajat a luat de la firma, fara permisiune, cutii de carton folosite, pentru a-si impacheta lucrurile, la mutare. La tribunalul de munca din Villingen-Schwenningen, angajatul si angajatorul au ajuns la o intelegere: concedierea ramane in picioare, plata compensatorie se ridica la 6.000 de euro.

Un brutar din Bergkamen si-a uns o chifla cumparata cu pasta preparata in brutaria la care lucra. Tribunalul de munca din Hamm decide anularea concedierii acestuia, deoarece paguba adusa firmei este "nesemnificativa".

Unei ajutoare de bucatar de la un spital din Heilbronn i se reproseaza furtul a trei chifle. Decizia de concediere nu este anulata in instanta, insa clinica isi retrage acuzatia de furt si plateste femeii salariul pana la finele lunii septembrie 2009.

O firma de colectare de gunoaie din Mannheim concediaza cu efect imediat un angajat, tatal a doua fetite, care a luat din gunoi un scaunel de voiaj pentru copii si l-a dus acasa. Dupa doua recursuri, concedierea a fost anulata in februarie 2010 de Tribunalul de munca din Mannheim.

Pentru suspiciunea de a fi furat noaptea 1,5 kg de metal din containerul cu deseuri al unei firme din Reutlingen, un maistru este concediat imediat. Desi furtul din toamna lui 2008 nu poate fi dovedit, angajatorul si angajatul cu vechime in firma de peste 20 de ani ajung, dupa doi ani de certuri si judecata, la o intelegere.

Alt caz este al unei femei de serviciu de 32 de ani din Baden-Baden, care s-a judecat in toamna lui 2010 pentru locul de munca, patronul reprosandu-i ca ar fi furat o sticla cu suc de portocale.

Celebru a fost "cazul Emmely", in care o casiera a fost data afara pentru valorificarea a doua bonuri gasite pe tejghea, in valoare de 1,30 euro. Femeia a fost concediata in februarie 2008, dupa 31 de ani de munca neintrerupta intr-un supermarket. In ultima instanta de judecata, casiera a castigat recursul impotriva deciziei de concediere a angajatorului. Aceasta insa a costat-o doi ani prin tribunale. In 2010, ea a fost reangajata si si-a scris cartea despre patania ei. Anul trecut, Emmely (Barbara Emme) a decedat in urma unui infarct.

hotnews.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri